Bolile imaginare ale preşedinţilor reali
Klaus Iohannis are sindromul Asperger, e sigur-sigur. La fel cum Traian Băsescu posedă, mai presus de orice dubiu, boala Parkinson, iar Adrian Năstase s-a împuşcat rău de tot cu glonţul acela, de era să moară. Dacă nu ştiţi de unde vin toate aceste certitudini gogonate, aflaţi că la originea lor sînt nişte specialişti, de regulă anonimi. Dar mai ales o presă disfuncţională.
Cea mai recentă „dezvăluire“ medicală vine de pe Ziua News, site aflat în el ştie ce legătură cu răposatul
, cotidianul fondat pe vremuri de puşcăriaşul de azi Sorin Roşca Stănescu. Site-ul povesteşte că în timpul unui discurs, Iohannis s-a oprit de două ori, o dată fiindcă a pornit un televizor, şi a doua oară pentru că unui ziarist i-a sunat mobilul. N-am aflat exact unde şi de ce a ţinut Iohannis discursul, probabil la o întîlnire cu ziariştii de la Bruxelles. Dar Ziua News adaugă la asta faptul că pe vremea cînd era primar al Sibiului, Iohannis „devenea agitat, se enerva şi nu mai putea discuta“ dacă audienţele depăşeau 15 minute.
Nu ştiu ce concluzii aţi trage dumneavoastră sau eu din toate aceste îngrijorătoare simptome, dar site-ul amintit a găsit de cuviinţă să ceară părerea unui specialist în autism. Specialistul, spune Ziua News, i-a studiat atent discursurile şi comportamentul din campanie, după care a conchis că „la o primă vedere“, Iohannis suferă „de o formă destul de rară a autismului“, adică sindromul Asperger.
Dacă nu cumva aveţi o sănătate absolut perfectă, probabil că aţi ajuns, măcar o dată, la medic, şi ştiţi că diagnosticele nu se pun la telefon. Sau la televizor sau în funcţie de ce alte circumstanţe ar fi putut studia specialistul citat de Ziua News. Ce specialist şi-ar fi putut permite aşa ceva? N-avem de unde şti, fiindcă „nefiind vorba despre un control complet, expertul nostru a cerut protecţia anonimatului“, zice publicaţia.
Există, e drept, multe situaţii în care experţii ar putea cere protecţia anonimatului – în definitiv, o asemenea dezvăluire despre primul om în stat e riscantă. Totuşi – fiindcă nu a fost vorba „de un control complet“ (?!) – sună a „nu mă numiţi, fiindcă s-ar putea să bat cîmpii rău de tot şi nu vreau să mă fac de ruşine“. Mai greu de crezut că un expert, fie şi anonim, şi-ar fi putut etala laşităţi de clasa a II-a primară în faţa jurnalistului, în acest mod.
În articol urmează o descriere destul de precisă a sindromului Asperger, cu liniuţe. Liniuţele mi-au sărit în ochi şi am făcut ce faci în astfel de cazuri: am căutat o bucată mare de articol pe Google. Toată descrierea de final a bolii, inclusiv liniuţele, sînt copiate de pe Helpautism.ro. Adică tot ce vine după introducerea jurnalistului şi citatul specialistului anonim. Pe care l-am fi putut furniza şi dumneavoastră, şi eu, după lectura Helpautism.ro.
Jurnalistul, apropo, care ar semna aşa ceva nu ar merita pomenit. Pot însă să vă spun că nici el nu există. Articolul e semnat Ziua News, iar cine a făcut ceva purici printr-o redacţie de cotidian ştie că semnătura cu numele ziarului ascunde adesea diferite lucruri discutabile, la fel ca pseudonimele.
Capac la toate acestea, mai adaug faptul că Asperger-ul lui Iohannis e contagios, ca să spun aşa. Preşedintele român l-a moştenit de la Vladimir Putin, cu privire la care a apărut o ştire referitoare la Asperger acum vreo lună de zile. În cazul lui Putin, e vorba însă de un raport al Pentagon-ului şi o coroborare de surse mult mai serioase. Tot nu e vorba de un diagnostic, dar serviciile secrete caută astfel de indicii, iar dacă le caută, se cheamă că avem o ştire şi nu o cacealma.
Am scris atît de mult despre cazul Iohannis pentru că povestea e foarte recentă şi a cunoscut o largă circulaţie pe Facebook. Criteriul
+ comentarii spune nu mai puţin de 1220 de astfel de reacţii pe reţeaua socială, despre care presupunem că adună românii mai tineri, inteligenţi şi educaţi. Acolo am dat şi eu peste întreaga fantasmagorie. E ea unică? Nicidecum.
Anul trecut, în octombrie, înainte de prezidenţiale, România TV punea în circulaţie povestea referitoare la Traian Băsescu şi boala Parkinson. S-a dezbătut zile la rînd, cu tot felul de specialişti (în orice altceva decît boala Parkinson) şi imagini „revelatoare“, în care preşedintelui de atunci îi tremurau mîinile. După toate probabilităţile, la origine pare a fi o pseudoştire a postului TV amintit, care consultase „surse medicale“. Acestea nici măcar nu erau pomenite în legătură cu boala Parkinson, ci cu două presupuse atacuri cerebrale, care ar fi fost urmate de dificultăţile pe care Traian Băsescu le-ar fi avut în folosirea mîinii drepte şi a mîinii stîngi. Două cauze pentru aceeaşi problemă, dificultăţi cu mîinile, cu alte cuvinte. Hernia de disc reală din 2006 şi o răceală, posibil şi ea reală, din cauza căreia Traian Băsescu ar fi contramandat la un moment dat prezenţa într-o emisiune erau adăugate în acelaşi articol, creînd impresia unui om care nu mai are mult de trăit.
Un alt bolnav celebru a fost, pe vremea prim-ministeriatului, Adrian Năstase. Arhivele de acum zece ani sînt mai greu de găsit, dar dacă nu mă înşală memoria, azi regretatul Florin Tudose îşi crea pe atunci notorietate diagnosticînd în tot felul de gesturi ale lui Năstase tendinţe autoritare şi paranoia incipientă.
După ce a fost bolnav de paranoia şi s-a vindecat, Năstase a devenit un cu totul alt fel de „victimă“. Cînd cu sinuciderea din vara lui 2012, la căpătîiul lui se strîngea un sobor de medici, în frunte cu cardiologul Şerban Brădişteanu. Brădişteanu şi celelalte somităţi au povestit atunci cum marele sinucigaş a scăpat ca prin minune: glonţul trecuse prin gît la milimetru de tot felul de artere şi ascunzişuri vitale ale organismului lui Năstase. Fostul premier a rămas cîteva zile la spital, în loc de puşcărie, şi tentativele de a dovedi că ceva era în neregulă cu diagnosticul şi că rana nu fusese chiar atît de serioasă n-au avut succes. Totuşi, acum două săptămîni, Şerban Brădişteanu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului. Cum anume l-a favorizat Brădişteanu pe Năstase? Internîndu-l în propria secţie de cardiologie – boli de inimă, presupunînd că se găseşte vreun cititor al
care nu ştie asta –, deşi rana era la gît.
Cazul Brădişteanu – Năstase e oarecum o excepţie în înşiruirea de mai sus, care constă într-un personaj celebru (politician), un specialist adesea fictiv şi dovezi mai totdeauna la fel. Dacă Asperger-ul lui Iohannis are 1200 de
-uri şi
-uri, căutarea Băsescu + Parkinson dă, pe Google, peste 95.000 de rezultate, adică tot atîtea surse. Însăilăturile de acest fel sînt relativ uşor de identificat pentru cititorul rezonabil de educat, tocmai prin schema indicată mai sus, dar asta se petrece mai greu atunci cînd oamenii află din diverse locuri ceea ce şi-ar dori să se întîmple. Or, românii investesc, în politică, cantităţi importante de ură – sau, curios, de iubire.
Relativ simplu, genul de dezinformare medicală pe care am încercat să îl sumarizez mai sus are însă şi o consecinţă mai puţin banală. E o hîrtie de turnesol pentru alinierea politică a presei. Cei care preiau astfel de enormităţi unii de la alţii sînt fie site-uri-parazit, care încearcă să se afirme prin preluarea automată a altor publicaţii electronice, fie combatanţi în lupta politică. Cu alte cuvinte, dacă o enormitate ca istoria Asperger – Iohannis rămîne izolată, autorii ei pot fi suspectaţi de nulitate jurnalistică izolată. Dacă ea prinde viteză, traseul e foarte interesant de urmărit, iar indiciile cu privire la încărcătura şi rostul de intoxicare politică devin mai multe.
Cum să devii un Nimeni