Birocraţia şi jurnalismul de scandal judecă studiile orientale

De cîţiva ani, una dintre cercetătoarele Institutului de Studii Orientale "Sergiu Al-George" sîcîie viaţa profesională a colegilor ei: reclamaţii că nu este promovată (deşi prevederile legii, pe care le tot invocă ţîfnos, nu i-au permis încă avansarea), ameninţări, scrîşnete, acuze, ofense la adresa directorului Institutului, Dr. Radu Bercea, despre care a declarat forului tutelar (Direcţia de Cultură a Primăriei Capitalei) că se comportă dictatorial, că îşi înjură colegii (ceea ce oricine cunoaşte acribia comportamentală a lui Radu Bercea va găsi aberant şi injurios). Colegii, excedaţi de agitaţia ei inestetică, au făcut un memoriu către directorul Institutului, urmat de o şedinţă pe tema în cauză şi, mai tîrziu, un alt memoriu către Primărie. Nimic foarte de mirare pînă aici. În viaţa oricărei instituţii există tensiuni, insatisfacţii, competiţie, plîngeri către "mai sus", dar există de asemenea, e de sperat, dialog, opinie a echipei, judecată pe date reale. De mirare este că iritarea prea puţin justificată, dar tenace, a unei persoane face pată de ulei în zone extra-profesionale. De mirare este că - în noul local pe care l-a obţinut ISO, obligat să părăsească sediul anterior, în noul local, aşadar, un parter de bloc din Obor, fost Romtelecom, unde se îngrămădesc biblioteca lui Mircea Eliade de la Paris, încredinţată lui Radu Bercea de soţia savantului, biblioteca ISO şi birourile - s-au pornit controalele şi vizitele de la Primărie. De mirare este că, deşi responsabilii cu cultura ai Primăriei au primit de la directorul Institutului lămuriri directe, pe lîngă rapoartele, situaţiile, planurile, materialele cerute, ei continuă să ţină ISO sub o lupă negativă. I se reproşează directorului că, între urgenţa amenajării sediului şi năvala exigenţelor birocratice care o îngreunează eficient, nu a găsit încă acea potecă mirabilă care, la capătul, mereu improbabil, al unor încercări administrative şi financiare de o ingenioasă dificultate, duce către marea încununare: dovada competenţei sale ca "manager" de instituţie. (Poate că Radu Bercea întîrzie să ia această cunună tocmai fiindcă tratează cu acurateţe, minuţios, infinit analitic şi conştiincios mărăcinişurile administrative întîlnite în cale.) I se reproşează că nu a scos un nou număr al revistei (deşi a depus la Primărie, spre consultare, printurile numărului aflat sub tipar). ISO nu are, e adevărat, o activitate care, din punctul de vedere al publicului cultural, să fie "epatantă". Din 1990, cînd a fost înfiinţat, a format cercetători care au publicat volume de specialitate la edituri de prestigiu, a organizat conferinţe, membrii săi au participat la reuniuni ştiinţifice, au predat şi predau cursuri, au legat relaţii colegiale şi instituţionale cu mediul internaţional al disciplinelor din zona orientalisticii. A publicat revista Annals of the Sergiu Al-George Institute, ale cărei numere multiple, inclusiv cel aflat sub tipar, acoperă nu mai puţin de unsprezece ani de apariţie. Nu prea spectaculos poate, dar academic solid şi recunoscut. Cînd, la Muzeul Ţăranului Român, am organizat un colocviu franco-român de antropologie religioasă, contribuţiile cercetătorilor ISO (printre care se număra de altfel şi cercetătoarea reclamantă) au fost apreciate de ceilalţi contributori. Colaborarea mea cu Radu Bercea pentru editarea volumelor Andrei Scrima la Humanitas, consultaţiile ştiinţifice pe care el şi colegii săi sînt gata mereu să le ofere dovedesc, şi ele, civilitate profesională, una de altfel bine cunoscută, departe de tabloul unei instituţii paralizate de dictatură. De mirare iarăşi este faptul că responsabilii Primăriei tind să pună sub semnul întrebării o instituţie faţă de care nu au competenţa profesională necesară. Valsul administrativ care, din 2002, a trecut ISO de la Ministerul Culturii în grija Primăriei nu face din Municipalitate o competenţă în orientalistică. Iar ISO nu e o schemă administrativă care poate fi judecată după fluenţa hîrtiilor cu antet ori a produselor scoase pe piaţă. Într-o asemenea instituţie, "manageriatul" nu înseamnă în primul rînd să amenajezi un spaţiu, strecurîndu-te printre Scylla banilor veniţi la sfîrşit de august şi Karybda celor cinci oferte de licitaţie şi a facturilor depuse la Primărie pînă la mijloc de decembrie - ceea ce ar ţine mai degrabă de miracol. Aici manageriatul înseamnă, în primul rînd, organizarea academică a instituţiei, performanţă întemeiată pe prestigiul şi autoritatea profesională, recunoscute directorului de membrii echipei (aşa cum se întîmplă la ISO cu Radu Bercea: memoriile menţionate, articolul lui Andrei Cornea în revista 22 şi al lui Şerban Toader în Adevărul literar o dovedesc). Manageriatul înseamnă formarea echipei de specialişti, a planului de cercetare şi a dialogului colegial, înseamnă asigurarea condiţiilor ca cercetătorii să-şi poată desfăşura munca şi călătoriile de studiu (lucru de care cercetătoarea reclamantă a beneficiat nu mai puţin decît colegii ei). Primăria poate decide, prin consilierii şi funcţionarii ei "de profil", politica bugetară, ca