Inventarul televiziunilor fantomă
Zilele trecute, emisia unui post pe nume Money TV s-a oprit pentru că postul nu plătise curentul. Fiindcă emisia propriu-zisă se face dintr-un alt corp al Casei Presei decît cel debranşat, Money şi-a cîrpit grila cu reluări, care se pot da de pe casetă sau din calculator. Acum cîteva săptămîni, Realitatea TV a rămas fără machiaj, drept pentru care invitaţii au început să vină cu cosmeticele proprii de-acasă. Mai nou, pe licenţa televiziunii fondate acum 12 ani de Silviu Prigoană se bat Cozmin Guşă şi o firmă despre care se presupune că i-ar aparţine lui Elan Schwartzenberg. Există o morală sau măcar un fir roşu al acestor poveşti?
Că veni vorba de Money TV, pe telecomandă n-o găsiţi propriu-zis. Dar dacă o căutaţi bine, o descoperiţi sub sigla Giga TV, investiţia audiovizuală a lui Gheorghe „Pinalti“ Ştefan, baronul local al PDL-ului. Money TV e de fapt redacţia plecată de la Money Channel, televiziunea fondată acum cîţiva ani de Sorin Ovidiu Vîntu, care este pe telecomandă, dar difuza pînă nu demult doar reluări de la Realitatea TV. De curînd, a fost preluată de Mohammad Murad, proprietarul hotelurilor Phoenicia, şi a fost relansată cu o grilă ineptă şi lipsită de şanse.
Telecomanda e plină, de altfel, de posturi asemănătoare. TV „România de Mîine“, aiureala unde şi-a cîntat cîntecul de lebădă răposatul George Marinescu, s-a relansat pe la începutul lui 2012 sub numele de TV H 2.0 şi sub oblăduirea consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. După ce acesta a renunţat la ambiţii, postul a fost redenumit TV H, fără 2.0, ca să difuzeze cam aceleaşi spanacuri. Rămas fără OTV, Dan Diaconescu mai are ceva numit DDTV, unde dă desene animate atît de vechi, încît au ieşit de sub incidenţa legilor privind drepturile de autor, deci nu costă nimic. Fostul protejat al lui Diaconescu, Luis Lazarus, a căpătat licenţă pentru ceva numit Zeus TV, care la un moment dat emitea dintr-un studio neîncălzit, în care cîţiva amărîţi îmbrăcaţi în paltoane încercau să glumească. După ce a pierdut mai multe rînduri de alegeri şi a întors cu susu-n jos Republica Moldova cu un exit poll în care nici măcar ordinea primilor doi clasaţi nu era corectă, Vasile Dîncu s-a făcut manager de media, la alte două posturi-fantomă, clujene, dar cu ambiţii naţionale, pe nume Transilvania Life şi Transilvania Look.
La ce folosesc toate televiziunile de mai sus? Din punctul de vedere al publicului, la nimic. Chiar şi defunctele TVR Cultural sau TVR Info erau posturi cu o poziţionare mai clară şi un sumar mai atractiv. De ce se zbat atunci patronii lor pentru licenţe şi de ce cheltuiesc bani, atîţia cît cheltuiesc, pentru emisie? Răspunsul se leagă de faptul că toate aceste cîrtiţe audiovizuale au apărut anii trecuţi, între diferite tururi de alegeri. Din 2009, piaţa media a început să scîrţîie serios, din motive de criză. Cheltuielile de publicitate s-au redus de pe la 500 de milioane de euro, la ceva mai puţin de 300. Dar, desigur, asta nu i-a speriat nicidecum pe Sebastian Ghiţă, Cozmin Guşă sau Vasile Dîncu. Ei şi alţii ca ei au început să lanseze şi să şefuiască moroi audiovizuali de felul celor de mai sus. Între timp, a devenit destul de clar că aşa-numitele canale de ştiri nu se ocupă cu ştiri, ci cu datul cu părerea, o îndeletnicire simplă şi foarte ieftină, avînd în plus avantajul că îţi permite să faci o televiziune pro sau contra oricărui partid politic sau preşedinte. Fiindcă Realitatea TV se scindase în televiziunea cu acelaşi nume şi România TV, B1 TV şi Antena 3 au devenit păstrătoarele a două gnoze ideologice de semn contrar, pro şi contra PDL/a preşedintelui Băsescu. Ulterior, România TV s-a poziţionat mai aproape de PSD, pe fondul relaţiei bune dintre patronul ei, Sebastian Ghiţă, şi premierul Ponta. Ghiţă s-a făcut, de altfel, deputat al social-democraţilor, în timp ce Antena 3 se situează mai aproape de jumătatea liberală a coaliţiei de guvernare.
Un fapt e frapant: aşa, înregimentate politic cum sînt, Antena 3, B1 şi România TV sînt tristele poveşti de succes, lucru care spune ceva despre rostul unui astfel de post. Realitatea TV, Money TV sau toate televiziunile-cîrtiţă enumerate mai sus au incertitudini în acelaşi timp ideologice şi financiare. Sărăcia de la unele posturi se pupă cu lipsa unei opţiuni politice clare, oricît de prost sună asta. La un moment dat, televizunile autointitulate de ştiri erau vreo zece, dar, între timp, alegerile au cam trecut, iar banii s-au terminat. Care bani – reiese destul de limpede din cele de mai sus.
Aşa ajungem acolo de unde am pornit, cu Money Channel rupt în două şi împărţit pe două licenţe, dar combinat cu Giga TV şi, pînă nu de mult, cu Realitatea. Deşi 2014 va fi un an agitat, cu alegeri prezidenţiale şi europarlamentare, e greu de crezut că toate giuvaierele audiovizuale de mai sus îşi vor găsi finanţatori. Spectrul politic e în linii mari împărţit la trei, dacă nu luăm în calcul PPDD, partidul lansat ca televiziune, dar rămas între timp fără OTV. Problemele cu curentul şi machiajul nu sînt nici ultimele, nici cele mai rele. E plauzibil că multe din ciudăţeniile amintite vor dispărea pur şi simplu – şi, din nou, cu tristeţe trebuie spus, nu e vorba de cele evident înregimentate.
Un singur lucru rămîne pe loc: oamenii care lucrează la astfel de televiziuni. Ca şi fraţii lor de la cotidiene falimentare, care nu plătesc salariile cu trimestrele, ei nu au unde pleca. Altădată exponenţi ai unei meserii de la care se cerea un soi de verticalitate mai puţin necesară în alte zone profesionale, jurnaliştii români îşi pot dori, cel mult, să o mai întindă cîteva luni de zile, la o instituţie care plăteşte cît de cît. După, e greu de imaginat ce va urma.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).