La 1857, într-un memoriu adresat ministrului de externe francez, fostul domn Grigore Alexandru Ghica face un tablou complet şi destul de sumbru cu privire la amploarea nepotismului în societatea românească, promovat şi de el, chiar dacă renegat după. Să-l ascultăm: „Cu ruşinea mea mărturisesc că, în timp de şase ani, cît am guvernat Moldova, am făcut o mulţime de nedreptăţi şi de nelegiuiri [...] Însă ce era eu să fac, cînd eram în înrudire şi în amiciţie cu toţi boierii? Cum era să nu pun eu ministru pe vărul meu, logofăt mare pe cuscrul meu, postelnic pe fiul meu, preşedinte al divanului pe cumnatul meu, ispravnici pe nepoţi şi pe amici, privighetori şi poliţai pe oamenii acestora. Şi dacă vreunul dintre ei nedreptăţeau pe oameni, dacă ei condamnau pe nevinovaţi, dacă răpiau făţiş onorul şi averea cuiva, ce era să fac eu? Puteam să fiu eu întotdeauna drept? Dacă-i depărtam din funcţie, trebuia să rînduiesc pe alţii tot ca dînşii“. Fostul domnitor dezvăluie „capcanele“ unui sistem ce se perpetuase şi ce fusese întreţinut secole la rînd. Dacă privim în sfatul domnesc al domnului Şerban Cantacuzino (1678-1688), observăm că majoritatea dregătorilor îi sînt rude; acelaşi lucru se întîmplă în domnia lui vodă Brâncoveanu (1688-1714), cînd rotirile membrilor divanului se fac tot între rude. Epoca fanariotă nu schimbă nimic în acest sistem, în ciuda reformelor, doar că favoriţii domnilor, de regulă „greci“, se inserează printre rude şi mari boieri pînă la a se lăsa asimilaţi. De altfel, prezenţa acestora ar putea fi judecată cît mai firesc cu putinţă, dacă ţinem cont că nucleul tare al marii boierimi se reduce la un număr de 30 de familii pentru fiecare ţară; acestea, pentru a-şi păstra privilegiile, dar şi prestigiul, practică o politică matrimonială destul de închisă. Plus că relaţia domn-boieri este întreţinută şi prin acordarea de slujbe fiilor de boier. Privilegiaţi prin naştere, unii ajung în dregătorii, datorită „nobleţei“, cum spune Dinicu Golescu, şi nicidecum datorită unor competenţe sau experienţe în domeniu.


Marele logofăt se oferă drept exemplu pe sine, cînd ajuns ispravnic pentru „întîiaş dată“, fiind fiul marelui ban Radu Golescu, se vede în faţa unui număr însemnat de probleme pe care trebuie să le rezolve potrivit unor cunoştinţe destul de variate şi care îi lipsesc. „M-au apucat cutremurul“, scrie Golescu, cînd „am văzut pe sameş şi pe condicari viind cu sînurile pline de hîrtii, pe care toate eram dator să le văz, să le judec şi să le întăresc cu iscălitura mea“. Ispravnicul trebuie să aibă „multe ştiinţi“; atît lui, cît şi celorlalţi fii de boieri le-ar fi prins bine dacă ar „lua dregătoriile de la cea mai de jos treaptă“ şi „fieşcare, după aşa învăţătură şi cunoştinţă s-ar sui pînă la cea mai de sus“. Reflecţia boierului, survenită în urma contactului cu modelele vestice, şi destul de tîrziu, după ce a trecut totuşi prin dregătorii graţie „nobleţei“, nu împiedică societatea să rămîne pentru mult timp prizoniera vechilor moravuri.

Aşa că ce ar fi putut să schimbe Regulamentele Organice în acest sens? Primii domni regulamentari sînt înrudiţi direct cu primii domni pămînteni: Alexandru Ghica nu este decît fratele domnului Grigore Ghica, în timp ce Mihail Sturdza este văr cu Ioniţă Sandu Sturdza. Din noul guvern constituit de Alexandru Ghica la 17 ianuarie 1835, nu lipsesc cei doi fraţi: Mihalache Ghica la Interne şi Costache Ghica pus şef al Poliţiei, alături de care se regăsesc Alecu Filipescu Vulpe la departamentul dreptăţii, înrudit cu Ghiculeştii; sau Alecu Vilara la Finanţe, înrudit cu Filipeştii, aşadar, prin alianţă şi cu Ghiculeştii; sau Vladimir Blaremberg, cumnat, căsătorit cu Pulheria Ghica. În Moldova, Mihail Sturdza îi are alături pe membrii familiei sale, marele logofăt Costache Sturdza şi Alexandru Sturdza, care îi erau veri (şi cu care se ceartă în scurtă vreme), apoi pe Ghiculeştii cu care se înrudea prin alianţă, pe membrii familiei Balş, Teodor Balş şi Lupu Balş, cu care se înrudea, apoi pe favoritul său Nicolae Canta, considerat spiritul rău al domniei şi nepotul mitropolitului Veniamin Costachi, pe Nicolae Suţu etc. Dar înainte de a-i acuza pe domni de nepotism, boierii sînt conştienţi de faptul că ei reprezintă reţele de solidaritate şi interese ce se tot rotesc şi se perpetuează la conducerea statului, reţele constituite în mare parte pe criterii de rudenie, amiciţie sau clientelism. Ieri ca şi astăzi, înrudirile şi încuscririle deţin punctul forte al ascensiunii la orice formă de putere.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu
este cercetător la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti.