Tîrnăcopul cu cerneală

Vă rog să citiţi cu atenţie următorul poem: "Lucrători care vă puneţi şorţuri de piele / Şi vă suflecaţi mînecile cămăşii / Dezgolind braţele vînjoase, / Fochişti mînjiţi de funingine care aruncaţi / Cocs sub furnalele pline de aliaj fierbinte / Vin la voi să lucrez în acord. / Plătiţi-mi şi mie simbrie / Ca să cînt duduitul cuptoarelor, / Şi fumul ce iese pe coş. / Mecanici ai căilor ferate, / Luaţi-mă şi pe mine pe locomotivă, / Meşteşugul meu nu e fără folos, / Daţi-mi salariul unui frînar. / Cînd trenul aleargă pe linie, / Făcînd să fugă înapoi pădurile şi aripile podurilor, / Voi cînta şuierul maşinii, / Scînteile risipite-n vînt. / Ţărani care porniţi tractoarele pe ogor, / Tîrînd după ele mari pluguri, / Ţărani care îndemnaţi boii din plesnituri de bici / Pe lîngă carele pline cu dealuri de fîn, / Vreau să vă dau o mînă de ajutor, / Plătiţi-mă ca pe oricare zilier / Ca să vă cînt răsăritul soarelui / Şi berzele ce stau într-un picior". El se intitulează "Poetul căutînd de lucru" şi a apărut la Havana, într-o revistă cubaneză de cultură, în urmă cu aproximativ cincizeci şi opt de ani. Versiunea românească aparţine lui G. Călinescu şi a fost folosită de celebrul critic într-un text publicistic de-al său ("Muncitorimea şi cultura"), tipărit în Naţiunea (nr. 355) din 3 februarie 1949. Nu imbecilitatea poeziei mă interesează propriu-zis şi nici asocierea numelui lui Călinescu cu o asemenea traducere "de anvergură" nu constituie un subiect demn de atenţie. Toată lumea ştie cum se scria pe atunci în lagărul socialist. Ceea ce ar putea intra în atenţie este argumentaţia ca atare, derivată de autorul Istoriei literaturii române din amintitul poem. Călinescu vrea să demonstreze o teză aberantă: intelectualul şi, în speţă, scriitorul e un "muncitor cu fantezia" şi poate fi abordat din aceeaşi perspectivă din care îl preluăm pe "muncitorul cu uneltele". Spune criticul, pornind de la un "apel" al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român: "Planul economic pe anul 1949 presupune o strînsă colaborare între cele trei divizii ale producţiei, muncitori, plugari şi intelectuali, şi era firesc ca guvernul să răsplătească ş...ţ sforţarea tehnicienilor şi oamenilor de ştiinţă, cărora le cere o cît mai exactă informare asupra legilor ce stăpînesc materia". Mai pe înţelesul cititorului contemporan, intelectualul nu operează cu un univers abstract, ci cu materialitatea pe care trebuie să o exploreze concret şi să o facă utilă întregii societăţi. Dacă în lumea savanţilor medicinei şi ingineriei, mai poţi spera că o astfel de dogmă socialistă îşi va găsi un minim suport real, în cazul umaniştilor şi, cu precădere, al scriitorilor, ideea pare o glumă proastă. Ne reaminteşte Călinescu: "Artiştii îşi vor da seama că nu sînt ş...ţ apăraţi ca să-şi contemple şi să-şi cultive propriul eu blazat". Ca şi poetul din textul cubanez, ei sînt aşteptaţi să urce pe locomotivă şi "să cînte" şuieratul vîntului, să intre în mină şi "să picteze" şorţurile de piele ale lucrătorilor sau braţele lor vînjoase, în sfîrşit, să meargă pe ogor şi "să descrie" brazda plugului în pămînt. "Activitatea cerebrală" devine, în concluzie, o "magmă", un "aluat" - modelabile după bunul plac al societăţii. Scriitorul munceşte cu "un tîrnăcop", însă cu unul special, prevăzut cu rezervor de cerneală. G. Călinescu enumeră măsurile politice şi sociale luate de guvernul comunist pentru ca aceste principii ideologice să ajungă "realitate". Măsurile în cauză stîrnesc, indubitabil, agitaţia "nostalgicilor": "Cea mai însemnată dintre măsurile de protecţie a operei savanţilor, artiştilor şi literaţilor recunoscuţi este asigurarea existenţei familiilor lor. ş...ţ Oricît de devotat ştiinţei ar fi un învăţat, grija pentru membrii familiei sale îl poate îndemna să împuţineze activitatea propriu-zis creatoare, în scopul de a-şi găsi timp pentru una lucrativă. ş...ţ. Aşadar, în noul stat de concepţie socialistă, clasa muncitoare preţuieşte valorile culturale, stimează pe omul de ştiinţă şi pe artist şi înţelege a-l pune la adăpost de zbaterea pentru existenţă". Deşi legitim, confortul intelectualului nu trebuie însă plătit cu propria libertate. Singura creaţie validă, în ştiinţă sau artă, rămîne opera neconstrînsă ideologic. Atunci cînd "principiile" socio-politice intervin în "activitatea cerebrală", ea nu mai poartă numele de creaţie, ci de propagandă. Asemenea "concluzii" nu veneau totuşi prea uşor, la lectură, înainte de 1989!