Un răspuns

Publicat în Dilema Veche nr. 195 din 3 Noi 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un răspuns care a întîrziat fiindcă n-am citit Dilema veche (IV, 191, 4-10 octombrie) decît astăzi. Cititorii care păstrează colecţia - sper că sînt şi unii care mai au loc ca s-o depoziteze! - sînt invitaţi să redeschidă acel număr pentru articolul dlui Augustin Ioan "ŤBunul» public şi Ťrăul» privat". Nu vreau să ştiu dacă autorul l-a scris cu gîndul la seria de portrete de case vechi cu care, de vreun an şi ceva, ocup o jumătate de pagină din aceeaşi revistă, în fiecare săptămînă. E adevărat că în tot acest timp am avut numai reacţii aprobatoare, deşi rare, şi nici o replică polemică. Cu atît mai grăbit sînt să ridic mănuşa. Articolul dlui Ioan este un text care merită atenţie. Mi-a adus aminte de altul, celebru, al lui Corneliu Vadim Tudor, în care viitorul senator proslăvea construcţiile poruncite de Ceauşescu în centrul Capitalei. Ceea ce au în comun, peste vreo 20 de ani care despart cele două exerciţii retorice, este nepăsarea faţă de istoria oraşului, faţă de un trecut care era atunci înăbuşit prin represiune politică, iar acum a fost efectiv uitat de oameni care au crescut în ignoranţă şi a căror lăcomie s-a trezit brusc. Nu de ignoranţă poate fi vorba în cazul dlui Augustin Ioan, tînăr arhitect ambiţios, cunoscut prin mai multe cărţi şi o prezenţă publicistică percutantă. Cînd dînsul spune: "noi, plebea", este evident un artificiu stilistic şi nu se aşteaptă să fie luat în serios. Pledoaria pe care a aruncat-o, ca pe o piatră din praştie, protestează contra "blocării dreptului de proprietate". Cine se face vinovat de această încălcare a libertăţii cetăţeanului de a clădi oricît şi cum îi place pe terenul care-i aparţine? După opinia d-sale, urbaniştii şi restauratorii, acţionînd în numele statului sau al Primăriei. Să precizăm două lucruri de care autorul articolului n-a ţinut seama. În primul rînd, există o lege a patrimoniului naţional. Dl Ioan, cînd se luptă cu "presa culturală" (cu Dilema veche, bunăoară), invocă, în apărarea proprietăţii private, Constituţia, dar ceea ce dînsul numeşte "o comisie de experţi" (de pildă, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice) sau, alteori, "un grup onorabil de experţi", a căror "ţîfnă" îi stîrneşte ironia, n-ar avea nici un cuvînt de spus dacă n-ar exista legea care protejează o moştenire naţională, din care fac parte şi imobilele susceptibile de a fi clasate ca monumente. În al doilea rînd, tocmai neaplicarea legii este mult mai vizibilă decît opreliştile puse acţiunii proprietarilor. Pe o cale sau alta, aceştia, de obicei, ies învingători. Altfel, n-am avea clădirile exagerat de înalte, care s-ar potrivi mai bine la Valparaiso ori la Hong Kong. Încercările de a salva, ici şi colo, "casele bunicilor" nu şi-ar avea rostul dacă n-am fi în primejdie de a pierde acele străzi sau case care au supravieţuit pînă acum şi care vorbesc despre o altă vîrstă a Bucureştilor. Ni se dă exemplul Berlinului. Dar acolo oraşul a fost bombardat, iar în mijlocul său reconstrucţia a lăsat parcuri splendide, deşi ar fi putut să le substituie sute de blocuri. Ca să nu se creadă că aş avea o prejudecată contra oamenilor de afaceri, sînt dator să semnalez şi o situaţie în care ei sînt de felicitat. Firma de consultanţă "Roland Berger" a cumpărat nr. 17 din Bd. Lascăr Catargiu şi a restaurat acea casă, respectîndu-i înfăţişarea de la 1900. A mai rămas ceva nespus. Nimeni n-ar trebui să fie parte interesată şi, în acelaşi timp, judecător. Într-o şedinţă de la sfîrşitul lui mai, Comisia Monumentelor Istorice a avut de discutat un proiect semnat de arhitectul Augustin Ioan în legătură cu casa din str. Visarion, nr. 8, a cărei distrugere o denunţasem, în Dilema veche şi la TV, cu indignarea cuvenită. Ideea era de a demola pînă la pămînt acea casă şi a o reface "cum a fost" lîngă o clădire nouă, peste un parking subteran, pe acelaşi teren. Cum era de aşteptat, Comisia, fără participarea mea, a respins soluţia propusă. Rezultat, iarăşi previzibil, devastarea a continuat pînă la aducerea casei în starea de ruină iremediabilă. Întreb şi eu: nu cumva acest insucces a provocat iritarea dlui Ioan faţă de "experţi"? Oare înflăcărarea cu care a luat apărarea proprietarilor este dezinteresată? Cei a căror cauză o susţine nu sînt proprietarii vechi, care şi-au recuperat casele - aceia nu mai au mijloacele de a le întreţine şi, deseori, se grăbesc să vîndă -, ci îmbogăţiţii de azi, care cumpără ca să dărîme şi să exploateze terenul pentru o construcţie profitabilă. Nu-şi bagă ei banii în restaurarea unor clădiri "coşcovite" (expresia elegantă îi aparţine dlui Ioan). Nu mă pot opri de a adăuga un amănunt amuzant. O doamnă pe care n-o cunosc personal, profesoară la Institutul de Arte, s-a dus să fotografieze casa din str. Visarion pe cînd demolatorii erau la lucru. A fost gonită de acolo de un individ care i-a spus: "Eşti din mafia lui Pippidi!". Poftiţi, vă rog, veniţi să vă înscrieţi: deocamdată, am găsit numărul 1. Şi încă ceva: la Timişoara au început 10 procese, intentate unor proprietari care au construit sau au modificat clădiri, nesocotind legea monumentelor istorice.

1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.

Parteneri

putin și zelenski jpg
Ungaria ar putea găzdui prima întâlnire directă între Zelenski și Putin de la începutul războiului
Discuțiile dintre președintele Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin ar putea avea loc în Ungaria, au informat marți surse din administrația americană.
Influenceri loviti de o masina in restauramt captura Reddit png
Momentul șocant în care doi influenceri sunt loviți de o mașină într-un restaurant, în timp ce mâncau burgeri: „Viața este prea scurtă”
Un cuplu de influenceri din domeniul alimentar a trecut printr-o experiență teribilă, după ce o mașină a intrat în geamul restaurantului în care cei doi testau mâncarea în fața camerei. Incidentul i-a băgat în spital.
536280092 1169290038567137 8476555697804446618 n jpg
Studenții protestează la granița României și acuză Guvernul Bolojan că-i alungă din țară: „Toate drepturile ni le luați!”
Studenții protestează la granița României acuzând Guvernul României că alungă studenții din țară prin măsurile adoptate în educație: „Nu vrem să plecăm, dar ne alungați, toate drepturile ni le luați!”.
Andra și Măruță, unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz
influencer 1 7cb7b0c7e853469da25a3dd3c9891530 webp
Pățania unei tinere care și-a planificat vacanța cu ChatGPT și a ratat zborul: „Mi-a spus că nu am nevoie de viză”
Mery Caldass, o tânără din Spania, a ajuns virală după ce a povestit pe Internet cum a ratat zborul spre Puerto Rico. Ea a consultat ChatGPT în privința documentelor de călătorie.
soldati britanici
Marea Britanie ia în calcul trimiterea de forțe pentru apărarea Ucrainei, dar nu pe linia frontului cu Rusia
Oficialii britanici transmit că Londra este pregătită să trimită trupe pentru sprijin logistic și protejarea cerului și porturilor Ucrainei, dar nu pe linia frontului cu Rusia, înaintea discuțiilor de la Pentagon.
annabella 2 jpg
Cine sunt românii care au cumpărat 87 de magazine Mega Image și ce afaceri au
Proprietarul lanțului românesc de magazine alimentare care a cumpărat 87 de magazine deținute de Mega Image, a pornit cu un magazin de tip „aprozar” la câțiva ani de la Revoluție, ajungând în prezent să se extindă puternic pe piață, și nu doar pe cea de retail alimentar.
d775367d 2896 49ba b51e 0d8511c1d3e9 webp
Anticoncepționalele și Auschwitz: trecutul ascuns al contraceptivelor și moștenirea doctorului Clauberg
„Anticoncepționalele și Auschwitz: Umbra doctorului Clauberg” În 1960, pastila anticoncepțională a fost prezentată lumii drept o victorie a științei și un pas uriaș pentru emanciparea femeilor. În spatele acestei revoluții medicale se ascunde însă o istorie întunecată: cercetările unui ginecolog na
papa leon profimedia jpg
Papa Leon a anunțat că va avea colegi de apartament. Cu cine va locui Suveranul Pontif în Palatul Apostolic
Papa Leon XIV va invita un număr select de „colegi” să se mute cu el atunci când va ocupa apartamentele. Suveranul Pontif a anunțat că va locui în apartamentele Palatului Apostolic din secolul al XVI-lea, la câteva zile după alegerea sa.