22 de luni şi 1451 de ore
Ce se întîmplă cînd stai în faţa televizorului 22 de luni şi 1451 de ore? În mod normal, o iei razna. Dacă însă te cheamă Chloé Delaume, scrii o carte. Scriitoarea Chloé Delaume s-a supus acestui experiment: a vrut să vadă ce se întîmplă dacă stai mai mult timp în faţa televizorului şi eşti deschis la mesajele sale. Experimentul a durat 22 de luni, timp în care Chloé Delaume s-a uitat zilnic la TV între 12 şi 16 ore. În total, 1451 de ore. În urma acestui experiment a rezultat - după cum spuneam - o carte (Locuiesc în televizor), un fel de autoficţiune a unui telespectator excesiv, iar volumul a fost tradus şi în română şi a apărut zilele acestea la Editura Art. Romanul porneşte sub auspiciile declaraţiilor fostului director general al canalului TF 1, Patrick Le Lay, declaraţii care, la vremea cînd au fost făcute publice, au stîrnit un imens scandal: "din perspectiva business, să fim realişti: la bază, meseria canalului TF1 este de a ajuta Coca-Cola, de exemplu, să-şi vîndă produsul. (...) Pentru ca un mesaj publicitar să fie perceput, creierul telespectatorului trebuie să fie disponibil. Scopul emisiunilor noastre este să-l facă disponibil, cu alte cuvinte să-l distreze, să-l relaxeze, să-l pregătească în pauza dintre două mesaje. Noi vindem companiei Coca-Cola timpul creierului uman disponibil". Lîngă aceste declaraţii, Chloé Delaume pune definiţiile de dicţionar ale verbelor "divertir" şi "distraire": "Petit Robert spune: Divertir: 1. A deturna, a îndepărta. A sustrage în folosul său. 2. A abate gîndurile cuiva de la ceea ce-l preocupă. A abate de la o preocupare dominantă, esenţială sau considerată ca atare. 3. A distrage amuzînd. Petit Robert adaugă: Distraire: I. 1. A separa de un ansamblu. 2. A deturna pe cineva de la un proiect, de la o hotărîre. II. 1. A deturna pe cineva de la obiectul de care este interesat, de la ceea ce îl preocupă. 2. A face pe cineva să-şi petreacă timpul în mod plăcut". Prin urmare, scriitoarea îşi propune - după cum mărturiseşte în cartea sa - să se expună şi să se supună televizorului, pentru a vedea "cînd şi cum creierul meu devine, în final, disponibil". Chloé Delaume consideră televizorul un fel de tumoare, iar rolul ei în acest experiment este cel al "ganglionilor-santinele", "primii ganglioni specifici care drenează tumoarea". Cartea ne prezintă aluviunile drenate de ganglionul-santinelă, ne vorbeşte despre agresiunile la care e supus, ne face fişa clinică a modificărilor fiziologice suferite de acesta în urma interacţiunii cu substanţele nocive furnizate de televizor. Astfel, multe dintre însemnări sînt observaţii asupra stării subiectului supus acestei situaţii-limită. ("Sîmbătă. Migrenă. Fiind expusă între douăsprezece şi şaisprezece ore pe zi, o tot aşteptam de la începutul săptămînii, dar nu bănuiam că va fi atît de violentă.") Migrena este doar începutul. Urmează probleme drastice ale vederii, halucinaţii sau pulsiuni sadice. Din cînd în cînd, răzbat în carte mostre ale fluxului de mesaje mediatice şi publicitare la care e supus subiectul: "ŤFeminismul le îndeamnă pe femei să-şi părăsească soţii, să-şi ucidă copiii, să practice vrăjitoria, să distrugă capitalismul şi să devină lesbiene.» Pat Robertson, pastor teleevanghelist, fondatorul grupului ŤChristian Coalition», discurs ţinut la Congresul Partidului Republican, 1992. ŤÎn fiecare lună, o europeană din cinci este trădată de absorbante. E nevoie de o schimbare! Votaţi Nana.» Campania publicitară a grupului SCA Hygiene Products pentru produsele Nana, 2006". Alteori, mesajele acestea sînt digerate şi putem vedea influenţa lor asupra subiectului: "cred în bunătatea lui Dumnezeu şi în excelenţa produsului Cola" - declară la un moment dat autoarea. De cele mai multe ori însă, influenţa televizorului este direct distructivă şi alienantă, iar acest lucru e probat de numeroasele zone de discurs delirant din roman. Pe scurt, dincolo de valoarea ei literară, cartea despre experienţa "ganglionului-santinelă" ne poate fi foarte utilă nouă, telespectatorilor de rînd. Măcar pentru a şti la ce ne expunem.