A fost odată o stradă în Bucureşti care se chema Cometa. Ce eveniment astronomic i-a dat acest nume, chiar nu ştiu. În 1930, moartea lordului C.B. Thomson of Cardington, ars de viu în incendiul unui dirijabil, a făcut ca strada să primească numele fostului ataşat militar britanic, autorul romanului Smaranda şi eroul unei cărţi de Martha Bibescu, în care aceasta a evocat legătura lor. După trei ani, altă moarte tragică, a lui I.G. Duca, a adus încă o schimbare a numelui străzii, unde prim-ministrul locuise în tinereţe, la colţul cu str. Grigore Alexandrescu. Cînd regimul comunist a înlăturat denumirile care aminteau de trecutul politic, strada a devenit Căderea Bastiliei, nume care, oricît de ciudat ar suna - ca într-o colonie franceză din Africa -, a rămas. O parte din interesul acestei străzi pentru istoria literară se leagă de Eminescu. "Plopii fără soţ" se întindeau de la biserica Sf. Visarion (cea veche) pînă la casa Cleopatrei Poenaru-Lecca, "dărîmată astăzi şi înlocuită cu clădirea Academiei Comerciale", după cum povesteşte un vecin, N. Petraşcu (în Icoane de lumină, III). El adăuga în 1940: "Casa aceasta se mai vedea încă pînă acum 20-25 de ani, cu o grădină mare de jur împrejur, cu înfăţişarea vechilor case boiereşti, cu acoperămîntul negru de şindrilă, cu un cerdac în faţă, care ducea într-un antreu, pe laturile căruia erau camerele locuite de stăpînă". Acea casă căreia poetul îndrăgostit îi dădea tîrcoale pe înserat nu mai există din 1926, dată la care s-a construit Academia Comercială.Pe acelaşi trotuar, cel drept venind din Piaţa Romană, se înşiră, de la nr. 14 la 32, cîteva case construite, aproape toate, în anii 1880-1890. Fără etaj, cu latura scurtă spre stradă şi cu cea lungă către curte, casele, fie că privesc la nord sau la sud, au intrarea încadrată de două coloane, la înălţimea a 4-5 trepte, încununată de un fronton cu iniţialele proprietarului şi chiar cu data construcţiei. Una din ele a fost locuinţa lui Pantazi Ghica. Fratele mai tînăr al lui Ion Ghica, personaj pitoresc, Pantazi Ghica este o figură a boemei literare româneşti. După studii la Paris, pare-se neterminate, a fost secretarul lui Bălcescu şi trimis de acesta, în timpul revoluţiei, comisar cu propaganda în judeţele Prahova şi Buzău. La Bucureşti, după ce s-a întors din exilul la care fusese condamnat, locuia în str. Visarion 16, deci tot în acelaşi cartier. Revenind la Buzău ca prefect liberal, în 1866, a fost însărcinat să pregătească o vînătoare a prinţului Carol. Cînd domnitorul a dus puşca la ochi ca să tragă într-un urs, animalul a început să joace. Prefectul, temîndu-se de răspundere, se gîndise să folosească un urs ţigănesc, îmblînzit. "Neamţul", lipsit de umor, s-a supărat că i se strică plăcerea cinegetică şi l-a destituit pe bietul Pantazi. Adevărată sau nu, anecdota se potriveşte cu ce ştim despre o fire neconvenţională. Între prietenii de care a fost înconjurat pînă la sfîrşit era şi Alexandru Macedonski, care locuia prin apropiere (casa poetului a fost dărîmată şi ea, cînd s-a construit corpul nou de la ASE). Acesta-şi amintea: "De cîte ori n-am dejunat în grădina sa! parcă-l văd încă, la umbra arborelui sub care era pusă masa; împrejur creşteau o mulţime de nalbe ce erau înflorite". Acest paradis suburban era la nr. 22 din strada Cometa. Casa există şi astăzi (deşi iniţialele de pe fronton, A.D., contrazic identificarea).