Patrimoniofobie

Publicat în Dilema Veche nr. 277 din 7 Iun 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Legile şi regulamentele pentru protejarea patrimoniului cultural naţional au mai multe categorii de adversari. Una este, după cum ştiu de mult cititorii acestei rubrici, a noilor proprietari, care au cumpărat o casă veche, cu sau fără statut de monument istoric, pentru a clădi în locul ei cinci etaje, zece sau chiar douăzeci, după cît sînt în stare să investească în vederea profitului viitor. Altă categorie o formează chiar o parte dintre vechii proprietari, care şi-au recuperat locuinţa după ce statul jefuitor a lăsat-o să se degradeze timp de o jumătate de secol. Fie că au de gînd şi ei să se despăgubească, vînzînd-o oricui, fie că n-au mijloacele să o restaureze, fie că n-au voie, dacă e "patrimoniu", să-i aducă unele modificări pe care ei le consideră necesare pentru confortul lor (de obicei, e vorba de o generaţie mai tînără, mai puţin ascetică) " rezultatul e acelaşi. Deteriorarea monumentelor nu-i emoţionează pe toţi reprezentanţii autorităţilor publice cărora le revine sarcina de a le apăra, deoarece ei invocă insuficienţa mijloacelor destinate întreţinerii sau restaurării. Nici nu sînt toţi insensibili la ispita unui comision de la cumpărătorii de avize de demolare. Printre duşmanii pe care-i număr acum sînt şi arhitecţii nerăbdători să-şi arate talentul şi conectarea la mode din Occidentul european sau transoceanic şi interesaţi de perspectiva unui cîştig substanţial. În sfîrşit, nu vreau să-i uit pe şoferii de taxiuri, care, fiind exasperaţi de sufocarea circulaţiei pe străzile noastre strîmte, moştenite de pe vremea trăsurilor, se bucură de orice lărgire a intersecţiilor unde se dărîmă clădiri vechi. De la ei, deşi au fost întotdeauna avangarda intelectuală a clasei muncitoare, nu putem aştepta să se simtă solidari cu trecutul căruia îi aparţin casele ameninţate. Preocuparea de a păstra cît mai mult din zestrea de monumente istorice a oraşului este, deci, impopulară la noi. Cum e în alte ţări? În Franţa, prezervarea şi valorizarea celor 42.000 de imobile clasate depinde de colaborarea dintre stat (bugetul Ministerului Culturii rezervă în acest scop circa 300 de milioane de euro pe an, cu toate că lucrările de consolidare necesitau, în 2007, suma de 11 miliarde!) şi acţiunea colectivă, adică iniţiativa privată. Obligaţia proprietarului particular de a deschide pentru vizitare, parţial sau temporar, castelul sau ferma atrage resurse care le înlocuiesc cu succes pe acelea pe care statul e incapabil să le ofere. Să ne amintim că, în toate variantele în care fusese pregătită Legea Patrimoniului, erau prevăzute nu numai scutirea de impozite pentru proprietar, ci şi un ajutor din partea statului în vederea reparaţiilor impuse de starea clădirii şi că, de fiecare dată, Ministerul de Finanţe n-a aprobat legea decît cu condiţia ştergerii acestei clauze. În Germania, vizitarea unui oraş presupune oprirea la Primărie, gotică sau barocă, la muzeul municipal, care, cînd nu debutează cu preistoria, începe de la Hohenstaufeni, la bisericile medievale, la un palat episcopal sau princiar de Renaştere, care, dacă a fost ars în 1945, este acum refăcut pe deplin. Castelele convertite în hoteluri nu se mai numără. În jurul Berlinului se pot vedea cîteva reşedinţe ale primilor regi ai Prusiei, după ce, sub regimul comunist, au fost o fabrică de explozibile sau o casă de oaspeţi a Partidului. Lîngă aeroportul Tegel, familia Humboldt locuieşte din 1776 într-un elegant conac neoclasic, care poate fi vizitat lunea. Interesul pentru istoria unor regiuni care au fost germane pînă la ultimul Război Mondial a produs o serie de albume de fotografii: Silezia, astăzi dincolo de frontiera cu Polonia, este prezentată cu toate monumentele ei. Dar în Ucraina? Acolo, numai statul veghează asupra siturilor istorice şi ele sînt exploatate ca material didactic al îndoctrinării patriotice. În faţa cutărei cetăţi a domnilor Moldovei, pe malul Nistrului, străjuiesc statui ale hatmanilor cazaci, iar altă cetate, în care polonii au rezistat eroic asediului turcesc, parcă ar fi de o mie de ani... ucraineană. Dispreţul pentru autenticitate, remodelarea trecutului sînt proprii naţionalismelor celor mai tinere. În fiecare sat e cîte o statuie de revoluţionar sau de partizan. Vorba cuiva care se refugiase de două ori din Basarabia, în 1940 şi în 1944: "Tăticule, ăştia se bat şi acum cu nemţii!". În România, auzim din ce în ce mai des că patrimoniul asigură dezvoltarea turismului şi că, deci, este o sursă de venituri pentru stat, deşi nu se spune dacă aceste fonduri urmează să întărească fragilitatea bugetului monumentelor. Alt colac de salvare ar fi, se zice, descentralizarea. Aici, cel puţin, ştim că ar fi o nenorocire: experţi în materie de patrimoniu sînt încă prea puţini pentru a supraveghea situaţia în provincie, iar consiliile locale sau judeţene vor avea alte priorităţi decît întreţinerea sau reabilitarea clădirilor de valoare istorică aflate în jurisdicţia lor.

1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.

Parteneri

Excavator sapa groapa FOTO Shutterstock
Un bărbat care săpa o piscină a găsit o comoară de 700.000 de euro în curtea sa. Ce se întâmplă cu lingourile
Un bărbat a făcut o descoperire uluitoare, în timp ce săpa o piscină în grădina casei sale din Franţa: o comoară de sute de mii de euro, ascunsă în pungi de plastic.
O femeie din Germania a născut cvintupleți
O femeie din Germania a născut cvintupleți. 25 de medici au asistat la nașterea celor cinci bebeluși
O femeie din Germania a născut cvintupleți, o „raritate” în lumea medicală, după cum subliniază reprezentanții maternității. Cei cinci copii au venit pe lume în urmă cu două luni.
cap agde plaja nudism  jpeg
Țara din Europa cu cei mai pasionați amatori de nudism
Un studiu realizat de YouGov în șase țări arată că danezii sunt cei mai predispuși să aprobe nudismul și să defileze goi în public.
Octav Stroici, românul care a murit la Roma după prăbușirea turrnului medieval FOTO Profimedia
Pompierii care l-au scos de sub dărâmături pe românul mort la Roma: „Voia veşti de la familie, plângea de durere”
În ultimele sale clipe, Octav Stroici, românul de 66 de ani care şi-a pierdut viaţa după ce a fost prins sub turnul din Roma prăbuşit săptămâna aceasta, a întrebat de familia sa.
0cafc0e4 04c9 4acf 98fa 067a76821bdb jpeg
Ce se întâmplă la „Catedrala Națională” după terminarea programului non-stop de vizitare
După 11 zile de pelerinaj, zi și noapte, închinarea credincioșilor în Sfântul Altar al Catedralei Naționale s-a încheiat miercuri, 5 noiembrie 2025, la miezul nopții. Click! vă spune ce a decis Patriarhia să se petreacă în luna noiembrie la Catedrala Nașională.
surse stefania szabo medicul decedat de la sju buzau ceruse de la farmacia spitalului mai multe calmante 1019142 jpg
Ies la iveală detalii șocante despre viața Ștefaniei Szabo. Fostul soț al medicului ar fi avut o viață dublă
După moartea subită a doctoriței Ștefania Szabo, noi informații despre viața ei personală continuă să iasă la suprafață, conturând imaginea unei femei care a traversat ani dificili, marcați de conflicte intense și tensiuni prelungite în plan privat.
image png
Motivul pentru care Adina Buzatu ne recomandă să ținem blugii la congelator: „Doar dacă nu se murdăresc vizibil”
Adina Buzatu, una dintre cele mai cunoscute stiliste din România, specializată în moda masculină, vine cu o serie de recomandări pentru purtătorii de jeanși. Iată care sunt cele mai mari greșeli pe care aceștia le fac.
ilie bolojan inquam jpg
Ilie Bolojan comentează scăderea AUR și stagnarea PNL în sondaje: „O fotografie de moment”
Ilie Bolojan spune că în administrația publică, în special la Primăria generală, care este una dintre cele mai dificile poziții, experiența contează foarte mult.
74640920 1004 webp
Raport privind extinderea UE: Cine va adera cel mai curând?
UE a făcut din primirea de noi state membre o prioritate. Un nou raport arată cât de mari sunt diferențele între candidații la aderare. Cele mai importante întrebări și răspunsuri pe tema extinderii Uniunii.