Interesul public şi business-ul
Circulaţia liberă a informaţiilor de interes public prin mass-media este condiţie primară pentru respectarea dreptului la informare al cetăţeanului, drept ce-i asigură acestuia oportunitatea de a observa, a dezbate şi de a lua decizii pentru o societate democratică stabilă. În acest sens, Constituţia României spune că mijloacele de informare în masă, publice şi private, au obligaţia de a asigura informarea corectă a opiniei publice (art. 31, al. 4). Dar ce presupune o informaţie de interes public? Definiţia largă a conceptului de interes public a pus probleme de interpretare dintotdeauna reprezentanţilor comunităţii de media, fie ei jurnalişti, organizaţii de media, cercetători etc. Noţiunea în sine este invocată în coduri deontologice, în texte de lege referitoare la reglementarea audiovizualului ş.a.m.d., ca principală raţiune pentru rolul de "cîine de pază" al democraţiei. Se referă la chestiuni care, în general, au potenţialul de a afecta un număr considerabil de oameni. Potenţarea dramatismului În accepţia Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP), acest concept include - dar nu este limitat la - chestiuni care pot afecta securitatea şi sănătatea individului sau a unor categorii de indivizi, care vizează drepturile şi libertăţile omului, cheltuirea banilor publici, modul de funcţionare a serviciilor publice, informaţii despre mediul economic, politic şi social. Din această perspectivă, AMP a urmărit raportul cantitativ dintre prezenţa ştirilor de interes public şi, respectiv, cele de divertisment sau senzaţionaliste, în cadrul programelor de ştiri prime-time ale principalelor posturi TV naţionale (Antena 1, Antena 3, PRO TV, Prima TV, Realitatea TV, TVR 1). Analiza a relevat faptul că televiziunile generaliste (Antena 1, Prima TV, PRO TV) au instituit o reţetă particulară de elaborare a jurnalului de ştiri, în care informaţiile de fapt divers (din ţară sau din străinătate) predomină, spre deosebire de cele specializate, de ştiri (Realitatea TV, Antena 3) care îşi concentrează atenţia pe ştiri din sfera politicii, externelor şi administraţiei publice, majoritatea informaţii de interes public. Excepţie face jurnalul de ştiri al televiziunii publice, TVR1, care, deşi post TV generalist (dar totuşi public), funcţionează după reţeta televiziunilor specializate, adică avem parte de politică, externe, administraţie, în primul rînd. Mai mult, ştirile de fapt divers (de multe ori, non-ştiri, fără valoare de ştire) au dezvoltat propria reţetă de împachetare a informaţiei, dominată de abordări facile, potenţare a dramatismului şi promovarea excesivă a unor situaţii inedite. Tocmai acest fel de a ambala ştirile de fapt divers reuşeşte întrucîtva să ofere o anumită consistenţă celor relatate. Şi aici, televiziunile generaliste fac performanţă. Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că acest tip de abordare, specific ştirilor de fapt divers, se îndreaptă cu paşi repezi către cele de interes public. În consecinţă, ne confruntăm cu o tendinţă de migrare a abordării senzaţionaliste către ştiri ce ar trebui tratate echilibrat, fără alte elemente de împodobire a informaţiei, "zgomote" care inevitabil reuşesc să submineze informaţia. Titluri senzaţionaliste de exacerbare a situaţiei prezentate - "Ninge cu accidente", "Clipe de foc", "Foc şi Şoc. Moarte cumplită", "Arsă de vie", "Urmăriţi de moarte", "La un pas de moarte", "Psihopat în libertate", "Delta în flăcări", "Explozie devastatoare", "Incendiu devastator" etc. - tehnici cinematografice - precum inserturi grafice sau coloane sonore de potenţare a dramatismului - şi folosirea unor formule cu încărcătură emoţională în încercarea de a descrie evenimente - "scenă desprinsă parcă dintr-un război", "un adevărat film de groază", "medicii încearcă să-l scoată din ghearele morţii" etc. - sînt doar cîteva exemple ce caracterizează strategia de promovare a ştirilor. Omisiunea informaţiei Mai mult, omisiunea substanţei unui eveniment şi potenţarea unei laturi de fapt divers se adaugă la şirul de tehnici de elaborare a ştirilor de interes public, de altfel. În 4 ianuarie crt., principalul eveniment politic al zilei a fost reuniunea PNL de la Sinaia, în cadrul căreia conducerea liberală a decis să aducă modificări statutului partidului. Majoritatea televiziunilor au tratat acest subiect în emisiunile lor de ştiri, însă cu abordări sensibil diferite. Antena 1 a prezentat exclusiv momentul în care premierul Tăriceanu, "deşi a fost operat la genunchi acum mai puţin de două luni", a plecat la plimbare prin Sinaia la volanul unei maşini. Ştirile PRO TV au precizat totuşi