Recitind (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 285 din 29 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd mă despart vara de Bucureşti, iau totdeauna cu mine cărţi care să mi-l amintească. De data asta, am cules din bibliotecă un vechi număr din Secolul 20 (nu mai era "secolul icsics" de altădată) în care tema era Bucureştiul şi volumul a fost realizat de Alex. Leo Şerban. Era acum doisprezece ani (nr. 4-6/1997). A fost suficientă această distanţă în timp ca să-mi şteargă impresiile primei lecturi. Sau, poate, nici n-am avut atunci răgazul să parcurg cele 300 de pagini, am răsfoit " atîta ţin minte " textul Marthei Bibescu, apoi am pus cartea pe raft, deasupra rîndului în care nu mai încăpea, pentru un viitor care a întîrziat pînă acum. O regăsesc cu satisfacţia cu care aş sorbi vinul învechit, dar şi cu melancolia de a medita la cîte s-au schimbat şi cîte au rămas aşa cum erau, invers decît aş fi dorit-o. De aceea, mi se pare că nu e de prisos să informez publicul Dilemei vechi despre un mănunchi de texte care ar merita retipărite. Volumul se deschide cu cîteva cuvinte de Ştefan Aug. Doinaş, care era atunci redactorul-şef al revistei şi care, venind din Banat şi Ardeal, descoperise Capitala în 1955. Amintirile sale erau însă ale cuiva care, captivat de atmosfera redacţiilor sau pironit la masa de lucru, nu dădea atenţie peisajului înconjurător. Urmează un excelent studiu al dlui Şerban Cantacuzino, de fapt o încadrare a celor "două oraşe distincte" în istoria urbană a Europei şi o selecţie a celor mai importante repere din trecutul bucureştean: trebuie socotit un clasic, de neuitat. Pentru anii interbelici, vin să-l confirme mărturiile fotografului american, de baştină de aici, Alfred Kaufmann şi ale dlui Neagu Djuvara, acesta din urmă adăugînd reacţia la regăsirea oraşului natal după aproape o jumătate de veac. Reflectarea Bucureştiului în literatura naţională este cu fineţe analizată de dl Mihai Zamfir, începînd dinainte de 1848 şi culminînd cu Craii de Curtea Veche, ca piatră de temelie a mitologiei bucureştene. Mai departe vom găsi imaginea realităţii contemporane la scriitorii germani de astăzi, ca Herta Müller şi Hans Magnus Enzensberger. Preţioasă este şi introducerea în estetica Art Déco, aşa de influentă aici, pe care o datorăm arhitectei Mihaela Gavriş. Privirea străinilor nu putea lipsi: cel dintîi din şiragul lor, Ulysse de Marsillac, autor al unui ghid al Bucureştiului din 1877, a fost comentat de dl Adrian Silvan Ionescu. Pot să precizez, în legătură cu activitatea de cronicar monden a ziaristului francez, că balul costumat de la palatul Şuţu descris de el în 1862 a prilejuit un album de fotografii pe care-l răsfoiam în copilărie, dar care, mai tîrziu, a dispărut. Îl voi mai revedea vreodată? Ca ilustrare a impresiilor literare despre Bucureştiul de altădată au fost aleşi Paul Morand şi Gregor von Rezzori. Memorabilele plimbări ale primului, care ne stîrnesc acum nostalgia, au fost pricină de indignare pentru contemporani, care se simţeau trataţi cu o superioritate jignitoare. Pe urmele unui asemenea predecesor, dl Norbert Dodille, oaspetele nostru vreme de cîţiva ani, ca director al Bibliotecii franceze, nu s-a mai dezbărat de dragostea-ură cu care se întoarce la acest popas. Bucovineanul Gregor von Rezzori, a cărui experienţă bucureşteană de pînă în 1937 a rămas imprimată în pagini extraordinare despre Lipscani sau Calea Griviţei (vezi Memoriile unui antisemit, admirabil traduse de Catrinel Pleşu), povesteşte aici cum a revenit în 1990 în capitala acestei ţări care s-a vrut eliberată şi în care îl pîndeau la tot pasul amintirile. În căutarea identităţii lor, uitată sau ponegrită, locuitorii cetăţii noastre au nevoie să cunoască ce au gîndit despre ea generaţiile precedente. Este ceea ce a înţeles echipa de la Secolul 20 cînd a pus în circulaţie această colecţie de mărturii, din care aproape fiecare pătrunde adînc în înţelegerea oraşului proteic.

