Religia thriller

Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
Religia thriller jpeg

Paul Veyne, strălucit istoric al Antichităţii, e ştiut pentru dezinvoltura cu care îmbină erudiţia şi metaforele picante cînd caracterizează un fenomen istoric. Potrivit lui, istoriografia ţine nu de descrierea unor evenimente, ci de sesizarea unei „intrigi“, a mecanismelor prin care fenomenul şi-a făcut loc în lume, a impregnat societatea, a fost modelat la rîndul lui de evoluţia mentalităţilor. Istoriografia se apropie întrucîtva de scriitura literară, de vreme ce reconstruieşte/reprezintă – cu instrumente savante – realităţile trecute. Obiectele de studiu pot fi, ele însele, privite prin aceeaşi grilă. Într-o carte recentă, Paul Veyne vorbea, de pildă, despre „genialitatea creştinismului“, despre inventivitatea extraordinară a teologiei şi a spiritualităţii lui. Şi numea creştinismul „un best-seller care aparţine genului thriller, căci făgăduinţa Paradisului se îmbină aici cu groaza pe care o inspiră ideea Infernului… Oamenii îşi petrec timpul întrebîndu-se de ce parte vor ajunge. O asemenea naraţiune nu poate decît «să-l prindă din rărunchi» pe cititor“.

Ceva dreptate poate să aibă Paul Veyne. Dar nu lipsită de o săgeată personală, a „omului luminat“, a scepticului neclintit. Care sugerează că marea putere de atracţie a creştinismului stă, în fond, în capacitatea lui de a se adresa emotivităţii bazice, de „a da fiori“, de a întreţine o tensiune afectivă extremă, un suspans eschatologic. Chiar aşa să fie? Să lucreze creştinismul, religia în genere, mai ales cu pulsiunile noastre primare? Să ne prindă doar la strîmtoarea sentimentului, să ne „bîntuie“ cu spaime prezente şi nădejdi neverificabile? Credinţa nu convoacă ea fiinţa întreagă? Nu pretinde stăpînirea de sine, reflecţia, munca interioară? Nu cere ea „trezia“, luciditatea, rafinarea conştiinţei?

Cît despre calificarea creştinismului drept thriller, ea poate fi luată în considerare pentru epocile premoderne. În schimb, în Occidentul de astăzi nu tensiunea transmundană între paradis şi infern dă sensul major creştinismului. Statistici şi anchete de teren arată că omul contemporan, credincios ori doar interesat de religie, nu prea mai acordă importanţă marii discriminări eschatologice, Judecăţii de Apoi. Nu asupra ei e concentrată atenţia, aşteptarea, căutarea lui. Pe de o parte, omul modernităţii tîrzii are o sensibilitate scăzută faţă de un „dincolo obiectiv“, de acel nevăzut, populat de regnuri transumane, care – în ordinea „clasică“ a religiei – influenţează vizibilul, comunică cu el, aşteaptă ca omul să i se integreze. Acum, destinul persoanei, crizele şi încercările ei au drept scenă viaţa de aici. Prelungită eventual de nişte vagi culise. Dar pentru existenţa de aici indivizii şi comunităţile aşteaptă de la religie întărire, consolări, îndreptar de viaţă bine condusă, sens. (Şi uneori respectabilitate, avantaj politic, autoritate garantată asupra celorlalţi, calificare identitară.) În aşa măsură că, din perspectiva unei antropologii istorice, Marcel Gauchet a putut spune că „evaluarea lumii de dincolo a ajuns subordonată imperativelor lumii pămînteşti… Ocolul prin transcendenţă e justificat de rezultatul obţinut în imanenţă“. În lumea actuală, asocierea religie – thriller pierde mult din tăiş, din eventuala ei expresivitate.

