Perfectul simplu

Publicat în Dilema Veche nr. 171 din 19 Mai 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Faza succesivă a acestei sinteze se desfăşoară de-a lungul domniei lui Carol I, între 1866 şi izbucnirea primului război mondial. Contemporanii au reţinut însă că numai de la Independenţă transformările în domeniul urbanistic şi edilitar au înregistrat progresele aşteptate, prin care oraşul nou se naşte alături de cel vechi. Alimentarea cu apă potabilă prin conducte, organizarea salubrităţii, rectificarea şi adîncirea albiei Dîmboviţei (cu ingineri francezi), introducerea transportului public (tramvaiul cu cai, din 1892 şi electric), utilizarea petrolului, gazului şi electricităţii pentru luminarea străzilor au fost principalele reforme care au apropiat condiţiile de viaţă ale bucureştenilor de acelea normale în Occident. Primul bilanţ al acestei etape din viaţa oraşului şi a ţării a fost expoziţia jubiliară din 1906: cele patru decenii care se împlineau atunci pot fi comparate cu ce a însemnat domnia Victoriei pentru Londra sau a lui Franz Joseph pentru Viena, Budapesta şi Praga. În capitala statului român unit (regat din 1881), populaţia s-a dublat: 300.000 la începutul noului secol, faţă de 177.000 în anul Independenţei, corespunzînd cu creşterea demografică totală, de la 4.500.000 la 6 milioane de locuitori. Încă un milion şi jumătate se vor adăuga pînă la moartea lui Carol. Clasa pe care clivajele sociale ale veacului al XIX-lea au adus-o în fruntea mişcării de modernizare, cea a burgheziei de funcţionari ai statului, a crescut şi ea de la 64.000 (în 1871) la 102.500 în 1900. La Bucureşti, acelaşi recensămînt înregistra aproape 6000 de funcţionari. Numărul arhitecţilor, 116, numai în Capitală, indică marea căutare de care se bucura această profesiune, înzestrată cu un statut oficial de cînd s-a înfiinţat, în 1891, Societatea lor, sub preşedinţia lui Al. Orăscu, autorul Universităţii. Ei aveau într-adevăr de lucru. Numai în anul 1890 s-au clădit aici 1179 de case cu un singur cat, 98 cu două, 19 cu trei şi 5 cu patru etaje. Stabilitatea politică şi economică a fost temeiul dezvoltării pe care a cunoscut-o Capitala României în acea vreme. Desfiinţarea barierelor care, pînă în 1895, înfrînaseră extinderea oraşului, a permis înaintarea către nord şi nord-vest. Axul est-vest, preluînd o parte din circulaţia de pe Calea Moşilor, a făcut legătura între mahalaua Oborului şi cartierul elegant de la Cotroceni, chiar dacă a netezit inegalităţi de teren aşa de mari ca lîngă Cişmigiu, unde era o denivelare de 5-10 m de la o margine la alta a "bulivarului". Încrucişîndu-se cu "Strada Nouă" şi îndreptîndu-se către Piaţa Victoriei, care fusese într-o zonă de margine, cu case de ţară între petice de vie, s-a deschis Bulevardul Colţei (Lascăr Catargiu), punînd în legătură cu centrul administrativ şi înşirînd edificii de tipul hôtel particulier, ca pe arterele centrale de la Paris sau Bruxelles. Unele faţade erau de-a dreptul copiate după ceea ce arhitecţii văzuseră în străinătate şi mascheroanele sau cariatidele de stuc erau împrumutate de la o casă la alta. O încercare mai veche de a imita stilul occidental, pe strada Batişte, fusese aspru criticată, în 1869, de un jurnalist francez stabilit aici, Ulysse de Marsillac, care-şi bătea joc de ornamentele din ipsos pe care ploaia sau arşiţa verii le sfărîmau. Dacă vedem astăzi aceleaşi stucaturi, trecute de vîrsta de o sută de ani şi neîngrijite de vreo şaizeci, nouă ni se strînge inima de rezistenţa lor patetică. Între timp, casele au cîştigat dreptul la atenţie şi respect prin asocierea cu oamenii care au trăit acolo. Dincolo de calitatea lor estetică, biografiile cu care ele se identifică sînt cele care ne impresionează. Chiar bucureştenii din vremea despre care vorbim au arătat nepăsare faţă de trecut şi n-au şovăit să-l şteargă. Restructurarea centrului s-a făcut cu sacrificarea bisericilor, a hanurilor şi a vechilor case