şi motivul pentru care premierul s-a aflat la Sinaia - întîlnirea PNL. Cu toate acestea, subiectul principal a rămas faptul că premierul s-a plimbat cu maşina prin localitate. Antena 3 a pornit de la informaţiile prezentate de televiziunea soră, Antena 1, dar a furnizat şi informaţii de context referitoare la întîlnirea PNL. Realitatea TV şi TVR 1 nu au relatat despre plimbarea premierului, ci s-au concentrat pe informaţiile legate de rezultatele întîlnirii PNL-iste (vezi raport AMP, "Un om a muşcat o ştire", www.mma.ro). Profit de ocazie şi mă grăbesc să trag o concluzie încă de pe acum - dacă vrei să te informezi de la televizor, foloseşte cel puţin patru surse. Uneori, elementele de tensiune şi abordările facile ale subiectului se impun în detrimentul informaţiei instrumentale. Acest lucru este vizibil mai cu seamă în cadrul ştirilor care prezintă probleme administrative. Cetăţeanul român este creionat ca fiind victima cozilor interminabile, datorate unui sistem de organizare haotic şi ineficient al administraţiei publice locale, şi atît. Informaţii esenţiale de soluţionare sau care să ajute publicul în relaţia cu instituţiile statului lipsesc. "Teroarea" rating-ului Cum s-ar putea explica această tendinţă de "tabloidizare" a ştirilor de interes public? Rating-ul - rezultatul măsurării audienţei - a devenit punct de referinţă acolo unde nu este cazul, adică în selecţia şi abordarea informaţiilor de interes public în cadrul jurnalelor de ştiri. Este o metodă care, din păcate, a devenit unitate de măsură în detrimentul standardelor de deontologie jurnalistică. Editorii şi-au format percepţia că telespectatorul nu este interesat de ştiri de interes public, şi asta pe baza unor măsurători de audienţă, limitate la oferta disponibilă pe ecranul televizorului. Probabil că mare parte din publicul larg nu este interesat de astfel de ştiri şi nici nu are energia şi disponibilitatea să le consume. Dar nu audienţa constituie raţiunea de a exista a ştirilor de interes public. Nu rating-ul ar trebui să fie principala grijă a producătorilor de ştiri atunci cînd selectează şi transmit acest tip de informaţii. Este vorba de două lucruri total diferite, cu scopuri şi implicaţii distincte, dar care sînt tratate similar. Şi astfel, audienţa a ajuns să condiţioneze modul în care sînt prezentate informaţiile de interes public. Prin însăşi natura ei, informaţia de interes public cere să fie relatată publicului. Are scop utilitar, instrumental, de educaţie şi orientare socială, politică şi economică şi trebuie tratată ca atare. La rîndul lor, ştirile de divertisment au rolul de a distra, de a emoţiona, de a satisface curiozitatea şi nevoia de relaxare a publicului şi, ca urmare, de a aduce audienţă, căci - asta e - la plăcinte înainte, la război înapoi. Profit şi responsabilitate jurnalistică Cu cîtva timp în urmă, auzeam propunerea următoare: pentru a evita deteriorarea esenţei ştirii, şi anume aceea de a informa, jurnalele de ştiri să nu mai fie însoţite de publicitate, căci aceasta din urmă presupune audienţă, iar audienţa presupune compromis. Eu, de pildă, nu aş fi atît de drastică. Totuşi vorbim de un interval de maximă audienţă şi nu poţi cere televiziunilor, a căror principală sursă de susţinere financiară este vînzarea spaţiilor de publicitate, să nu mai folosească acel interval, şi cu acest scop. Aş alege calea de mijloc: publicitate în cadrul jurnalului de ştiri, dar criteriile care stau la baza prezenţei şi elaborării ştirilor de interes public să nu mai fie stabilite în funcţie de rating, ci pe baza eticii şi deontologiei jurnalistice. Ar mai rămîne de stabilit cum de fac audienţă ştiri despre accidente, morţi sau incedii, duse la extrem, de ai impresia că urmăreşti trailer-ul unor filme de groază. Misiunea unui mediu de informare nu poate fi doar profitul şi, ca atare, un rating nemărginit. Pe termen lung, asta ar însemna trivializarea mesajelor mediatice, disiparea rolului de informare şi de for de dezbatere al mass-media într-o societate democratică. Consider că există posibilitatea de a găsi un echilibru între responsabilitatea socială a jurnaliştilor şi afacerea de media în sine, cu condiţia să existe disponibilitate. In extremis, o soluţie pentru mărirea audienţei ar putea fi participarea instituţiilor media la educarea publicului, cu scopul de a-l face să conştientizeze importanţa informării în legătură cu chestiuni de interes public. Un consumator mai informat înseamnă un consumator mai bun, citeam deunăzi într-un articol din Dilema veche. Aviz amatorilor! ________________ Nicoleta Fotiade este coordonator de programe la Agenţia de Monitorizare a Presei.