Milostenia ostentativă
Isus ne-a spus că e mai bine să facem fapte de milostenie cînd nu sînt alţii de faţă. Acest sfat se potriveşte cu ideea de bun-simţ că dacă facem binele numai în public, atunci motivaţia principală este dorinţa să cîştigăm prestigiu social prin generozitatea noastră. Poate dacă n-am fi priviţi, n-am fi generoşi deloc. Acest argument duce uneori la dispreţ faţă de acel tip de graffiti filantropic prin care numele donatorilor sînt scrise cît mai vizibil în sălile de concerte, în muzee şi pe pereţii instituţiilor de învăţămînt. Adesea, aceste nume se găsesc nu numai pe faţadele clădirilor, ci pe oricare parte a acestora, iar fantezia constructorilor şi a arhitecţilor este nelimitată în această privinţă. Unii psihologi susţin că astfel de manifestări de caritate ostentativă reprezintă echivalentul uman al felului în care păunii îşi expun coada spectaculoasă. La fel cum păunul îşi arată puterea şi frumuseţea prin coada enormă - care, din punctul de vedere strict al utilităţii, reprezintă o risipă de resurse naturale -, tot astfel actele publice costisitoare de filantropie transmit un semnal către ceilalţi că donatorul posedă o avere mare, din moment ce îşi permite să ofere atît de mult. Apare totuşi o întrebare, din perspectivă etică: chiar ar trebui să ne pese atît de mult cît de pure sînt motivele care te determină să dăruieşti ceva? Pînă la urmă, ceea ce contează este că s-a oferit un lucru pentru o cauză bună. Putem să ne uităm cu suspiciune la o nouă şi somptuoasă sală de concerte, nu neapărat pentru că numele donatorului este inscripţionat pe faţada de marmură. Mai degrabă am putea să ne întrebăm dacă într-o lume în care 25.000 de copii mor din cauza lipsurilor materiale în fiecare zi, umanitatea chiar are nevoie de o astfel de sală de concerte. O parte importantă a cercetărilor psihologice contemporane neagă înţelepciunea sfatului pe care ni l-a dat Isus. Unul dintre factorii cei mai importanţi care-i determină pe oameni să dăruiască este imitaţia. Cei care fac acte publice de caritate îi încurajează pe alţii să le urmeze exemplul. Poate că astfel vom atinge un punct în care obiceiul de a dărui celor mai săraci dintre săraci va deveni atît de răspîndit, încît o bună parte dintre cei 25.000 de copii vor rămîne în viaţă. Este ceea ce speră să reuşească Chris şi Anne Elliger prin site-ul lor, www.boldergiving.org. Această pagină web spune povestea a peste 50 de membri din aşa-numita Ligă 50%, oameni care, în fiecare dintre ultimii trei ani, au dăruit în scopuri caritabile fie 50% din averea moştenită, fie 50% din veniturile lor. Cei care fac parte din ligă vor să schimbe percepţia oamenilor despre cît este "normal" sau "rezonabil" să oferi. Grupul este alcătuit din personalităţi diverse. Tom White a fost proprietarul unei mari firme de construcţii şi i-a dat milioane de dolari lui Paul Farmer, un om care se străduieşte să aducă servicii medicale de calitate în zonele rurale sărace din Haiti. Tom Hsieh şi soţia sa, Bree, şi-au propus să trăiască cu un venit anual mai mic decît cel mediu din SUA, care se ridică la 46.000 de dolari. Cum Hsieh, în vîrstă de 36 de ani, cîştiga mult mai mult, soţii au dăruit acest surplus în primul rînd organizaţiilor pentru ajutorarea săracilor din ţările în curs de dezvoltare. Hal Taussiq şi soţia sa au făcut donaţii de 3 milioane de dolari, adică 90% din averea lor, iar acum trăiesc fericiţi din ajutoare sociale. Mulţi donatori afirmă că văd în filantropie o satisfacţie personală. Hsieh spune că nu poate şti dacă generozitatea sa a salvat viaţa altor oameni, dar cu siguranţă a salvat-o pe a sa: "Aş fi putut cu uşurinţă să duc o existenţă care mi se părea plictisitoare şi inconsecventă. Acum sînt binecuvîntat cu o viaţă care mi se pare plină de sens". Cînd prietenii îl laudă pentru generozitate, el răspunde: "Sincer, acesta e felul meu să profit din plin de viaţă". Liga 50% şi-a stabilit standarde filantropice înalte - poate prea înalte pentru majoritatea oamenilor. Un exemplu diferit este cel al lui James Hong, care a avut la un moment dat o idee de afaceri, site-ul www.hotornot.com, prin care vizitatorii erau invitaţi să acorde puncte de apreciere unor persoane sexy. Ideea a prins şi l-a făcut bogat. S-a hotărît să dăruiască pentru acte caritabile 10% din ce cîştigă dacă va depăşi 100.000 de dolari, ceea ce s-a întîmplat. A început site-ul www.10over100.org, prin care îi îndeamnă pe alţii să facă la fel. Pînă acum, i s-au alăturat peste 3500 de oameni. Aşadar, Hong a aplicat standarde mai pămînteşti. Dacă cîştigi mai puţin de 100.000 de dolari, nu trebuie să dai nimic, iar dacă ai, de exemplu, 110.00 de dolari, ar trebui să dai numai 1000, adică mai puţin de 1% din venituri. Nu e un exemplu de generozitate comparabil cu precedentul. Mulţi dintre cei care cîştigă mai puţin de 100.000 de dolari ar putea foarte bine să ofere ceva din această sumă. Totuşi, formula aplicată de Hong este simplă şi poate deveni o sursă importantă de donaţii în cazul cîştigurilor mari. Dacă ai venituri de un milion de dolari pe an, dăruieşti 90.000, adică 9% din ce cîştigi, mai mult decît dau alţii la fel de bogaţi. E nevoie, aşadar, să trecem peste reţineri şi să vorbim deschis atunci cînd facem binele. Filantropia tăcută nu poate schimba o cultură în care se consideră că e normal să-ţi foloseşti cîştigurile exclusiv pentru tine şi familia ta, mai curînd decît să-i ajuţi din surplus pe cei care au nevoie de sprijin - chiar şi atunci cînd ajutorarea celorlalţi e posibil să aducă beneficii la fel de mari pe termen lung. Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton. Printre cărţile sale se numără Animal Liberation şi Practical Ethics. În prezent, lucrează la o carte despre filantropie şi sărăcie. traducere de Mădălina ŞCHIOPU Copyright: Project Syndicate, 2008
