„Nu sîntem vînători de audienţă“

Vlad URSULEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 659 din 6-12 octombrie 2016
„Nu sîntem vînători de audienţă“ jpeg

Reportaje, interviuri, articole fabuloase care primesc premii peste premii. Toate „made in“ Casa jurnalistului. Şcoală pentru jurnalişti, alternativă la presa mainstream… ce este, pînă la urmă, Casa jurnalistului?

Sîntem o comunitate de reporteri independenţi care lucrează cu un set de instrumente pe care le dăm unor jurnalişti care s-au săturat să lucreze în interiorul sistemului mass-media cu toate constrîngerile şi mizeriile care se petrec în acest mediu. Pentru că, paradoxal, majoritatea presei de la noi practică ceva care, de fapt, nu e jurnalism. Noi am pornit acum patru ani, ca un grup de jurnalişti, reporteri, tocmai din imposibilitatea de a construi ceva în redacţiile prin care trecuse fiecare dintre noi. Era şi perioada crizei economice, cînd nu mai primeam salariile sau le primeam cu întîrziere de cîteva luni. Ne întîlneam, discutam despre ofurile noastre, dar şi ale profesiei, cu toate problemele de atunci. Jurnalişti profesionişti, vîrfurile jurnalismului din România, nu puteau să-şi plătească chiria! Erau chestiuni de supravieţuire la nişte oameni care, teoretic, n-ar fi trebuit să aibă asemenea probleme. Aşa că am început să mă gîndesc la această „casă“ tocmai ca să pot rezolva, în primul rînd, problema locativă a unor jurnalişti. Pe de altă parte, întîlnirile noastre începeau să contureze şi alte aspecte: constatam că jurnaliştii erau foarte împărţiţi, era o concurenţă foarte mare, erau coarne în coarne. Ne-am dat seama însă că, de fapt, avem aceeaşi luptă: patronii, colegii corupţi, dar şi o mare parte a societăţii care era „contra“ ideii de jurnalism. Aşa am pornit, ca un nucleu de oameni care doreau să-şi facă meseria pe bune.

Şi aţi ajuns, în timp, chiar şi să formaţi jurnalişti?

Mai mult de atît, încercăm să formăm o gîndire liberă. Să reducem la miminum constrîngerile pe care le-ai avea într-o redacţie, constrîngeri inevitabile cînd ai o structură redacţională clasică și cînd eşti într-o piramidă de putere într-o redacţie. Dacă peste asta adaugi corupţia şi lipsa de profesionalism din presa din România, atunci da, e imposibil să te dezvolţi ca jurnalist.

Mi-ați spus că sînteţi o comunitate de jurnalişti care lucrează cu un set de instrumente. Despre ce fel de instrumente este vorba?

Principalul instrument de acum este programul de rezidenţă care e targetat pentru jurnalişti care au ceva experienţă, dar care n-au avut încă şansa să dea un material-bombă, ceva de impact la care să poată lucra o perioadă mai lungă de timp, să se ducă în profunzime şi să aibă un ecou social semnificativ. Am creat acest program în care oamenii vin cu proiecte, noi le alegem pe cele mai bune şi le dăm, pentru perioada documentării, practic tot ce au nevoie ca să nu mai aibă nici o altă preocupare, decît realizarea acelui material. Cazare, întreţinere şi, cel mai important, expertiza şi ajutorul comunităţii. Ideea e să-i învăţăm să-şi ducă ei subiectele de la zero, să ajungă să ţină toate frîiele – ceea ce e foarte greu de realizat într-o redacţie „clasică“.

Sînteţi aşadar o alternativă la presa mainstream?

Cît priveşte publicul, nu, pentru că noi nu avem acelaşi target. Tehnic, 90% din România se uită la TV ore întregi, zilnic. Or, la TV ai un prag foarte mare de intrare. Noi nu vrem să mergem în direcţia aceea, mai ales că e clar că Internetul va spulbera aceste lucruri, în timp. Încercăm să construim un sistem paralel media care să-l înlocuiască încet pe cel existent. Nu sîntem vînători de audienţă. Noi nu avem publicitate, nu avem nici un beneficiu material direct din audienţă.

Pentru că vorbim despre finanţare… Voi funcţionaţi pe bază de donaţii. Supravieţuiţi, sau trăiţi din donaţii?

Pînă recent supravieţuiam, acum chiar am început să trăim decent. Nu e o ruptură totală între publicul pe care îl ai şi banii pe care îi primeşti. De fapt, contează doar oamenii care au înţeles ceva cu adevărat din ce încercăm şi facem noi. Recent am triplat numărul de donatori printr-o campanie de crowd founding şi, în acest moment, avem cam 500 de oameni care dau în fiecare lună sume ­mici care se adună. Astfel, finanţatorul nu poate pune presiune editorială.

Jurnalism din pasiune, jurnalism pentru jurnalism… Sînteţi rampă de lansare pentru jurnalişti care pleacă mai departe?

Mai degrabă am fost o cale de scăpare din presa mainstream. Noi nu avem angajaţi, fiecare îşi caută şi alte surse de finanţare, aplică la proiecte internaţionale, lucrează cu publicaţii, majoritatea din „afară“, facem şi proiecte independente în paralel. Încercăm ca fiecare om din comunitate să fie independent. Noi sîntem un instrument sau o motivaţie, fundamentală, pentru meserie, astfel încît, dacă dispare Casa, oamenii să continue să facă un jurnalism de calitate. Asta este, pînă la urmă, miza.

Dvs. ați lucrat în presa… mainstream. De ce ați plecat de la România liberă?

Am trecut prin presa mainstream cu mare precauţie. Deşi am terminat Facultatea de Jurnalism, aveam aşteptări… undeva la zero, pentru că aveam o părere proastă despre presa din România. Dar, alături de mai mulţi colegi, pornisem cu această idee: să intrăm în mainstream ca să încercăm să schimbăm lucurile din interior, să facem materiale cît mai de calitate, prin asta să ne sporim influenţa în redacţii şi să vedem dacă se poate, la un moment dat, să avem o masă critică suficient de mare ca să întoarcem, să „deraiem“ spre un jurnalism autentic. Ceea ce a găsit, fiecare dintre noi, în diferitele redacţii a fost un sistem construit fundamental pentru trafic de influenţă. La bază, de asta şi există majoritatea publicaţiilor: ca să fie vehicul de trafic de influenţă pentru patroni şi pentru toată reţeaua de intermediari. Practic, asta înseamnă să ai o funcţie înaltă în presă: să fii tu un intermediar mai înalt în acest transfer de bani între diferite grupuri ale societăţii care „învîrt“ lucrurile. În anii ’90, redactorul chiar avea funcţia de cărat banii cu geanta, acum e mai finuţ, dar în fond asta face. De asta avem azi aceste personaje despre care te întrebi cum au ajuns acolo, în vîrful „ierarhiei“ jurnalistice. Mulţi au pornit ca jurnalişti buni, ca reporteri de investigaţie buni, doar că, de la un punct, dacă eşti în acel nămol, acela e standardul la care ajungi şi tu. Din aproape în aproape.

Eu am intrat la România liberă, la secţia de cultură, în ideea că acolo mizele sînt mici şi voi putea lucra fără să-mi spună cineva unde trebuie să merg. Am pornit cu subiecte culturale şi, încet, am început să tratez subiecte sociale şi politice. Am intrat pe zona de investigaţii, am scris articole care prindeau prima pagină, adunau trafic, cîştigau premii, aduceau notorietate pentru publicaţie.

Şi atunci, ce nu v-a convenit?

Libertatea totală însemna, de fapt, să te fofilezi. Eu n-am reuşit să molipsesc redacţia, oamenii se uitau la mine ca la o anomalie, nu se duceau la esenţa produsului. Apoi a venit criza economică. A fost concediată aproape jumătate din redacţie, iar cei mai buni jurnalişti de investigaţie au fost puşi la un birou ca să traducă ştiri din străinătate. Traficul însemna cît mai multe articole, să torni conţinut cu găleata, rapid şi cu cît mai puţini oameni. Pentru mine nu mai avea nici un sens.

Credeți că problemele financiare provoacă compromisuri în presă?