boiereşti. Dar locuinţele care le-au luat locul nu erau doar gîndite ca să satisfacă nevoi de confort sporit, ci puneau în evidenţă o estetică nouă. Este ceea ce reiese cu prisosinţă din colecţia de imagini pe care o prezentăm aici. Publicului căruia i se adresează acest album nu trebuie să i se mai explice de ce au dreptul să trăiască asemenea opere artistice de o uimitoare varietate de linii şi culori. La data la care se construiau aceste case, poate că împrumutul era mai vizibil. Dar şi atunci, deşi un Galleron, un Gottereau, un Schiendl, un Louis Blanc, un Albert Ballu nu se desprind de felul cum se lucra la ei în ţară, iar dintre autohtoni, I.D. Berindei şi Leonida Negrescu arată ce buni elevi ai şcolilor străine au fost, integrarea în peisaj a produs altceva. Bucureştii pe care, cu admirabilă pasiune, i-a descoperit domnul Dan Dinescu sînt un oraş baroc. Urmîndu-l pas cu pas pe străzile mute, încinse de soare sau îngheţate sub perdeaua de nea, vom vedea balcoanele de fier forjat, înfloriturile împletite ale stucaturilor, cadrele ferestrelor, rampele scărilor, scuturile de piatră purtînd insemne heraldice, crenelurile fals gotice, măştile şi cariatidele, frizele pictate sau sculptate sub streşini - toate vin din influenţa occidentală, dar datorate dibăciei infinit răbdătoare a unor meşteri locali. Pe de altă parte, tencuiala scorojită pe cărămidă, iedera care îmbrăţişează strîns zidul dărăpănat, lucarnele oarbe, marchizele sparte, treptele ciobite, aceste semne ale decăderii au căpătat o originalitate şi o poezie fermecătoare. Vă amintiţi vechea legendă povestită de Kipling despre oraşul pierdut în jungla indiană, ascuns sub o vegetaţie copleşitoare: oamenii nu mai sînt şi păzitorul ruinelor este un şarpe albit de bătrîneţe. O mare autoritate în materie de arhitectură şi urbanism, Lewis Mumford a recunoscut în stilul baroc expresia aspiraţiei spre putere şi ordine. El nu putea să apară decît într-un moment de triumf al autorităţii şi acest moment, în societatea românească, s-a ivit tîrziu, ca să fie repede întrerupt. Epoca lui Constantin Brâncoveanu tălmăceşte printr-o apoteoză a ornamentaţiei izbînda, de un sfert de veac, asupra unor formidabile tensiuni politice. Cu inspiraţie veneţiană sau din lumea habsburgică întinsă şi peste Transilvania, cu contribuţia Orientului creştin, curentul baroc îl întîlnim în Valahia magnificului prinţ. Şi îl pierdem, absorbit de tradiţia locală, fiindcă, după crima din 1714, avem un alt regim, un stat slab, sub tutela otomană, zdruncinat de ocupaţiile militare străine şi de uneltirile boierimii. Întoarcerea barocului e justificată de acea regăsire a echilibrului politic pe temelii trainice al cărei punct de plecare este 1866, la intrarea în scenă a lui Carol I. El, primul monarh constituţional, cu o mentalitate şi o educaţie plămădite în Germania veacului precedent, a guvernat ca Ludovic al XIV-lea - fără metresele aceluia, dar manevrînd oamenii politici abil şi imperios - aşa încît a fost respectat, dar niciodată iubit. Nu prin gustul său artistic personal, mediocru, în ciuda studiilor din tinereţe, ci prin înverşunata lui dorinţă de prestigiu şi prin spiritul de severitate laborioasă pe care l-a răspîndit în juru-i, a influenţat el fizionomia Capitalei. Mumford a remarcat latura formală, metodică a oraşului baroc, cu rigurosul său plan stradal, în timp ce arhitectura trece printr-o fază a barocului capricios înainte de a se supune disciplinei neoclasice. În interior, salonul este focar al vieţii intelectuale şi, totodată, loc de antrenament pentru dresajul manierelor care transformă cultura în civilizaţie. În faţa casei, scuarul rezidenţial are şi el o funcţie pe care concepţia barocă a spaţiului urban o stabileşte strict, loc de socializare al familiilor aristocratice sau burgheze, cu acelaşi standing şi cu acelaşi stil de viaţă. Emfaza Barocului s-a întruchipat astfel, pentru ultima oară în Europa, în spectacolul pe care îl ofereau Bucureştii.

