Virtual heritage

Publicat în Dilema Veche nr. 245 din 21 Oct 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Recent, la Casa Mincu din Bucureşti (Sediul OAR) a avut loc prezentarea finală a rezultatelor proiectului ReSITUS, pe care un foarte complicat consorţiu l-a elaborat, dar voi scurta lucrurile spunînd că Alexandru Nancu, directorul Fundaţiei HAR, l-a coordonat. Proiectul, care a durat trei ani, îşi propune să testeze metodele contemporane de investigaţie optică a stării unui obiect. Dacă, de pildă, avem a restaura un monument, trebuie să ştim cum stăm. Imediateţea stării de fapt a clădirii de restaurat ne este redată de o asemenea tomografie a realităţii. Competenţa mea tehnică privitoare la modul efectiv în care se constituie replica virtuală a monumentelor scanate este minoră. Am însă un avantaj faţă de colegii mei mai tineri: am fost expus la tema VH încă din 1993, cînd am ajuns la unul dintre cele mai importante locuri de cercetare în domeniu, cel de la Cincinnati, Ohio. Anii care au urmat, precum şi revenirea succesivă acolo în 1999 şi 2004 mi-au permis să urmăresc îndeaproape activitatea unuia dintre promotorii acestei tehnici de restaurare virtuală, profesorul meu John E. Hancock. El a reconstituit, astfel, siturile arheologice, parţial dispărute definitiv în agricultură sau noua urbanitate americană, ale indienilor Hopewell. Ce face, mai exact, VH? 1. Reconstituie şi restituie, în realitate virtuală (VR), acele situri arheologice şi/sau monumente, fie intacte, fie aflate în stare avansată de degradare sau chiar dispărute. O asemenea restituire are o gamă largă de potenţiali clienţi. La o extremă, cea mai comercială, turismul: una este să vezi, ca profan, ruinele de la Micene şi alta este ca, înainte sau după vizitarea realităţii reale - ca să zic aşa - să poţi parcurge în realitate virtuală o propunere de restaurare a sitului sau a clădirii vizate, aşa cum era la momentul edificării prime, secunde, terţe. La cealaltă extremă, este evident că destinaţia VH cea mai sofisticată este chiar cercetarea. 2. VH ne îngăduie încă un lucru extraordinar: experimentul în restaurare, în sensul în care, în funcţie de felurite criterii, se pot propune nu o singură ipostază restauratoare edificată, ci oricîte - virtuale. Nu intru acum în toate subtilităţile colegilor arheologi. Dar am dat exemplul Troiei, unul dintre subiectele de VH care erau în lucru la Cincinnati. Se ştie că există un număr succesiv de straturi, de ipostaze ale oraşului: de Troi, fie-mi iertat barbarismul. Să ne imaginăm un astfel de şantier. Ce însemnează restaurarea Troiei IV sau V. Evident, cele două oraşe nu sînt în întregime diferite. Cel anterior a folosit, ca şi cele de dinaintea sa, drept cariere de piatră pentru noul oraş. Şi atunci, cînd restaurăm, cum decidem dacă o coloană, o sculptură sau orice altă piesă reciclată este a Troiei IV sau V? Coloanele templelor păgîne, aduse deliberat, în semn de supunere, din toate colţurile noului imperiu creştin, pentru a susţine cupola Sfintei Sofii, aparţin, la o restaurare severă, cui? Templelor de la care au fost sustrase sau Sfintei Sofii sau procesului istoric care a condus de la templele respective? Indecidabil, poate, va fi răspunsul potrivit aici. John Hancock lucra pentru turism, dar nu în dimensiunea lui comercială. El a pregătit materialul de VH pentru parcurile naţionale care protejează relicvele civilizaţiei Hopewell. Contemporană cu Iisus, e o civilizaţie dispărută şi ciudată. Nimeni nu ştie ce erau, cu siguranţă nu indieni şi, mai cu seamă, de ce au dispărut complet. Cunoşteau suficientă astronomie sacră, pentru a-şi orienta altarele şi cetăţile după lună şi după ciclurile multianuale ale acesteia ori după