Navigînd prin ape tulburi

Ne numărăm printre cele vreo 30 de țări care au experimentat comunismul. Nu pentru că am fost ghinioniști în fața unui hazard istoric nemilos, ci pentru că eram unul dintre statele subdezvoltate plecate, alături de Rusia, în căutarea unei utopii modernizatoare. În cîteva decenii, comunismul a reprodus, printr-o accelerare forțată, fazele istoriei occidentale, de la revoluția industrială pînă la epoca bombei atomice. Un efort de sincronizare eșuat, căci – din toată sfera postsovietică – numai statele geografic & cultural mai apropiate de Vest au reușit să atingă media europeană, și asta sub impulsul integrării în UE (dar și pentru că se aflau deja pe calea modernității înainte de instaurarea militară a dictaturilor marxist-leniniste). Dacă e să tragem o concluzie, putem spune că evoluția unei societăți e organică: n-ai cum s-o grăbești prin ucazuri ideologice și violență politică.

În purgatoriul roșu, statele ocupate de armata lui Stalin au dezvoltat un radios mit al Occidentului. S-a trecut de la hedonismul provincial al Europei post-habsburgice la o veritabilă obsesie clandestină, dar plină de vitalitate „compensatorie“. Într-o lume maniheistă, oficial antioccidentală, tot ce venea de „dincolo“ era bun, dezirabil, incomparabil. Generația mea a mutat utopia din Est în Vest, în loc să vadă de ce utopia însăși (deși produsă în Occident) contrazice principala caracteristică a civilizației copiate: spiritul critic, exercitat în libertate. La trei decenii după ce falimentul comunist recoltase toate dezamăgirile, trăim acum, la fel de stupid, dezvrăjirea mitului occidental. Ne dedăm acestei demistificări într-o manieră infantilă și resentimentară, cu efectul toxic al unui venin regurgitat.

Ce-i drept, Occidentul însuși și-a modificat chimia prin extinderea UE și NATO. Prin disparția URSS, liderii săi n-au mai avut de ce să justifice modul de viață occidental: toată lumea părea de acord că nu există, în raport cu el, decît alternative profund detestabile. Bătălia pentru valorile libertății s-a prefăcut într-o prelungită coabitare adesea coruptă cu vechiul adversar. Odată ce separațiile etanșe ale Războiului Rece au lăsat loc unei globalizări care a sporit exponențial puterea Chinei și a permis supraviețuirea semiautoritară a Rusiei, cinismul comercial & economic s-a impus fără opreliști, slăbind ethos-ul occidental (care solidarizase lumea liberă pe vremea „cruciadelor“ anticomuniste). Amestecul celor două lumi cîndva antagonice a produs chiar o paradoxală schimbare de identitate axiologică: Rusia pare acum campioana gîndirii „conservatoare“, în vreme ce Occidentul preia ștafeta neomarxistă a „progresismului“. Dacă revoltele studențești din Mai ’68, în marile capitale apusene, aveau ca repere bibliografice textele lui Troțki, Mao, Lenin și Buharin, Moscova contemporană se vrea, dimpotrivă, bastionul unei Europe creștine, la care pune umărul și Ungaria lui Orbán sau Polonia catolică: inamicii iliberali ai libertății pretind că au preluat, din țărînă, steagul abandonat de Occidentul „tradițional“. Dughin e noul McArthur! Roger Scruton, noul Soljenițîn…

Iată (în stilul telegrafic impus de limitele acestui articol) de ce trebuie să alimentăm, în Est, o linie de gîndire conservator-liberală explicit pro-occidentală. Văd înțelepciunea unei asemenea opțiuni filozofico-politice ca pe un antidot eficient față de dubla derivă în care pare să fi intrat lumea post-comunistă, globalizată: cea neomarxistă și cea conservator-liberticidă. Afirmînd, inclusiv prin referențialul creștin, valorile clasice ale conservatorismului (realismul, prudența, moderația, respectul față de persoana umană și aspirația ei transcendentă), putem dacă nu stopa, cel puțin corecta aceste derive, care se potențează în oglindă. Din păcate, discursul conservator din cultura română actuală e, cu excepții notabile, influențat de spiritul eurasianic, structural antioccidental. Pînă cînd această decantare lăuntrică nu se va impune la nivel public, mentalitatea conservatoare va fi falsificată, antipatică și nefrecventabilă… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.