Euroturma
Comportamentul televiziunilor noastre se aseamănă foarte mult cu cel al oilor în turmă: se duce una într-un loc şi apoi toate dau năvală după ea. De cele mai multe ori, după cum spune şi vorba din popor, se duc "de rîpă" sau în zone mlăştinoase şi pestilente. Descoperă PRO TV deliciile ştirilor de la ora cinci, cu babe violate, amante hăcuite şi beţivi înjunghiaţi la cîrciuma satului? - se iau toate după ea. Prinde mare drag aceeaşi televiziune de manelişti? Personajele cu ghiul, lanţuri de aur şi unghia degetului mic lăsată, şic, să crească, invadează mai toate micile ecrane. Promovează postul lui Adrian Sîrbu un oier devenit în urma unor matrapazlîcuri cu terenuri mare afacerist şi patron de club de fotbal? Toate celelalte oiţe se lasă păstorite şi mulse de personajul respectiv. Aşa se face audienţa, aşa se stabileşte "ce cere publicul". Ce putem face noi, dacă asta vrea publicul să vadă? Iar publicul se adună şi el cuminte într-o altă turmă, creată după modelul celei care-i este dată de exemplu. Mai nou, cu ocazia aderării, televiziunile se întrec în titluri care folosesc particula "euro" sau care fac trimitere la UE. Avem materiale la ştiri despre "eurobebeluşi", "eurolăutari", "europorci", iar cînd ninge mai mult se numeşte că "ne-am integrat în zăpadă". Prin urmare, pentru a fi în ton cu tendinţa generală, vom vorbi despre euroturmă. Ce face euroturma? În ultimele săptămîni ale anului 2006, înaintea marelui moment, behăie la unison pe tonuri optimiste. Dacă ar fi vorba de cîini, am zice că dau din coadă să cîştige simpatia. Ştirile sînt pline de materiale care prezintă realizările revoluţionare ale poporului român în drumul spre cele mai înalte culmi de construire a societăţii europeano-capitaliste multilateral dezvoltate. Combinele şi tractoarele muncesc de zor, iar pe fundal se aude o muzică revoluţionară. Aşa ai ocazia să vezi mai multe poveşti de succes, în principal ale românilor stabiliţi şi realizaţi în Europa. Cu toţii au luat-o de jos, au dus-o o vreme greu, dar acum au ajuns să fie respectaţi de vecini şi - ce e mai impresionant pentru telespectatorul român - să cîştige foarte bine. Telespectatorul, din fotoliul său, face ochii mari cînd vede cît cîştigă ţăranca plecată din Maramureş să facă menajul la Paris sau ce maşini au nişte nuntaşi români care petrec în Spania - şi zice în sinea lui: "românuâ e dat dracului!". Mesajul acestor materiale a fost exprimat foarte bine, "la cumpăna dintre ani", de dl Meleşcanu, care i-a spus lui Teo Trandafir, clipind cu subînţeles: "O să-i facem noi pe ăştia!". Şi, oricum, Europa să facă bine să se bucure şi să fie mîndră că primeşte aşa oameni de ispravă, descurcăreţi şi buni la toate. C-aşa-i românuâ... A urmat Revelionul, iar televiziunile au dat glas euforiei aderării. Artificii, discursuri entuziaste, hora bucuriei. Mare sărbătoare mare, de început de lume. Cum a început lumea pentru televiziuni, încă de a doua zi? Aşa cum înainte de 1 ianuarie fusese moda ştirilor cu români realizaţi peste hotare, după noaptea aderării televiziunile au schimbat la unison placa şi au început să dea materiale cu sate rupte de lume, neelectrificate, aflate în urmă cu cel puţin un secol (pe care le numeau ironic "sate europene"), cu ţărani necivilizaţi care fac baie o dată la cîteva luni şi care, atunci cînd se îmbăiază, se spală pe cap cu detergent de rufe. Televiziunile au apăsat pe un buton şi şi-au transformat cu toate discursul heirupist pozitiv într-unul la fel de heirupist, dar de semn schimbat. Pentru ele nu există nuanţe, ci doar extreme. Gata! Le-am arătat cît de tari sîntem noi, i-am convins pe europeni să ne accepte, am ţopăit de bucurie, acum a venit însă vremea să le aruncăm crudul adevăr în faţă. Iar adevărul e că sîntem o ţară în care oamenii se spală pe cap cu detergent. Vorba fostului ministru de Externe: i-am făcut!