echinocţii. Coloniştii europeni le-au arat gorganele, le-au şters urmele. Unele au mai rămas pe sub terenuri de golf, pe sub cîte o şcoală. În orice caz, studiile profesorului Hancock introduc vizitatorii parcurilor în civilizaţia aceasta şi o fac în moduri care pun în valoare şi calităţile, dar şi problemele VH. În funcţie de interpretare, calităţile şi defectele s-ar putea chiar confunda. Multiplicitatea restaurărilor propuse de VH poate complica o decizie de restaurare reală. Dar, cu siguranţă, a lua o decizie alegînd dintre multiple variante este mai înţelept decît a aplica o formulă sau alta, dintre cîte sînt pe piaţă. În loc de formule, potenţialităţi. Dar caracterul multiplu al VH mai face un lucru: poate chiar reprima restaurarea reală; căci, iată, ce rost mai are să facem investiţii în sit sau în clădire, dacă ne putem plimba prin VH ca şi cînd am face-o prin chiar locul acela îndepărtat, inaccesibil sau dărîmat? Şi, mai departe: o imagine ultrafidelă a unui obiect scanat introduce imediateţea Cu alte cuvinte, rezultatul virtual al unui obiect măsurat astfel dă imaginea la momentul tzero, al scanării, iar nu modelarea sa în timp. Excesul de fidelitate fizică este ponderat de durata extrem de scurtă a valabilităţii măsurătorii. Dacă acurateţea este miza, ea durează foarte puţin. O măsurătoare la fel de fidelă, peste un interval de timp oarecare, diferă dramatic de precedenta, căci timpul schimbă geometriile, descompune materia. Ca şi în cazul paradoxului cu privire la indeterminarea concomitentă a poziţiei pe traiectorie şi a vitezei electronilor pe orbită, excesul de acurateţe al VH este sabotat de chiar premisele sale temporale, căci edificarea, precum şi opusul acesteia sînt procese, iar nu instantanee. Marmura este un proces, nu un obiect - scria Lee Smolin într-o carte de cosmologie cuantică tradusă şi în română. Casele sînt procese, şi nu toate procesele asociate închipuirii caselor sînt realizabile: multe, ne dovedeşte VH, sînt - doar - virtual(izabil)e. Or, proiectul de cercetare al echipei ReSITUS conduse de Alexandru Nancu ne atrage atenţia asupra cîtorva monumente (Turnul Bărăţiei din Cîmpulung Muscel, biserica rupestră de la Corbii de Piatră), ca aplicaţii ale cercetării sale. Dar, pe de altă parte, ReSITUS ne atrage aminte asupra următoarelor probleme grave ale monumentelor din România: cîte sînt de salvat, fie şi măcar virtual, prin intermediul VH şi, vai, cît de puţin se vorbeşte şi se predă despre VH şi despre tehnicile asociate restaurărilor contemporane, pe de o parte, dar cît de multă vorbărie epatată şi, dimpotrivă, cîtă lipsă de profesionalism este în presă atunci cînd se vorbeşte despre mediul edificat, mai cu seamă cel de odinioară...

creditIMG 0862 JPG
123Credit.ro își continuă expansiunea în România prin deschiderea unor noi birouri în Cluj, Baia Mare, Sibiu și Suceava
București, 10 Septembrie 2024 – 123Credit.ro, un jucător important pe piața brokerajului de credite din România, și prima companie din domeniu care a dezvoltat fluxuri full digitale de aplicare la credite, își continuă expansiunea națională prin deschiderea unor noi birouri fizice.
Ghidul începătorului la cazinouri online jpg
Ghidul începătorului la cazinouri online
Chiar dacă activitatea pe care o poți desfășura într-un cazinou online nu este foarte complicată, nu puține sunt persoanele care au nevoie de o mână de ajutor. Prin urmare, ghidurile sunt mereu bine-venite!
christin hume Hcfwew744z4 unsplash (2) jpg
Cum să îți alegi partenerii potriviți pentru crearea unui shop online
Lansarea unui shop online este un pas important în dezvoltarea unui business modern. Să ai parteneri potriviți alături în acest proces este esențial pentru succesul proiectului tău.
