Reţete de criză

Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Despre Descîntece jpeg

Veni vara, dar şi criza, aşa că reţetele vechi par astăzi mai folositoare decît ieri. Am crede că doar noi cei de astăzi sîntem preocupaţi de chipuri frumoase şi fără pete, acnee sau alte „impurităţi“, de păr lung, des şi din abundenţă, de mîini albe, unghii lungi şi cît mai colorate, de albeaţa dinţilor sau halene frumos mirositoare. Dar ne înşelăm amarnic, căci şi cei de ieri au trudit în diferite feluri la născocirea de „reţete“ capabile să ascundă „defecte“ şi să creeze aparenţe cît mai aproape de gusturile timpurilor. Răsfoind printre manuscrise, găsii cîteva sfaturi care mi se par ieftine, la îndemînă şi de sezon. Vor fi poate de folos „pohtitorilor“ de vacanţă, dar şi celor rămaşi pe asfaltul fierbinte al oraşelor. 

Iată cum ar trebui să se cureţe petele de vară, adică petele lăsate pe obraz de soarele verii: „ia două albuşuri de oaă proaspete dintr-acea zi, bate-le cu doao-trei nuieluşe curate într-o farfurie pînă să vor spumi; şi amestecîndu-se şi cu un feligean de apă de obraz să se ude petele adeseaori cu aceasta, de doao-trei ori într-o zi pă obraz sau pă piept. Sau să se ude un petecel de batistă şi să se lipească pe dînsele din seară în seară.“ Reţeta ar trebui să-şi facă efectul cam în trei-patru seri, dar unele pete rebele vor putea fi „dezrădăcinate“ doar cu „felie de lămîie“. 

Acneea pubertăţii îşi are şi ea leacul. Adolescenţii n-au de ce să risipească anii prin farmacii, cînd pot prepara în casă următoarea reţetă: „praf de piatră acră, cam cinci dramuri“ se pune într-un vas de sticlă peste care se varsă „din vreme în vreme făină de orz sau de arpacaş cernută“, ce ar trebui mestecate cu o lingură de lemn pînă cînd amestecul devine „o cocă subţire“. Coca se întinde pe o batistă şi „se lipeşte în vremea culcării pe acele locuri în obraz“. A doua zi, obrazul se limpezeşte cu apă specială; tratamentul se repetă seară de seară şi dimineaţă de dimineaţă pînă în ziua în care obrazul din oglindă va arăta bine. 

Chelboşii primesc şi ei speranţe şi reţete de păr cît mai des şi cît mai lung. Ce ar trebui să facă. Păi, reţeta pare destul de simplă: „ia ochi, adică muguri de plopi uscaţi, frunză de dafin, frunză de izmă de grădină, frunză de rozmarin nemţesc, grăunţe de ienupăr, sămînţă de molotru, floare de livant, din toate cîte douăzeci de dramuri, alune prăjite una litră“. Acestea, pisate şi frecate bine, se pun într-o tingire curată şi spoită, acoperite cu „vin vechiu ca să fiarbă lin pă jeratic de foc“. Cu atenţie şi răbdare trebuie să se mestece cu o lingură de lemn „pînă va scădea toată umezeala vinului“. Aici sfatul este de urmat, întrucît un necunoscător nu-şi dă prea repede seamă dacă a scăzut sau nu: „care scădere a umezelii se pricepe din două trei picături de buruieni care să vor pica cu foc şi să vor aprinde fără sfîrîietură“. Alifia strecurată se amestecă cu „un dram de unt de cuişoare sau de bergamot“ pînă se va „slei“. Păstrată la răcoare, alifia se întrebuinţează „pe toată săptămîna“ în combinaţie cu vin cald sau leşie.

Reţeta este de folos, mai degrabă, celor care mai au încă ceva păr, celor răciţi la cap, femeilor doritoare de podoabe capilare bogate. Aşa că se inventează o reţetă şi pentru „vindecare cheliei“. După spălarea cu leşie, urmează smulgerea părului puţin şi prost astfel încît chelia să arate a chelie ce trebuie „vindecată“. Scalpul se unge cu un preparat format din: „untdelemn, unt de dafin, unt de alune prăjite, din cîte trele trei dramuri, floare de pucioasă, cinci dramuri, praf de scrum de căpăţînă de cîine arsă, douăzeci de dramuri“. Toate acestea se amestecă într-o strachină cu o lingură de lemn, după care se foloseşte pînă la vindecare.  

Reţetele sînt „cercate“, preparate, recomandate de un medic, aşadar ele prezintă garanţia succesului. Medicul Ştefan Piscupescu este foarte atent la instrumentarul folosit: tingirea trebuie să fie curată şi spoită, lingura de lemn, batista, strachina, borcanul, farfuria trebuie să inspire curăţenie, ingredientele se măsoară cu precizie, avînd girul prospeţimii, prepararea se face în tihnă şi la foc lin. Cît despre eficacitate, ea este garantată de prestigiul „vînzătorului“ care pare că le-a folosit, descriindu-le cu atîta meticulozitate. Şi apoi toată această goană nebună după „bio“ ar trebui să îmbie multe cucoane să alerge pe marginea drumurilor în căutarea de livant, ienupăr, molotru, izmă, dafin, rozmarin. Cît despre praf de căpăţînă de cîine, cred că nu ducem lipsă, şi nici de chelii! Poate în numele ştiinţei medicale vom mai scăpa de cîini. 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.   

pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.
sala jocuri de noroc bloc jpg
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise la parterul blocurilor
Deputatul PNL Gigel-Sorinel Știrbu a depus pentru dezbatere un proiect de lege care vizează interzicerea sălilor de jocuri de noroc de la parterul blocurilor.
images 3bb810f70db5ec2934571f9ff1639e40 jpg
Alegerea materialelor și a mobilierului la un preț accesibil
Unul dintre cei mai importanți pași în amenajarea casei este selecția materialelor și a mobilierului.
people 1355500 1280 jpg
Cum creează sporturile legături puternice și prietenii durabile între bărbați
Sportul este mai mult decât o competiție. Este un limbaj universal care unește oameni din medii diferite. Pe teren, în tribune și online, bărbații găsesc un spațiu pentru a-și exprima emoțiile și pentru a se conecta cu ceilalți.
1738689539 lCrT jpg
Metode de ameliorare a durerii pentru inflamația nervilor
Inflamația nervilor, cunoscută și sub numele de nevrită sau nevralgie, poate provoca dureri severe care reduc semnificativ calitatea vieții.
3572599055782af8afa491e98137681c (1) jpg
Cum să îți menții nivelul de energie ridicat după vârsta de 40 ani
După vârsta de 40 de ani, mulți oameni experimentează o scădere a nivelului de energie din cauza schimbărilor naturale ale corpului, cum ar fi scăderea masei musculare, schimbările hormonale și un metabolism mai lent.
cat costa o coroana dentara i ce factori influen eaza pre ul jpg
Cât costă o coroană dentară și ce factori influențează prețul?
O coroană dentară este una dintre cele mai frecvent utilizate soluții stomatologice pentru restaurarea unui dinte deteriorat. Costul acesteia variază foarte mult în funcție de materialul folosit, tehnologia de producție și experiența medicului stomatolog.

Parteneri

drdp craiova valea oltului foto facebook jpg
Restricții de circulație pe mai multe drumuri naționale din județul Vâlcea, inclusiv pe Valea Oltului. Ce lucrări se vor face
Circulația rutieră va fi restricționată luni, 12 mai, pe mai multe tronsoane ale DN 7 – Valea Oltului, din cauza unor lucrări programate la versanți și la marcajele rutiere.
frig jpg
Vreme de iarnă în mijlocul primăverii. Ninsori și frig în zonele montane
În ciuda faptului că suntem la mijlocul lunii mai, vremea s-a răcit semnificativ, aducând un val de frig neașteptat și condiții de iarnă în mai multe regiuni ale României.
Ședință de guvern: Marius Budăi și-a dat demisia. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Cine se află în cărți pentru a prelua șefia PSD. Taberele care își doresc puterea în fruntea partidului
În așteptarea unei demisii a lui Marcel Ciolacu din fruntea PSD, după ce anterior și-a dat demisia din funcţia de prim-ministru, în partid s-au conturat mai multe tabere.
cutremur seismograf depositphotos1 jpg
Un nou cutremur a avut loc în România. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
România a fost din nou zguduită de un cutremur, duminică seară, 11 mai 2025. Seismul s-a produs în binecunoscuta zonă seismică Vrancea, una dintre cele mai active regiuni tectonice din Europa de Est.
loto jpeg
Premiile la Loto 6/49 și Noroc au fost câștigate ieri, 11 mai. Care au fost numerele norocoase
În data de 11 mai 2025, Loteria Română a adus o veste extraordinară pentru doi norocoși, care au reușit să câștige premii uriașe în cadrul tragerilor de la Loto 6/49 și Noroc.
Living  Foto Lemon Interior Design jpg
Care este cel mai murdar obiect din locuința ta. Are mai multe bacterii decât vasul de toaletă
De obicei, când ne gândim la obiectele din casă care ar putea acumula bacterii, vasul de toaletă sau coșul de gunoi sunt primele care ne vin în minte. Însă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Melbec Microbiology și Sofa Club, canapeaua este, de fapt, cel mai murdar loc din locuința
1 musetel jpg jpeg
6 plante naturale care îți pot îmbunătăți sănătatea. Nu trebuie să mai apelezi la aspirină, ibuprofen sau pastile pentru stomac
Într-o perioadă în care grijile zilnice și programul aglomerat pot duce la dependența de medicamente pentru rezolvarea problemelor de sănătate, multe dintre noi ajungem să uităm de puterea naturii
Donald Trump FOTO Shutterstock
Trump promite scăderea prețurilor la medicamente în SUA cu până la 80%. Ordinul executiv va avea efect „aproape imediat”
Medicamentele eliberate pe bază de rețetă se vor ieftini în Statele Unite cu 30% până la 80%, după ce președintele american Donald Trump a anunțat pe rețeaua sa Truth Social că va semna luni, 12 mai, la ora 13:00 GMT, un ordin executiv în acest sens.
ger jpg
Temperatură minimă record la jumătatea lunii mai, în România. Localitatea unde s-a înregistrat
Stația meteo a înregistrat -0,1°C în dimineața zilei de 12 mai, o valoare care, deși aflată în marja de eroare a senzorului, indică o minimă record pentru a doua decadă a lunii mai în regiunile joase din România.