1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.

Parteneri

camp uscat seceta shutterstock 2436645931 jpeg
Prețurile alimentelor în Europa au crescut cu până la 50% din cauza crizei climatice
O nouă cercetare privind prețurile alimentelor în Europa arată că acestea au crescut cu până la 50% din cauza schimbărilor climatice, indiferent dacă este vorba despre secetă, inundații sau valuri de căldură extremă, potrivit explicațiilor date „Adevărul” de specialiști în domeniu.
Alien Earth Xenomorph Colaj Capturi video dms
«Alien: Planeta Pământ», serialul care promite să revoluționeze saga: „Omenirea, prinsă între inteligența artificială și monștri”
Disney+ lansează «Alien: Planeta Pământ», serial live-action care explorează dilemele omenirii între monștri, AI și corporații cu chip uman.
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
Ce este dieta FODMAP. Mihaela Bilic garantează o talie de viespe: „Secretul unui abdomen plat!”
Nutriționistul Mihaela Bilic a împărtășit publicului secretul unui abdomen plat: dieta FODMAP, un regim alimentar special conceput pentru reducerea balonării și a disconfortului digestiv.
Ecuatie matematica, foto Shutterstock  jpg
AI excelează la olimpiade de matematică, dar se împiedică la calcule simple
Modelele de inteligență artificială pot depăși oamenii la Olimpiada Internațională de Matematică, însă uneori greșesc la operații aritmetice de nivel primar, avertizează profesorul James Fergusson, specializat în cosmologie teoretică în cadrul Universității Cambridge.
putin trump jpg
Economia globală, la răscruce: negocierile Trump-Putin pot schimba echilibrul pe piețe. Ce se întâmplă în România
Economia globală se află într-un moment de răscruce, cu negocieri geopolitice volatile și fluctuații puternice pe piețele de mărfuri, care modelează în mod activ perspectivele piețelor globale.
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
Două zodii sunt ocrotite de Sf. Maria. Soarta li se schimbă după 15 august, vremurile grele se duc, karma e de partea lor, iar dorințele devin realitate
Vremurile grele se risipesc, karma le zâmbește, iar dorințele devin realitate pentru Rac și Fecioară, semnele norocoase ale acestui sfârșit de vară.
Cetatea Alba Carolina Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (22) jpg
Cele mai frumoase locuri de pe Via Transilvanica. Prin ce localități trece faimoasa rută de drumeție din România
Din Bucovina până la Dunăre, Via Transilvanica se întinde pe mai mult de 1.400 de kilometri, traversând zece județe, pe poteci de munte și deal cu peisaje remarcabile, prin sate pitorești și așezări antice și medievale valoroase pentru istoria regiunii. Multe dintre ele sunt repere ale turismului.
lidl jpg
Ce secret ascund cărucioarele de la Lidl. Ce îi face pe clienți să cheltuie mai mult decât aveau în plan
De la strategia de prețuri mici la designul cărucioarelor, Lidl folosește tehnici subtile de retail psihologic care determină clienții să cumpere mai mult decât intenționează inițial.
România în Primul Război Mondial Sursa foto MApN
Cine a fost de vină pentru moartea a cel puțin jumătate de milion de români. Deciziile inconștiente și criminale în Marele Război
Primul Război Mondial a fost o povară prea grea pentru România. Cel puțin asta au demonstrat evenimentele istorice mai ales din anul 1916. Autoritățile române au aruncat țara în război, aproape cu inconștiență, fără să fie pregătite și fără să știe măcar ce le așteaptă.