Importanta magneziului in sarcina si alaptare jpg
Importanța magneziului în sarcină și alăptare
Magneziul este unul dintre cele mai importante elemente pentru organism, în special pentru femei, având un rol fundamental în anumite etape ale vieții, cum ar fi sarcina și alăptarea.
credit online dv (1) jpg
Credit online sau obținut direct din sucursală? Avantajele IFN-urilor și Internetului
Într-o lume în care tehnologia digitală avansează rapid, obținerea unui credit online a devenit o opțiune din ce în ce mai populară în rândul celor care au nevoie de finanțare rapidă și convenabilă.
tima miroshnichenko 8376170 jpg
Cum să te pregătești pentru sezonul răcelilor: Produse și sfaturi
Toamna e aici, iar copiii se întorc la școală sau grădiniță, după vacanța de vară. Asta înseamnă că șansele de a răci cresc considerabil.
kristian egelund t1sTHYjSN10 unsplash (2) jpg
Cum să îți încălzești corect glezna pentru a preveni entorsele
Entorsele de gleznă sunt leziuni ale ligamentelor care stabilizează articulația gleznei, cauzate de întinderi, rupturi parțiale sau totale ale acestora
barbora polednova VRK4bIBHo1E unsplash (2) jpg
Ce trebuie să știi despre recuperarea după o fractură de gleznă
Fracturile de gleznă sunt printre cele mai frecvente cauze ale durerii de gleznă. Tratamentul poate implica imobilizarea zonei gleznei cu ajutorul unui ghips.
pexels towfiqu barbhuiya 3440682 11349880 (2) jpg
Când este necesară implantarea protezei de genunchi și care sunt etapele operației
Implantarea protezei de genunchi sau protezarea genunchiului este o procedură chirurgicală complexă, destinată pacienților cu afecțiuni severe ale articulației genunchiului, în special celor cu gonartroză avansată la care tratamentele medicamentoase sau fizioterapeutice nu au dat rezultate.
antonika chanel RJCslxmvBcs unsplash jpg
Ce presupune recuperarea după operația de blefaroplastie
Impactul acestei intervenții asupra aspectului estetic al pacientului este unul major, reducând în mod semnificativ semnele îmbătrânirii.
jelle 1dEZeW1GoOI unsplash 16x9 png
Cum să montezi șindrila bituminoasă: Instrucțiuni pas cu pas
Procesul de montare a unei table de acoperiș noi poate fi o sarcină dificilă, însă utilizarea șindrilei bituminoase poate face procesul mult mai ușor și mai eficient. În acest articol, vom oferi instrucțiuni detaliate, pas cu pas, pentru montarea șindrilei bituminoase pe acoperișul tău:
pexels cottonbro 3927233 jpg
3 idei de cadouri pe care le poți oferi în funcție de perioadele specifice ale anului
Cadourile bine alese pot avea un impact semnificativ asupra relațiilor de muncă, fie că sunt destinate angajaților sau partenerilor de afaceri.
parfum1 jpg
Rolul parfumului în cultura pop
Oamenii din Occident cred că fenomenul pe care îl definim astăzi drept „cultură pop” a existat aproape întotdeauna. Aceasta se referă la produse culturale pentru artă, muzică, modă, film, dans, televiziune, radio, literatură, animație, sport, etc
19 08 clinica stomatologica bucuresti (2) jpg
Vechea dilemă: cum să alegi o clinică stomatologică în București de încredere? Sfaturi utile!
Alegerea unei clinici stomatologice de încredere este o decizie crucială, care poate avea un impact semnificativ asupra sănătății tale dentare pe termen lung.
rochii lungi jpg
Vechea dilemă - purtăm rochii elegante lungi la evenimente speciale sau nu?
