La masă cu Luchian

Publicat în Dilema Veche nr. 199 din 2 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nefericit în timpul vieţii, pictorul este şi acum, la aproape un veac de la moarte, victima unui destin duşmănos. Casa în care s-a stins în 1916 există, pe strada Mendeleev la nr. 29. O casă scundă, fără etaj, dar cu acoperiş înalt, cu faţada spre curtea strîmtă şi lungă, iar pe această faţadă, pe care, deci, privirea trecătorilor nu se opreşte decît din întîmplare, o placă poartă inscripţia ce aminteşte că "aici a trăit, a lucrat, a suferit şi a murit neînţeles" unul dintre marii artişti români. Locuinţa pictorului a rămas în familie multă vreme, pe urmă nu ştiu cine o mai avea, dar se dărăpăna din ce în ce, tencuiala se scorojea, se îngălbenea de acea couleur isabelle (adică de ciorapi murdari), era mîzgălită de copiii de la şcoala vecină şi cred că şi acoperişul lăsa să picure ploile sfîrşitului de secol. Ca să mi-o închipui cum era înainte de 1912, cînd Luchian, bolnav, s-a retras aici, deschid cartea arhitectului Paul Emil Miclescu, Din Bucureştii trăsurilor cu cai. El a copilărit peste drum şi îşi amintea că, nouă şi elegantă, decorată cu ornamente de stuc sub streaşină, casa fusese dăruită de Alexandru Marghiloman frumoasei doamne Turbure, ca un omagiu galant. Despre seara în care, imobilizat de boală, Luchian a primit vizita lui Enescu, a povestit Arghezi. Casa are aşadar un trecut care merită respect. Cînd am văzut că încep lucrări de reabilitare, m-am bucurat: acoperişul a fost frumos refăcut şi ramele ferestrelor, dacă sînt acum de termopan, au culoarea lemnului lăcuit. Am crezut că, fiind cuprinse de căinţă pentru ce se întîmplase cu altă locuinţă a lui Luchian, autorităţile noastre culturale au hotărît să-i redea acesteia, chiar cu oarecare cheltuială, înfăţişarea de pe vremuri. Noua destinaţie a fost însă divulgată de firma care a apărut pe peretele dinspre stradă: un restaurant italienesc, La Mandragora, cu o listă de preţuri. De acolo poţi să alegi, de pildă "Lup de mare cu piure de păstîrnac", dacă ai o jumătate de milion de dat pentru asemenea bunătăţi. La asta s-ar potrivi o sticlă de vin de Jurançon de pe aceeaşi listă, vin din care bea contele într-un roman al doamnei De Ségur din "Biblioth

e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.

Parteneri

Racheta hipersonică YKJ-1000 FOTO X/Yuri Lyamin
Premieră pentru armata Chinei. O firmă privată produce o rachetă hipersonică la costuri extrem de mici
O firmă privată cu sediul la Beijing a dezvăluit noua sa rachetă hipersonică YKJ-1000, capabilă să atingă o viteză de până la șapte ori mai mare decât viteza sunetului și să zboare până la circa 1.300 km.
Satul Curechiu, comuna Bucureșci din Hunedoara. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL (19) jpg
Roma Moldovei, Venețiile Făgărașului, Bucureștii Apusenilor. Sate cu nume rezonante și istorii controversate
Mai multe localități din România ar putea fi confundate cu mari orașe ale lumii. Românii au propria Romă, așezată pe colinele din jurul Botoșaniului, dar și două Veneții și un București ascuns în Apuseni. Așezările cu nume rezonante au povești ieșite din comun.
image png
Nostradamus și Baba Vanga, profeții pentru 2026. Extratereștri, o eclipsă și… sfârșitul iubirii?
Anul 2026 se apropie cu pași repezi, iar profețiile legendare ale lui Nostradamus și Babei Vanga stârnesc curiozitatea și imaginația tuturor.
orasul Detroit in ruina foto reuters 6
Zonele abandonate atrag turiști: de ce „orașele-fantomă” au devenit un simbol al secolului XXI
La începutul secolului XXI, fenomenul orașelor construite, dar aproape complet nelocuite, a devenit tot mai vizibil.
Horoscop luna martie jpg
Cele două zodii protejate de Maica Domnului în perioada 5-7 decembrie. Vor avea parte de o mare bucurie. Așteaptă de ani de zile să se întâmple asta
Perioada 5–7 decembrie aduce o energie blândă, protectoare, despre care astrologii spun că are o încărcătură aparte, ca o lumină care cade exact acolo unde este nevoie. Se vorbește despre un interval în care sufletul primește răspunsuri, iar unele destine sunt conduse, subtil, către rezolvări mult a
ID318249 INQUAM Photos George Calin jpg
Ce moștenește noul primar al Bucureștiului: datorii uriașe, subvenții costisitoare și proiecte blocate
În timp ce bucureștenii se pregătesc să iasă duminică la urne pentru a decide soarta Capitalei în următorii 3 ani, mai multe probleme majore așteaptă să fie rezolvate. Indiferent cine va fi câștigătorul scrutinului de la finalul săptămânii, euforia victoriei va dura extrem de puțin.
familie  foto   Shutterstock jpg
Cum să reduci stresul și conflictele din familie printr-un simplu gest
Mulți părinți simt că munca lor trece neobservată. Un studiu recent arată că simpla apreciere din partea celor dragi poate reduce stresul și îmbunătăți relațiile întregii familii.
faliment-personal-datorii-scadere-economica-facturi-calcule-griji-financiare
România plătește prețul ajutoarelor de stat: val de falimente și restructurări
După ani de stabilitate artificială și ajutoare de stat, economia românească primește „nota de plată". Datele Sierra Quadrant arată o creștere alarmantă a numărului de insolvențe și falimente, marcând sfârșitul erei „banilor ieftini" și începutul unei perioade dure de consolidare.
sarmale istock jpg
Ce să pui pe fundul oalei de sarmale ca să nu se mai lipească. Trucul știut doar de bucătarii de top
Sarmalele sunt unul dintre cele mai iubite preparate ale bucătăriei românești, însă chiar și cei mai experimentați gospodari se confruntă uneori cu o problemă supărătoare: sarmalele care se lipesc de fundul oalei sau, mai rău, se ard. Bucătarii de top au însă un secret simplu, la îndemâna oricui, da