Apocalipsa periodică

Televiziunea este o adevărată campioană în a atrage mesaje apocaliptice. O serie de analişti s-a exersat cu hărnicie, sub bagheta lui Baudrillard (le chef d’orchestre), în a-şi pune mîinile în cap şi a trage semnale disperate de alarmă că televizorul este otrava care va mutila ireversibil umanitatea. Unul dintre aceşti analişti este şi Giovanni Sartori, care a scris cartea Homo Videns: Televisione e Post-Pensiero - tradusă acum ceva timp şi la Editura Humanitas, cu titlul Homo Videns: Imbecilizarea prin televiziune şi post-gîndirea. Sartori porneşte în această carte de la ideea că omul s-a diferenţiat de celelalte animale prin capacitatea lui de a opera cu simboluri, "iar capacitatea simbolică a oamenilor se manifestă prin limbaj, prin capacitatea de a comunica prin articularea unor sunete şi semne Ťsemnificante»". Toate lucrurile au mers bine, în opinia lui Giovanni Sartori, pînă la jumătatea secolului XX, cînd a apărut televiziunea. Aceasta aduce în prim-plan imaginea, iar vederea devine precumpănitoare faţă de vorbire. "În consecinţă - ne spune analistul - telespectatorul este mai mult un animal văzător decît un animal simbolic. Pentru el lucrurile înfăţişate înseamnă şi cîntăresc mai mult decît lucrurile spuse prin cuvinte. (Desigur, în trena structuralismului, Sartori nu concepe că limbajul ar putea exista şi în afara cuvîntului. - n.m.) Iar aceasta este o schimbare radicală de direcţie, deoarece în timp ce capacitatea simbolică îl îndepărtează pe homo sapiens de animal, vederea îl apropie de capacităţile sale ancestrale, de genul din care homo sapiens face parte ca specie." (Nu acelaşi lucru s-a întîmplat la apariţia radioului, care nu a ştirbit natura simbolică a omului, pentru că "el răspîndeşte mereu lucruri spuse prin cuvinte" - este de părere Sartori.) Întrucît am ajuns să trăim într-o epocă a imaginii, concluziile analistului italian sînt sumbre: "tele-vederea schimbă treptat natura omului"; "televiziunea - spre deosebire de instrumentele de comunicare care au precedat-o (pînă la radio) - mai mult distruge decît transmite în materie de cunoaştere şi înţelegere"; "televiziunea modifică radical (sărăcindu-l) aparatul cognitiv al lui homo sapiens". Prin urmare, Sartori ne prezice că telespectatorii vor deveni nişte mutanţi, o nouă specie de indivizi grav mutilaţi sau, mai degrabă, vor recădea în animalitatea de dinainte de homo sapiens. Ascultaţi spusele profetului şi cutremuraţi-vă! Astfel de mesaje apocaliptice referitoare la lucruri care ţin de progresul omenirii au apărut periodic în decursul istoriei. Să ne amintim, de exemplu, de celebra blamare a scrierii din dialogul platonician Phaidros. Acolo Socrate spune o poveste cu tîlc, cea în care zeul Theuth, descoperitorul scrisului, merge să-şi prezinte invenţiile în faţa regelui egiptean Thamus. În răspunsul acestuia din urmă se află exact morala acestei pilde: "Căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte; punîndu-şi credinţa în scris, oamenii îşi vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, şi nu dinlăuntru, prin caznă proprie. Leacul pe care tu l-ai găsit nu e făcut să învîrtoşeze ţinerea de minte, ci doar readucerea aminte. Cît despre înţelepciune, învăţăceilor tăi tu nu le dai decît una părelnică, şi nicidecum pe cea adevărată". Nu vi se pare că Giovanni Sartori spune cam acelaşi lucru, numai că cea incriminată este de data aceasta televiziunea? Desigur, teza susţinută de regele Thamus prin gura lui Socrate şi prin condeiul lui Platon (deci transmisă tot cu ajutorul scrierii) a fost radical infirmată de istorie, iar scrisul a constituit unul dintre principalele motoare ale progresului uman. Nici vehiculele care prindeau o viteză mai mare decît a calului nu ne-au dăunat, nici mecanizarea nu a dus la colapsul industriei, nici roboţii nu au ajuns să ne domine. Televiziunea o fi avînd ea bubele ei, dar nu e cazul să o suspectăm că va distruge specia umană. Ba poate chiar o va ajuta.