Rochia lungă a fost dintotdeauna apreciată; să fie vorba despre faptul că lungimea sa atrăgea atenția? Poate și pentru că, datorită acestui fapt, orice tip de croi sau model ieșea mai bine în evidență.
barbat vesel cu telefonul in mana jpg
6 obiceiuri pe care ar trebui să le ai dacă vrei să joci la păcănele responsabil
Jocurile de noroc, inclusiv cele tip păcănele, pot fi o formă de divertisment plăcută atunci când sunt practicate cu moderație și responsabilitate.
ce sa include i intr o scrisoare de inten ie puncte cheie i sfaturi jpg
Ce să includeți într-o scrisoare de intenție: Puncte cheie și sfaturi
Pe lângă Curriculum Vitae, dorința și disponibilitatea de a obține un job sau de a te alătura unei companii pot fi accentuate printr-o scrisoare de intenție.
bauturi alcoolice (1) jpg
Băuturi alcoolice răcoritoare și gustoase, numai bune de savurat în serile de vară târzii
În serile calde de vară, când soarele coboară treptat sub orizont, iar cerul se îmbracă în nuanțe vibrante de portocaliu și roz, nimic nu se compară cu răsfățul unei băuturi alcoolice răcoritoare și gustoase.
jackpot jpg
Păcănelele de iarnă de la Winner Casino - Ce slot-uri să NU ratezi la sfârșitul acestui an!
Sezonul rece a venit cu multe oportunități pentru persoanele pasionate de gambling.
implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.

Parteneri

„Martiriul lui Horea și Cloșca”, stampă de Adrian Dumitrache (copie după Johann Martin Will), din Colecția „Stampe”, din Patrimoniul MMN
Atrocitățile fără seamăn ale țăranilor conduși de Horea, Cloșca și Crișan. După secole de oprimare au măcelărit tot ce le-a ieșit în cale
Marea răscoală țărănească din 1784, din Transilvania, a fost marcată de atrocități cumplite. Atât din partea autorităților, dar și a răsculaților. Scenele descrise sunt desprinse parcă din filmele horror, cu capete tăiate, oameni mutilați și execuții medievale.
laver cup facebook jpg
George Mihăiţă la Adevarul Live FOTO Sever Gheorghe
23 septembrie: ziua în care s-au născut actorii George Mihăiță și Șerban Ionescu
La 23 septembrie 1386 a început domnia lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească, iar în anul 1902 s-a născut omul politic Ion Gheorghe Maurer. În aceeași zi, dar în anul 2013, a murit regizorul și actorul Geo Saizescu.
u cluj facebook jpg
adrian munteanu foto europol jpg
Cine sunt românii aflați pe lista Europol a celor mai periculoși infractori căutați. Unul dintre ei, căutat pentru o crimă din 1991
Trei români sunt pe lista Europol a celor mai periculoși infractori dați în urmărire internațională. Infracțiunile pentru care sunt căutați sunt pornografie infantilă, trafic de persoane, trafic de cocaină și crimă.
lucrari pasaj rutier bascov foto cnair jpeg
Care este stadiul lucrărilor la cel mai important pasaj rutier din România
Începute în primăvara anului 2023, lucrările la nodul rutier din comuna argeșeană Bascov, ce va face legătura între autostrada București-Pitești și tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești, merg într-un ritm extrem de bun, ajungând la aproape 80%.
toamna pixabay jpg
Cum va fi vremea în ultima săptămână din septembrie. Unde sunt anunțate ploi
Ultima săptămână din luna septembrie, numită și „Răpciune”, se anunță una cu temperaturi ridicate, însă vor fi zile în care vremea va fi instabilă, semnalându-se ploi, descărcări electrice și vânt, conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie.
ursi transfagarasan foto Jolana Sedlackova jpg
Turistă din Cehia, despre România: ”Din cauza creșterii standardului de viață, dispare o parte din autenticitatea țării”
Jolana Sedlackova, o turistă din Cehia care a vizitat zeci de țări de pe glob, a fost în această vară cu un grup de prieteni în România și a prezentat impresiile sale pe grupul de Facebook Overlanding Europe, ce are peste 68.000 de membri.
Isaac Herzog FOTO EPA EFE jpg
Preşedintele Isaac Herzog neagă legătura între Israel şi detonarea pagerelor membrilor Hezbollah în Liban
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban.