N. V. D.

Publicat în Dilema Veche nr. 173 din 2 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă facem retrospectiva interacţiunilor dintre Biserică şi Stat în anii postcomunişti, nu găsim decît zdrenţe. Pentru că nici unul dintre parteneri nu a trecut printr-o reformă de profunzime. Statul a păstrat administraţia moştenită din vechiul regim, peste care a pus o glazură de aquis. Biserica a rămas izolată de societatea civilă, de restul spaţiului ortodox şi de Europa. Bilanţul celor două universuri simbolice e jalnic prin stagnare, lipsă a viziunii primenitoare şi corupţie netratată. Şi totuşi Biserica şi Statul sînt, că ne place sau nu, forma instituţională a vieţii noastre comunitare. Sîntem fiinţe individuale - cu propria carieră, opţiuni personale, cercuri de prieteni şi interese de familie -, dar sîntem şi cetăţeni ai unui grup etnico-politic fasonat, în ultimul mileniu, sub autoritatea paradigmei bizantine. Nu ne putem decupa din acest cadru politico-spiritual fără a renunţa la genealogia care ne legitimează identitatea şi, prin urmare, pretenţia de a supravieţui. Cronicar singuratic, am urmărit relaţia pomenită în fiecare dintre episoadele vieţii noastre obşteşti de după 1989. Poate că am comis, adesea, păcatul de a cere prea mult, acolo unde nici Dumnezeu nu cere. Însă din excesul aşteptărilor mele nu a rezultat, sub nici o formă, "normalitatea" pe care o revendic. Biserica şi Statul au cocoloşit, fiecare, o tagmă care nu are dreptul de a se numi elită pentru că nu conduce printr-o veritabilă autoritate, ci numai prin inerţia poziţiei dobîndite. În ordinea politică, lucrurile s-au mai schimbat, mai frecvent decît actorii, dar s-au mişcat, penibil de lent, spre direcţia pe care ne-am dorit-o. În ordinea spirituală a comunităţii ecleziale au apărut, de asemenea, "noutăţi" mai curînd tehnice ("www.-ortodoxia"), decît teologice. Pe nici unul dintre planuri nu s-a produs totuşi o înnoire structurală, care să încheie ferm socotelile cu trecutul comunist şi să propună ceva solid, funcţional, incitant. Cu atîtea minciuni la activ, ambele "corpuri" au sucombat în septicemie, pierzîndu-şi imunitatea celulară. De cînd "au venit dosarele", scena publică a suportat cîteva revelaţii - incomplete - despre politicieni sau ierarhi colaboraţionişti. Culmea e că măcar o parte dintre politicienii astfel compromişi au ştiut să facă un pas înapoi. Nu şi ierarhii noştri, care s-au împleticit în explicaţii victimizante şi şi-au văzut de treabă, îndrăgostiţi de palat, limuzină sau de aurul liturgic în care speră să-şi "lămurească" destinul eshatologic. Uneori, realizînd cîtă intransigenţă demonstrez, cel puţin în aparenţă, mă suspectez de condiţie extra-românească, extra-ortodoxă, extra-terestră. Nu înţeleg cum putem confunda la nesfîrşit iertarea creştinească şi nesimţirea faţă de răul îmbrăcat în haine strălucitoare, de veşnică paradă. Îmi dau seama că am rămas definitiv traumatizat nu atît de comunismul ca atare - probă pe care Providenţa a trimis-o atîtor popoare -, cît de incapacitatea noastră sufletească de a condamna, pentru a nu repeta, crimele de genul delaţiunii, a deposedării arbitrare, a torturii, şantajului şi violenţei oficiale împotriva societăţii. Cred în continuare că tot ce-am pătimit în aceşti ultimi ani - răsturnarea valorilor, perpetuarea contraselecţiei, abolirea sau mistificarea meritelor, jaful nepedepsit şi abuzul de bune intenţii - provine din maltratarea vioaie, plină de chef, a memoriei celor care, spre deosebire de noi, au suferit, uneori pînă la moarte, pentru a nu-şi murdări iremediabil conştiinţele. Nu dorm bine, dar nu pentru că are de ce să mă caute DNA sau CNSAS, ci pentru că mi-e milă şi dor de "fraierii" care au băltit în sînge, la Universitate. Mi-e milă de moartea lui Vulcănescu şi Maniu, mi-e milă de toţi românii care şi-au cheltuit vieţile pentru ca noi să NU arătăm aşa cum arătăm, de sus pînă jos, la aproape două decenii de la implozia sistemului bolşevic. Sentimentul dominant al omului religios e acela că Dumnezeu ne vede. Iată de ce nu-mi potolesc patetismul.

Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.

Parteneri

Veronika Kudermetova jpeg
femei din România, arestate în Boston pentru escrocherii webp
Șase femei din România arestate în Boston pentru jafuri și escrocherii. Pretindeau că ajută copiii bolnavi
Poliția din Massachusetts a reținut o grupare de șase românce suspectate de spargeri de locuințe și înșelătorii sentimentale.
Două stațiuni balneare vâlcene Ocnele Mari și Călimănești se întrec cu Mamaia pentru Destinația anului Foto colaj  jpg
Cum va fi vremea în România în luna august 2025 la mare și la munte. Anunţ important de la ANM
Vremea în august 2025 la mare şi la munte se anunță, în linii mari, favorabilă turiștilor. Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei sau ușor peste media climatologică, cu vreme stabilă la mare și condiții plăcute în stațiunile montane.
volan masina sofer1 jpg
Regula de circulație pe care puțini șoferi o cunosc. Mulți o încalcă zi de zi, iar amenda e de 1000 lei
Este o regulă de circulație pe care nu foarte mulți români o cunosc. Din păcate, ei riscă să primească amenzi usturătoare din partea autorităților, ce pot ajunge chiar și la pragul de 1.000 de lei.
soldat ucrainean drone FPV donețk FOTO EPA EFE jpg
Ritmul câștigurilor teritoriale rusești s-au accelerat pentru a patra lună consecutiv. Centura fortificată din Donețk, în pericol
Câştigurile teritoriale ale Rusiei și-au accelerat ritmul pentru a patra lună consecutiv în luna iulie, conform datelor Institutului pentru Studierea Războiului (ISW), potrivit The Guardian.
cornel dinu libertatea webp
Masini de lux  Sursa Freepik com jpg
Dacia, Ford și Kia majorează prețurile după creșterea TVA. Cât costă acum cele mai vândute modele
Începând cu 1 august 2025, românii plătesc mai mult pentru mașinile noi, ca urmare a majorării cotei TVA de la 19% la 21%. Impactul fiscal se resimte la toți producătorii auto prezenți pe piața locală, de la Dacia la Ford, Kia și Hyundai.
magdalena serban criminala de la metrou condamnata la inchisoare pe viata jpeg
Magdalena Șerban, „criminala de la metrou”, muncește din închisoare. A fost angajată de o firmă privată
Magdalena Șerban, cunoscută publicului drept „criminala de la metrou”, începe să beneficieze de tot mai multe drepturi în penitenciar. Femeia condamnată la 25 de ani de închisoare a ajuns să fie angajată de o firmă privată, în timp ce se află în detenție.
Becali Popovici jpeg