şi evaluarea de către experţi a instituţiilor pe care le păstoreşte administrativ. Dar, fie că apreciază ori nu exotismul instituţiei ce i-a căzut în seamă, Primăria nu e în postura unui mecena care, stăpîn pe fonduri, poate decide soarta întreprinderii finanţate. Primăria gestionează bani publici. Dacă a acceptat să tuteleze administrativ ISO, nu are dreptul să destabilizeze Institutul doar fiindcă o persoană - una singură - dedică foarte mult timp şi foarte multă energie activităţii de reclamare. Dar şi mai de mirare este faptul că Institutul de Studii Orientale a ajuns să fie tratat în Evenimentul zilei (10 iulie 2006) după toate regulile jurnalisticii de scandal. Din cercetători aplicaţi, din autori de traduceri şi de volume despre sufismul Bektashiya, Upanishade ori Plotin, Platon şi Aristotel, cercetătorii ISO au fost promovaţi la rangul de jucători de fotbal, vedete gen Vacanţa Mare, VIP politice, eroi ai show-biz-ului, personaje de telenovelă. Nu, domnule Tiberiu Lovin, Radu Bercea nu l-a promovat pe Andrei Cornea pentru că îi este prieten şi pentru că, la o şuetă ferită, derulînd complicităţi echivoce, au hotărît să pună sub controlul lor "firma" ISO. Radu Bercea şi Andrei Cornea sînt prieteni de 30 de ani fiindcă îi leagă aceeaşi pasiune plină de acribie pentru culturile vechi, pentru că s-au aflat amîndoi în preajma formativă a lui Constantin Noica, pentru că au lucrat împreună, sprijinindu-se unul pe celălalt în pasiunile lor vinovate pentru filosofia greacă ori cea indiană atunci cînd, în dispreţul regulilor comuniste, refuzau cu îndîrjire să ardă gazul la vechiul Muzeu Naţional de Artă şi, în orele lăsate libere de îndatoririle muzeografice, studiau de plăcere domenii pentru care nu existau pe atunci catedre care să elibereze certificate. Judecata trebuie inversată: fiindcă se simt solidari în interesele şi exigenţele lor ştiinţifice, Dr. Radu Bercea şi Dr. Andrei Cornea lucrează împreună la ISO, scot cărţi şi reviste, sînt prezenţi în presa culturală. Nu, domnule Tiberiu Lovin! Dr. Luminiţa Munteanu nu a fost promovată din pricina relaţiilor personale cu Radu Bercea, ci din pricina unui CV foarte consistent, atît ca lungime, cît şi ca substanţă (fiindcă unele CV-uri sînt lungite cîteodată artificial). Un "eveniment" al zilei nu se compune din asemenea vicii de judecată, iar aerul vieţii publice nu mai are nevoie să fie infectat cu mitocăneşti intruziuni în domeniul vieţii private. Cît despre diplomă de specialitate, vai!, nici Mircea Eliade, nici Sergiu Al-George, nici Constantin Noica, care au proiectat, idealmente, un institut de studii orientale, nu aveau adeverinţă universitară în domeniu. Nici Andrei Pleşu, ministrul Culturii care a înfiinţat ISO şi l-a desemnat pe Radu Bercea ca director, nu avea! Toţi au proiectat şi au acţionat profund ilegal, pentru a da bătaie de cap Primăriei Capitalei şi cal de bătaie publicisticii de scandal. Mircea Eliade, cel dintîi, a făcut probleme corpului didactic al Universităţii din Bucureşti cînd, în 1933, şi-a susţinut teza de doctorat despre Yoga. Nu existau pe atunci nici catedră de indianistică, nici specialişti în domeniu care să îi poată evalua lucrarea, ci doar autorităţi în ştiinţele umane care au constatat anvergura demersului său pluridisciplinar. ("Membrii comisiei", filosofii P.P. Negulescu şi Rădulescu-Motru, sociologul D. Gusti "se pare că nu erau capabili să poarte o discuţie prelungită cu fostul lor student pe o temă atît de îndepărtată de propriile lor preocupări", spune istoricul Florin Ţurcanu în volumul Mircea Eliade. Prizonierul istoriei.) Sergiu Al-George? Recunoscut şi stimat de indianistica internaţională, avea de fapt diplomă de doctor ORL. De Andrei Pleşu ce să mai spunem! În loc să aibă diplomă de filosofia religiei (eliberată de o catedră care nu există încă în România), a ţinut din 1990 cursuri de filosofia religiei la Universitate şi şi-a permis să publice şi volume în domeniu. Lucru mai grav, unele instituţii academice străine s-au lăsat, spre deosebire de dl Lovin, impresionate şi i-au acordat titlul de Doctor honoris causa pentru lucrările sale: Universitatea din Freiburg im Breisgau, cea din Berlin. Dar mai sînt şi altele, numeroase, care i-au acordat distincţii ştiinţifice. Dacă vreţi să abordaţi într-un amplu articol toate aceste ilegalităţi flagrante, care continuă să se petreacă nestînjenit atît în ţară, cît şi în străinătate, dle Lovin, e bine să consultaţi, într-o bibliotecă, o librărie ori pe Internet, CV-urile persoanelor citate mai sus. Veţi găsi material destul! Florin Ţurcanu vorbeşte despre exasperarea tînărului Eliade pricinuită de faptul că proiectele sale ştiinţifice întîlneau inerţia viguroasă a instituţiilor de cultură din România. Constantin Noica se plîngea că nu izbutea să găsească sprijin instituţional pentru publicarea Caietelor eminesciene. Întreprinderi şi instituţii de acest tip, exotic, marginal, neizbitor pentru publicul larg, cer multă cheltuială de energie şi de timp ca să dobîndească un contur. Ar fi păcat ca Institutul de Studii Orientale, după un traseu instituţional destul de trudnic, să fie iarăşi pus în criză.