Slube, funcţii şi favoruri
În trecute vremuri, femeile aveau puteri importante în obţinerea unei slujbe. Neputînd să deţină o dregătorie sau o funcţie în aparatul de stat, ele mijloceau de cele mai multe ori pentru soţi, amanţi, feciori, nepoţi. Frumuseţea sau doar îndemînarea în „netezirea patului“ sînt răsplătite de bărbaţi „generoşi“ cu ceea ce e un bun al tuturor, adică cu slujbe la stat. La mijlocul secolului al XIX-lea, Constandin Sion relatează cu vervă despre răsplătirea unui tip de favoruri cu alt tip de favoruri, despre „femeile rele de muscă“, dar destul de inteligent pentru a şti să obţină beneficii din astfel de servicii prestate. Aşa că mulţi bărbaţi s-au căpătuit „roi de curul muierilor“.
Catinca Paiu, „cea mai frumoasă femeie ce putea fi“ în Moldova, dar cam „rea de muscă“, reprezintă „norocirea“ fraţilor pe care îi împinge în diferite posturi. Săftica este amanta logofătului Costache Conachi care „dezgustîndu-se de ea că făcea copii“ o mărită cu unul Tincă pe care are grijă să-l facă căpitan de tîrg ca nu cumva „ţiitorica“ să moară de foame. Fiul acestei Săftica, Petrache, „după ce au slujit pă la mai mulţi boieri“, se însoară cu ţiitoarea vornicului Ilie Kogălniceanu şi „prin mijlocirea“ acestuia „s-au făcut sardar şi revizor la departamentul dinăuntru“. Iancu Pavlov îşi datorează carierea soţiei sale, Tarsiţa, care, „rea de muscă, au mijlocit prin muşteriii ei de au făcut pe bărbatu-său sărdar, revizor a visteriei şi mai în urmă revisor a vorniciei bisericeşti“. Antonache Ambelicopolu ajunge cu stare şi în slujbe tot graţie soţiei, frumoasă, care ştie pe lîngă cine şi cum să mijlocească, astfel încît să nu moară în sărăcie. Şi îngurduluirile merg pînă sus, sus de tot, pînă la domniţa Marghioara Sturdza, „fămeie ră foarte de muscă“, care se înnădeşte cu unul Grigore Plitos şi „spre recunoştinţa îndatorirei ce-i făcea adesea Pletosu“ îi ridică feciorii în diferite dregătorii, unul dintre ei ajungînd chiar aghiotant domnesc. Mihalache Străjescu îşi negociază cariera, pe lîngă logofătul Iordache Catargiu, prin intermediul unei surori pe care „i-au adus de au dezmerdat-o“ şi „l-au făcut comis“, mai apoi agă şi pîrcălab de Galaţi. Dar se pare că logofătului îi cam plăceau dezmierdările, astfel încît vor fi „norocirile“ şi unui alt frate, ajuns, prin acelaşi procedeu cilen, la judecătorie, serdar şi prezident.
Favorurile de orice fel şi de oriunde nu pot trece neobservate sau neachitate. Enăchiţă Kasu este slugă în casa mitropolitului Veniamin Costache cu ajutorul căruia ajunge logofăt şi samiş al Mitropoliei. Adevărata carieră va veni însă în domnia lui vodă Sturdza (1834-1849), drept răsplată pentru „servicii diverse“: „domnul Mihai, pentru că avea casă aproape de curtea domnului şi-i făcea pezevenclîc cu mai multe muieri ce i le aducea în casă la el, unde domnul le întîlnea, l-au făcut spătar şi agă“. Ceea ce mijloceşte Kasu pentru vodă, asigură Costache Angonescu pentru boierimea moldavă şi ofiţerimea rusă din anii 1829-1834. „Meseria lui fiind plăcută tuturor boierilor mari“ şi „mulţămiţi de păzăvăntrîculele ce i le făcea“ au „mijlocit“ pe lîngă vodă Sturdza de „l-au rădicat la paharnic“. Şi iată-l ajuns din rachier boier. Dacă ar fi să-l credem pe Sion, mult prea multe „neteziri“, „dezmierdări“, „îngurduluiri“ ţin loc de concurs şi examen naţional în ocuparea unui slujbe sau funcţii. Avîndu-i de muşterii pe cei cu putere de decizie şi influenţă, Catinca, Marghioala sau Stana nu se sfiesc să ceară preţul ce li se cuvine şi cum muşteriii se zgîrcesc să plătească „serviciile diverse“ din „bozonar“, soluţia slujbelor şi funcţiilor pare cea mai ieftină şi cea mai mulţumitoare pentru toată lumea.
În vremurile de azi se tot spune, „pe surse“, cum domnişoara X sau doamna Y a reuşit fără prea multă ştiinţă de carte, dar cu multe ştiinţe în ale vieţii, să obţină ba un post, ba un contract, ba te miri ce. Acum n-or avea ele cine ştie ce carte, dar îndemînarea de a manipula un tip de favoruri pentru a obţine alt tip de favoruri este, trebuie s-o recunoaştem, tot o „ştiinţă“, chiar dacă mai „altfel“. Iar Statul îi mulţumeşte, ieri, ca şi astăzi, pe toţi, pe toate şi cu de toate.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti.