Pe urmă, există în modernitate gînditori religioşi care obiectează împotriva unui Dumnezeu conceput ca Judecător, ca Stăpîn capabil să arunce în infern o parte dintre suflete. Pentru Nikolai Berdiaev, de pildă, teoria infernului şi a paradisului face din liberul-arbitru un tip subaltern şi întrucîtva „apăsător“ de libertate. Fiindcă ceea ce e socotit privilegiul prin excelenţă al umanului ajunge să funcţioneze sub o normă impusă din afara conştiinţei, după un principiu retributiv, potrivit mecanismelor orizontale vină-pedeapsă, merit-beneficiu, ameninţare vs recompensă, din care o mulţime de pasaje biblice caută să ne disloce. Dualitatea paradis-infern, mîntuire-damnare introduce în viaţa spirituală o procedură judiciară, simplificatoare. Se potriveşte, spune Berdiaev, cu „o interpretare de proces penal a vieţii omului“.

Cînd religia e concepută şi practicată strict ca sistem retributiv, umanul e diminuat în demnitatea lui. Nu mai e creditat în verticala lui dorinţă de transcendent. Riscă să fie menţinut într-o dualitate legată de „interesele“ individului, mai degrabă decît să fie lansat spre unitatea Polului divin. Apoi, metafizic vorbind, ideea unei dualităţi „înveşnicite“ nu pare să fie pe măsura staturii divinului, a unităţii, a generozităţii lui atotcuprinzătoare.

Cît priveşte timpurile premoderne, perechea paradis-infern e într-adevăr expresivă pentru religie. Tensiunea religioasă între bine şi rău, între carenţă şi înaintare spirituală, între păcat uman şi milă divină era un dat puternic, unanim împărtăşit. Modela conştiinţele şi vieţile. Interiorizată pînă la transformarea sufletului, ea incita la responsabilitate pentru fiecare act al omului, la examen de sine, la strădania perfecţionării. Respectată ca normă exterioară, ea putea da o anumită ordine unei existenţe, unei societăţi. Istoricul Jean Delumeau a dedicat acestei tensiuni două volume complementare privind Occidentul premodern: pe de o parte, Păcatul şi frica, pe de altă parte, Liniştiţi şi ocrotiţi. În munca lăuntrică a persoanei, ca şi în nesecata retorică a Ordinelor predicatoare, tensiunea aceasta poate atinge cote uimitoare, cîteodată admirabile, altă dată obsesive, patologice.

Dar întotdeauna, în timpurile vechi ca şi în cele moderne, au existat spirite pentru care dualitatea osîndă-răsplată, infern-paradis nu a fost suficientă, nu a fost spiritual mulţumitoare. A rămas prea departe de adevărata Ţintă a credinţei. În loc să dea atenţie propriei situări post-mortem, au existat oameni care s-au lansat către captivanta unitate a Partenerului divin. Cînd Origen ia în considerare ipoteza unei universale restaurări finale (apokatastasis), cînd Isaac Sirul vorbeşte despre „mila infinită“ a lui Dumnezeu, ei au în vedere această unitate insecabilă, atotcuprinzătoare. Cînd Macarie Egipteanul spune că sufletul ajuns capabil de Duh e numai faţă, numai ochi, numai lumină, cînd Eckhart vorbeşte despre detaşarea radicală, ei au în vedere un uman în stare să-şi întîlnească Partenerul dincolo de dualitate. Cînd musulmana Rabia vrea să dea foc paradisului şi să inunde infernul, ea urmăreşte să suprime această segregaţie ultimă pentru ca fiinţele să se dedice fără piedică şi fără dualitate lui Dumnezeu, Unului pur.

Ce e drept, o anecdotă spirituală, inclusă de misticul persan Attar în Limbajul păsărilor, înfăţişează religia ca „thriller“. Dar ca postură subal-ternă a credinţei. „Dacă n-ar fi nici lumină cerească, nici foc infernal, M-aţi invoca oare? Dacă n-aţi fi stăpîniţi de teamă şi nădejde v-aţi gîndi la Mine?“, întreabă Dumnezeu. „Dar Eu aştept să mă întîlniţi în străfundul inimii, dincolo de speranţă şi de spaimă.“ O mulţime de oameni, din toate vremurile şi religiile, au răspuns apelului… 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: istoricul Paul Veyne

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.