Răsfoind presa

Publicat în Dilema Veche nr. 274 din 14 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În Capitală şi chiar în provincie, presa a început să fie sensibilă la problema pe care o discutăm aici în fiecare săptămînă. În aceeaşi zi de 7 mai, Curentul şi Evenimentul de Iaşi atrag atenţia asupra unor cazuri de încălcare a regulilor de urbanism şi de agresiune contra monumentelor istorice. Titlul "Palatul Ştirbei, distrus de nepăsarea autorităţilor şi interesele imobiliare ale proprietarului" e tare, dar nu e inexact, după cum o dovedesc fotografiile care ilustrează textul din Curentul. Aşa cum am mai avut prilejul să o spunem cititorilor Dilemei vechi, în iunie şi în noiembrie, anul trecut, recuperarea palatului domnesc din Calea Victoriei de către descendenţii lui Barbu Dimitrie Ştirbei şi cumpărarea de la ei a acestui monument istoric de către un prosper om de afaceri au avut ca rezultat o serie de proiecte care urmăresc exploatarea la maximum a terenului. Chiar dacă însăşi clădirea, datînd din 1835, cu modificările aduse în 1882, va rămîne neatinsă, o parte dintre anexele aflate în spatele palatului au fost demolate. Acolo fuseseră cîndva grajdurile şi remiza de trăsuri, despre care, în 1965, eminentul arhitect restaurator Horia Teodoru declarase că, pentru valoarea lor de "unicat în Bucureşti", trebuie păstrate. Alături erau depozite de vinuri, cu pivniţele lor, care nu-şi mai aveau rostul; ele au justificat avizul de demolare, semnat " a cîta oară? " de domnul Ştefan Damian. Sub regimul comunist, deci, cînd în palat era Muzeul de Artă Populară, aceste imobile au beneficiat de statutul de monument istoric, dar acum declasarea lor s-a făcut la cererea noului proprietar, care vrea să construiască un mall. Gropi au fost săpate, fără nici o descărcare de sarcină arheologică, unde, altădată, se întinsese grădina. După modelul clasic, casa era aşezată între grădină şi curte, dar curtea din faţa intrării principale a fost redusă prin anii 1930, pentru a se lărgi Calea Victoriei. Dacă pe strada General Budişteanu, care face legătura între catedrala catolică şi biserica Manea Brutarul, vor apărea turnurile plănuite, vechea casă va fi împresurată şi dominată de această disproporţie uriaşă. Articolul din Curentul ne informează că cel care a cumpărat ansamblul de clădiri, cu intenţia de a utiliza terenul, este administratorul sucursalei din România a unei firme off-shore din Insulele Virgine, care deţine 76% din Petrolexportimport. În cartea lui, Podul Mogoşoaei, Gheorghe Crutzescu, după ce descrie palatul Ştirbei, povestind cîteva amintiri despre familia care îl locuia, adaugă, conştient de soarta care aştepta asemenea monumente: "priveliştile fixate aci nu au decît valoarea unui inventar înainte de deces". Cuvintele scrise în 1943 s-au dovedit profetice. Nu demult, am semnalat intenţia de a se înălţa, în zona dintre Dorobanţi şi străzile M. Eminescu şi General Broşteanu, un colos proiectat de un faimos cabinet de arhitectură din Londra. Imediat, în presă au apărut dezminţiri, ca şi cum ideea n-ar fi fost niciodată acceptată de edilii bucureşteni. Dar ni se dezvăluie o iniţiativă asemănătoare la Iaşi, unde Comisia de Urbanism a Primăriei se pregăteşte să analizeze condiţiile unei investiţii de 40 de milioane de euro. E vorba de a ridica pe strada Elena Doamna, pe terenul de 880 m2 aflat acolo, completat cu încă 679 m2 (proprietate a Consiliului Local al Municipiului), un imobil cu spaţii comerciale, birouri, parcări şi "funcţii complementare" (orice ar însemna această definiţie). Spaţiile subterane ar cuprinde opt niveluri, iar înălţimea viitorului turn a fost stabilită la 155 m. Nici investitorul, Invest Expert SRL, nici arhitectul, Dragoş Rugină, nu sînt aceiaşi ca la Bucureşti, însă epidemia se răspîndeşte. Credeam că după megalomania lui Ceauşescu nu ne mai loveşte alta, totuşi s-a dezlănţuit o concurenţă. La Iaşi e mult loc liber şi terenul nu este aşa de scump ca în Capitală, aşa că proiectul s-ar putea întinde pe orizontală. Oricum, circulaţia intensă din această zonă, coborînd din centrul istoric către cartierul Tudor Vladimirescu, n-ar permite amplasarea aleasă. Este singurul argument care i-a împiedicat pînă acum pe membrii comisiei să consimtă, deşi, după părerea unora, "ar fi foarte bine ca proiectul să fie realizat". Oameni buni, veniţi-vă în fire!

