Constelaţii

Horia Damian. Acest nume - cunoscut la noi doar iniţiaţilor - va exploda luminos de îndată ce va fi redat pe deplin culturii româneşti. Anticipez un cutremur plastic. Un şoc vizual refondator. E vorba despre un formidabil pictor (n. 1922) care a avut, mai presus de propriile daruri, şansa de a evita comunismul. Forţa sa vine din aerul tare al unei libertăţi aspirate pînă la halucinaţie. Căci e o tragică diferenţă între artiştii din cuşca totalitară (care priveau evoluţia artei occidentale printre gratii) şi rarii supravieţuitori de pe arca noahitică a exilului. Oricît de talentaţi, primii au fost condamnaţi la mimetism sau revoltă provincială. Au oscilat între conformismul steril şi catacombă. S-au deformat fără să vrea, pînă şi prin refuzul compromisului. Nimeni nu le poate face vreo vină generică, dacă scoatem din calcul ampla cohortă a mercenarilor de serviciu, penibili servitori ai delirului omagial. Însă chiar şi cei mai dotaţi, mai demni sau mai curajoşi în lupta cu idioţenia esteticii oficiale au rămas, obiectiv, prizonierii Sistemului. Neîncetata lor tribulaţie a confirmat, dacă mai era nevoie, faptul că arta încorsetată ideologic sau desfrînată propagandistic rămîne obligatoriu săracă, inevitabil mediocră, fatalmente previzibilă. Îţi confirmi o asemenea tristă banalitate de îndată ce măsori - mental - opera lui Horia Damian. O vastă pinacotecă personală, fabrică de sensuri şi transparenţe paradoxal convulsive. O anchetă metafizică fructificată la pas, în vibrantă sincronizare cu angoasele, temerităţile sau căutările fiecăruia dintre deceniile postbelice. Horia Damian a fost realmente contemporanul principalelor configuraţii plastice apărute după cel de-al doilea război mondial, de la expresionismul american, dominat de acţiunea lui Pollock, trecînd prin abstracţionismul unui Yves Klein, prin catharsis-ul pseudo-democratic al artei pop sau prin travestirile conceptualiste ale suprarealismului tîrziu. Nu şi-a văzut epoca în albume. I-a sondat epicentrul, reuşind să o sfideze, să o exalte şi la rigoare să o deteste cu egală (in)fidelitate. Cei peste 60 de ani petrecuţi la Paris i-au oferit pictorului toate experienţele şi experimentele, toate eşecurile şi momentele contrastive de glorie, toate breşele şi revenirile, la fel de frenetice, spre matricea renascentistă a picturii moderne. Mi se pare stimulant să observ că fazele creaţiei, aparent jalonate de rupturi spectaculoase, se reazemă de fapt pe logica unei viziuni care metabolizează diversitatea într-o unică ecuaţie oraculară. Inventator de tehnici mixte, Horia Damian a expus în toate locurile consacrării sigure: la Guggenheim, la Londra, la Beaubourg şi în cele mai importante galerii pariziene. A imaginat, la New York şi San Francisco, arhetipale monumente publice de puritate brâncuşiană. Dalí a scris despre el rînduri memorabile. S-a bucurat de prietenia lui Fernand Léger şi a cercetat platourile de filmare ale lui Bu