Nu cred că le provoacă, le agravează sau sînt un instrument de constrîngere, dar constrîngerile financiare sînt peste tot în lume. Pe de altă parte, dacă eram constrîns financiar în SUA ca să fac un compromis, dacă eram, de exemplu, la New York Times, în următoarea secundă dădeam cu ei de pămînt, plecam la Washington Post, pe o poziţie mai mare, iar cei de la NYT ar fi fost mai mult decît  discredidaţi. Or, în România, n-am tăcut, dar nici nu m-am dat cu fundul de pămînt. Pentru că, dacă aş fi făcut-o, lumea ar fi reacţionat: „Da’ ce-ai păţit, coane, că n-ai păţit nimic!“

Nu e vina jurnalistului că are constrîngeri economice, problema e că nu are alternativă, nu există un context social care să valorifice jurnalismul de calitate. Iar noi asta încercăm să creăm acum: o mitologie a jurnalismului care există în alte ţări, să valorizăm, să dăm încredere oamenilor că presa e ceva important pentru care merită luptat. Să se înţeleagă că e mult mai mult în joc să-ţi pui viitorul în pericol pentru asta. Dar trebuie să ai o motivaţie destul de puternică pentru a putea lua atitudine. Şi noi încercăm să construim de la zero această motivaţie.

Am citit reportaje fabuloase scrise de voi, cei din comunitate. Au însă ele vizibilitatea pe care o merită?

Nu cred că o chestie abstractă, cum ar fi un material jurnalistic, merită ceva în sine. Dar avem materiale care bat spre un milion de oameni care le-au citit. Materialele ajung la oameni. Problema e că cea mai mare parte din acei oameni care le citesc n-au încă instrumentele şi educaţia media care să-i facă să înţeleagă toate implicaţiile şi cum să-şi reorganizeze viaţa cu noile informaţii. Articolele noastre sînt accesibile, le poate citi oricine, dar dacă tu nu eşti pregătit să-ţi reorganizezi viaţa cu informaţii noi, să ai o cultură informaţională, atunci e cam degeaba. Nu văd o problemă numerică, de public, cred că acum, dacă scopul nostru ar fi să atingem zece milioane de oameni într-o lună de zile, am reuşi. Dar n‑ar avea nici un sens să mergi pe o audienţă care nu percutează.

Pentru o presă de calitate ai nevoie şi de un public educat?

În primul an cred că jumătate din activitatea noastră era să vorbim cu publicul nostru care creştea şi să-i explicăm concepte media. Să arătăm cînd se întîmpla vreo mizerie în presă, să-i explicăm, fără să aruncăm cu piatra, să arătăm cum funcţionează o manipulare media şi cît de greu e să construieşti un material bun, care e scopul social al unui material. În continuare, o bună parte din activitatea noastră e să educăm oamenii, jurnaliştii. Practic, comunitatea noastră a crescut odată cu publicul şi, în momentul acesta, deşi e imposibil de cuantificat, orientativ, cred că sînt pe undeva pe la zece mii de oameni care chiar înţeleg lucrurile astea, care urmăresc fiecare material pe care îl publicăm, care sînt pregătiţi să acţioneze cînd semnalăm o nedreptate sau cel puţin să problematizeze puţin viaţa lor.

Sînteţi nişte visători?

Absolut! Dar am observat că, dacă porneşti de la vise, în sensul de „cum ţi-ai dori să arate lumea“, şi apoi te gîndeşti, din aproape în aproape, raţional, ce se poate face, chiar dacă, poate, nu atingi scopul, identifici potenţiale direcţii care să ducă acolo. Identifici paşi şi te apuci să faci ceva ce îţi stă în putere. Iar asta nouă ne stă în putere.

a consemnat Stela GIURGEANU 

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul Europeande Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.

Foto: A. Retinschi

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Cât câștigă pe zi o manichiuristă din București: „Cât faci tu într-o zi, eu fac în aproape o lună"
Sunt tot mai multe fete care încearcă să-și îmbunătățească situația financiară și încep să facă cursuri pentru a deveni manichiuriste profesioniste. Unele dintre ele au parte de noroc, ajungând să câștige mii de lei pe zi. Este și cazul Izabelei.
image
Un șef din Poliție face legea pe șosele: șoferii băuți sau drogați merg direct în arest
Şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, a declarat că agenţii rutieri vor dispune reţinerea tuturor şoferilor găsiţi la volanul maşinilor, în trafic, cu alcoolemii mari sau sub influenţa substanţelor interzise.
image
Povestea legendarului apaș Geronimo, ultimul indian care s-a predat americanilor: pe urmele sale au fost trimiși 5.000 de soldați
În martie 1886, celebrul luptător apaș Geronimo s-a predat armatei americane după ce ani de zile a dus un război de gherilă cu ocupanții, care i-au ucis familia și i-au alungat de pe pământului lor străvechi.

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.