DilemaVeche (2) jpg
Estée Lauder, femeia care a învins Parisul cu o rețetă simplă și un plan genial
La începutul secolului trecut, Parisul deținea monopolul asupra rafinamentului, al parfumurilor și al destinelor strălucitoare, dar o tânără dintr-o familie de imigranți avea să schimbe regulile jocului.
e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.

Parteneri

Steaua din Betleem FOTO: X/@ancientorigins
Misterul stelei care a anunțat nașterea lui Iisus. Ce explicație a găsit un cercetător NASA
Vreme de secole, astronomii din întreaga lume au dezbătut existența faimoasei Stele din Betleem. Acum, un cercetător de la NASA a prezentat prima teorie științifică care ar putea explica mișcarea neobișnuită pe care acea stea a avut-o în Biblie.
Nicușor Dan, președintele României, se întâlnește cu reprezentanții PSD, PNL și USR în timpul consultărilor cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru, la Palatul Cotroceni din Bu
Ce a răspuns Nicușor Dan, întrebat dacă sprijină PSD: „Nu mai vorbim doar despre PSD, ci despre viitorul României”
Președintele României, Nicușor Dan, a explicat, întrebat de ce pare să-l sprijine pe Sorin Grindeanu, că „noi trebuie să ne uităm în viitor, nu în trecut”.
Nicușor Dan îngrijorat FOTO presidency.ro
Nicușor Dan, despre reforma pensiilor magistraților: „Încerci să desparți doi care se bat și ți-o iei de la amândoi”
Președintele României, Nicușor Dan, afirmă că se află „prins la mijloc” în conflictul dintre guvern și magistrați, pe fondul încercărilor de reformare a pensiilor de serviciu.
Nicușor Dan, conferință de presă la Palatul Cotroceni Inquam Photos / George Călin
Nicușor Dan explică de ce România nu doboară automat dronele rusești. „Nu e vorba de teamă, ci de oportunitate”
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că decizia de a doborî drone rusești care ajung în spațiul aerian românesc nu ține de teamă, ci de o evaluare de oportunitate și de riscurile pentru populație. Șeful statului a precizat însă că, dacă situația o va permite, dronele vor fi doborâte.
Atac armat la Universitatea Brown FOTO Profimedia
Doi morți și opt studenți în stare gravă după un atac armat la Universitatea Brown. Atacatorul e în libertate
Două persoane au murit şi alte nouă au fost rănite într-un atac armat produs sâmbătă la campusul Universităţii Brown, una dintre instituțiile de elită din Statele Unite. Autoritățile locale au anunțat că suspectul nu a fost încă reținut.
Parada 1 decembrie 2025  Foto Inquam photos   George Calin (1) jpg
Nicușor Dan, despre Ion Iliescu: „Colegi de-ai mei au fost bătuți”. De ce nu a participat la înmormântare
Nicușor Dan a vorbit, sâmbătă seară, despre perioada în care președinte în România era Ion Iliescu, despre care a afirmat că „a luat niște decizii extrem de discutabile”. Șeful statului a explicat, de asemenea, de ce nu a participat la funeraliile acestuia.
femeie care picteaza jpg
De ce este importantă creativitatea?
Este bine cunoscut faptul că oamenii creativi sunt cei care stau la baza oricărei mișcări sociale.
Nicușor Dan FOTO AFP
Nicușor Dan: „Mulți români cred că alegerile au fost anulate ilegal. În 2-3 luni vom arăta ce s-a întâmplat”
Președintele Nicușor Dan afirmă că dovedirea influenței ruse în alegerile prezidențiale anulate din 2024 este crucială pentru recâștigarea încrederii publice. Autoritățile pregătesc un raport complet, care va fi prezentat în două-trei luni.
John Cena GETTY png
Ne-a părut bine, John Cena! Starul WWE se retrage. Unde poate fi văzut ultimul său act
Retragerea lui John Cena marchează sfârșitul unei cariere legendare în WWE, lăsând în urmă un impact uriaș asupra wrestlingului și fanilor din întreaga lume.