Fotografie

Publicat în Dilema Veche nr. 289 din 27 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Libertatea complică viaţa socială de vreme ce-i restituie complexitatea şi îi detonează virtualităţile. Ea împovărează individul cu dificultatea unor opţiuni faţă de care exerciţiul, sub dictatură, a "servituţii volutare" poate părea dezirabil. Complică libertatea şi viaţa culturii? Indiscutabil că da şi am constatat asta după reapariţia timid-haotică a democraţiei. Numai că ne-am înşelat asupra vocabularului folosit. Democraţia e un sistem construit, nu o cădere gravitaţională în vidul apărut odată cu prăbuşirea vechiului regim. Nu te afli în democraţie pentru că nu te mai apasă tirania, ci pentru că reuşeşti să generezi o majoritate favorabilă acestui tip de organizare comunitară. Nimeni nu mai dorea după ’90 scleroza mortuară a ceauşismului terminal, dar aproape nimeni nu era dornic (sufleteşte) şi nici pregătit (mental) pentru generarea de noi reguli bazate pe alegeri asumate, asocieri raţionale şi competiţie loială. Asemenea reguli au fost mimetic preluate din Occidentul (de)mitizat, fără să devină parte a imaginarului nostru naţional, ci doar ornament, sursă externă de legitimitate, fantasmă compensatorie. Convertirea vechiului regim într-un aranjament democratic s-a istovit sub inerţia reţelelor şi a practicilor moştenite, lucrînd în societate numai ca sursă de iluzii şi contrafaceri periculoase. Democraţia "originală" " pe care greşit o denunţasem ca democraţie "lacunară" " a produs finalmente doar un soi de conformism ipocrit, sub a cărui pavăză ne-am reciclat laşităţile şi ne-am justificat defetist pasivitatea faţă de "binele comun". Neşansa noastră constă în faptul că am început să adoptăm democraţia într-un moment istoric caracterizat prin rapida eroziune a valorilor consacrate de capitalismul secolului al XIX-lea. Industrializarea, sindicalismul, corporatismul, catolicismul post-conciliar, eliberarea sexuală, emanciparea femeilor şi noua revoluţie tehnologică antamată în anii ’80 au ajuns la noi doar ca himere, ecouri vagi, mode snobate sau obiective irealizabile. Patologiile democraţiilor crepusculare au trecut, în schimb, toate barierele şi ocupă, acum, centrul simbolic al vieţii politice româneşti. Încarnăm contradicţia capitalismului fără burghezie, a revoltei fără obiect şi a libertăţii fără subiect. Nici o idee majoră nu curentează sfera noastră culturală. Presa e o fabrică de non-ştiri supralicitate delirant. Am ajuns la domnia oricui şi la arbitrariul lui orice, fără să fi trecut " decalat, dar organic " prin fazele de maturizare şi rafinată decadenţă specifice societăţilor occidentale. Articularea statului modern a fost paradoxal deviată prin efortul de integrare europeană. În loc să ne consolidăm instituţiile (de la structura Guvernului, pînă la finalizarea unui adevărat Dicţionar al limbii române), am hipertrofiat un sector public vetust, atins de corupţie şi ros de incompetenţa garantată prin contraselecţie. Dezmembrarea ierarhiilor tradiţionale atrage imposibilitatea recursului la măsuri "efective". Vă puteţi confirma această lamentabilă evidenţă observînd impotenţa "autorităţilor" în gestiunea crizei economice. Nici un "actor" politic nu-şi asumă realmente dureroasa terapie de austeritate recomandată din exterior (prin FMI şi ceilalţi aliaţi transcendenţi ai nemerniciei noastre). Frica de a pierde aşa-zisa putere inhibă curajul de a secţiona rădăcinile răului acumulat pe durata "tranziţiei". Vom trăi puţin şi prost sub toxicitatea acestui rău endemic: sumă de improvizaţii, tergiversări şi stoarceri fanariote de resurse delapidate. Soluţii pentru a evita naufragiul? Da, există. Una ar fi radicalizarea intelectuală a elitelor şi teoretizarea unui proiect politic alternativ. Totul trebuie reinventat. Cealaltă e de găsit în Biserică, singura entitate care, suspendată deasupra timpului, poate influenţa moral starea de spirit a maselor. Nu propun vreun Woodstock pravoslavnic şi nici un Mai ’68 cu priveghi, ci o trezire smerită şi nemiloasă cu hipnotica prostie în care ne complacem.

1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.

Parteneri

Eugen Teodorovici FOTO Facebook
Portret de candidat. Cine este Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanțe care candidează la Capitală și n-a declarat niciun cont
Fostul ministru Eugen Teodorovici și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei duminică, 16 noiembrie.
front 1 copy jpg
Această viţă-de-vie are 416 ani! A rezistat timp de patru secole vântului şi îngheţului
Adânc în munţii din estul Tibetului, în satul Zuoba din localitatea Rojin, comitatul Zogang, creşte o viţă-de-vie străveche care a rezistat timp de patru secole vântului şi îngheţului.
Calorifer rece frig intretinere FOTO Shutterstock
Fără apă caldă și căldură la bloc? Soluții eficiente ca să treci iarna
Soluțiile pentru problemele în furnizarea apei calde și a căldurii sunt numeroase și pot fi adoptate ținând cont și de posibilitățile financiare. De la aeroterme, radiatoare, convertoare și centrale și până la sobe electrice, boilere, fierbătoare, covoare termice etc., toate merită analizate.
Friedrich Merz FOTO AFP
Guvernul Merz riscă să se prăbușească prematur. Nemții își pierd răbdarea
Când Friedrich Merz a preluat funcția de cancelar, a intrat în scenă cu promisiuni mari: relansarea economiei, repararea infrastructurii aflate în colaps și recâștigarea rolului Germaniei ca actor major în politica globală.
masini inundatii jpg
Capcana din târgul auto: cum recunoști o mașină avariată de inundații
În fiecare an inundațiile provoacă pagube semnificative în Europa, ploile abundente și inundațiile extreme avariind mii de mașini. Multe dintre vehiculele afectate de apă sunt ulterior reparate și ajung pe piața second-hand ca potențiale achiziții pentru cei care caută o mașină rulată.
shutterstock 614631926 jpg
Ce flori rezistă în sezonul rece. Bucură-te de o grădină plină de viaţă, chiar şi în anotimpurile reci
Iarna nu trebuie să însemne un peisaj plictisitor şi gol în grădina ta. Alege plante care sunt adaptate condiţiilor locale şi bucură-te de o grădină plină de viaţă, chiar şi în anotimpurile reci!
soldati britanici
Armata britanică folosește imprimante 3D fabricate în China pentru a produce arme. Care sunt riscurile?
Armata britanică folosește imprimante 3D fabricate în China pentru a produce arme, în pofida avertismentelor formulate de experți în securitate privind dependența de tehnologia furnizată de Beijing.
somn dormit adobestock jpg
Ce se întâmplă în corpul tău când dormi pe partea stângă? Răspunsul surprinzător al specialiștilor
Este un detaliu minor, la care poate că cei mai mulți dintre noi nici măcar nu ne gândim prea des. Însă, în mod surprinzător, el poate fi mult mai important decât am crede. Mai precis, este vorba despre poziția în care dormim.
Criza economica criza financiara FOTO Shutterstock
Șase mari riscuri ar putea influența perspectivele economice la nivel global în 2026
Ultimele luni ale anului se anunță a fi decisive pentru piețele financiare, având în vedere incertitudinile economice, tensiuni geopolitice și schimbările rapide în tehnologie.