1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.

Parteneri

Copil diparut IPJ ILFOV png
Mobilizare impresionantă de forțe pentru căutarea unui copil de 14 ani, dat dispărut în Snagov. Unde a fost găsit
Un copil de 14 ani, dintr-o familie cu probleme, dat dispărut marți, în Snagov (județul Ilfov), a fost găsit miercuri dimineața, după o mobilizare impresionantă de forțe.
Unforgettable Festival jpg
TVA-ul a crescut, dar Unforgettable Festival 2025 reduce prețurile biletelor cu 21%. Un gest de solidaritate pentru cei care cred în muzică și emoție
Începând cu 1 august 2025, TVA-ul în România a fost majorat la 21%, afectând costurile de zi cu zi pentru milioane de oameni. Într-un climat economic tensionat, Unforgettable Festival 2025 face un pas curajos și neobișnuit: scade prețul biletelor cu 21%...
image png
Noile monede cu chipul regelui Charles intră în circulație în Marea Britanie, odată cu lansarea ultimului lot de monede cu regina Elisabeta
Noile monede cu portretul oficial al regelui Charles al III-lea au intrat în circulație în Marea Britanie. Royal Mint a declarat că lansarea ultimelor monede cu imaginea Elisabetei a II-a, datate 2021 și 2022, marchează „un moment crucial în istoria monedelor britanice”.
FCSB Drita (Sportpictures) jpg
Străinii s-au pronunțat înainte de FCSB-Aberdeen. Favorita pentru calificarea în grupele europene
FCSB se pregătește pentru deplasarea în Scoția. Manș-tur dintre roș-albaștrii și scoțieni se dispută joi.
BeFunky collage (11) jpg
Pastă de ton reinventată, aperitivul care a cucerit toate gospodinele. Cum se prepară rețeta simplă, rapidă și plin de arome. VIDEO
Ce transformă o banală pastă de ton într-un aperitiv spectaculos? Răspunsul stă în detalii: texturi crocante, arome intense și un strop de aciditate care echilibrează perfect toate ingredientele. Iată cum poți prepara, pas cu pas, o pastă de ton care promite să-ți răsfețe papilele gustative.
Factura imensa FOTO Shutterstock
A crezut că nu vede bine! Ce scria pe factura de curent a unui român, după liberalizarea prețului la energia electrică
După trei ani în care prețurile la energia electrică au fost plafonate, liberalizarea pieței venită la 1 iulie 2025 a produs un adevărat șoc în rândul consumatorilor casnici.
image png
„Mi-a bubuit roata!”. Accident grav cu 7 răniţi pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti. Victimele au fost aruncate pe carosabil
Un accident rutier grav a avut loc ieri pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti, în zona localităţii Bărcăneşti, după ce un cauciuc explodat a făcut ca şoferul să piardă controlul asupra maşinii.
535428538 1078896484447604 8301917294952338192 n jpg
Tinerii care au murit după ce s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR ar fi fost minori
Ies la iveală noi detalii legate de tragedia care a avut loc, marți dimineață, pe Autostrada A1, București-Pitești, unde doi tineri au murit după ce s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR.
image png
BBC a amânat în ultimul moment difuzarea unui documentar care prezintă ultimii ani din viața lui Ozzy Osbourne
BBC a dezvăluit că a amânat în ultimul moment difuzarea unui documentar de o oră despre Ozzy Osbourne, la cererea familiei acestuia.