Bîrna şi paiul

Publicat în Dilema Veche nr. 180 din 23 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De vreo zece ani încoace, mediile internaţionale de presă tind să reducă faptul religios la patologiile sale. Psihoza "post 9.11" şi mania corectitudinii politice au generat o ambianţă de proces penal, pe fondul căreia tot ce ţine de religie e clasificat sub specia exclusivă a "riscului" civilizaţional. Nimeni nu se mai preocupă de cotidianul religios, adică de miliardele de oameni care i se roagă lui Dumnezeu, potrivit anumitor sacre învăţături. Nu ne mai interesează faptele bune, reflecţia despre soarta noastră veşnică sau acţiunea socială inspirată de Revelaţie. Ştirile despre lumea spirituală nu apar decît la periferia acesteia, ori de cîte ori vocaţia centrală îi este distorsionată printr-o formă nespecifică de abuz hermeneutic sau comportamental. Întăriţi cu acest nou reflex, ziariştii români au tradus tendinţa globală sub forma locală a "sindromului Tanacu". Nu prea mai are cititorul cum să audă de Dumnezeu, dar află negreşit ba că decanul de la Teologia bucureşteană şi-a pistonat fiul printr-o licenţă frauduloasă, ba că mitropolitul de Sibiu l-a decorat pe Becali, ba că acela de la Iaşi a cununat în Italia vreun îmbogăţit de tranziţie şi tot aşa. Ocupată cu asemenea teme de mare subtilitate, România secularizată prin comunism a pătruns, după cum se vede, în faza moralităţii decreştinate. Ea îşi judecă de sus Bisericile pe o bază etică autonomă, fără nici o legătură cu nivelul de competenţă al criticului sau cu sentimentul comunităţii. Cam acesta pare a fi contextul în care, dincolo de placiditatea concediilor estivale, presa a pus totuşi mîna pe o ştire de senzaţie, făcută din suprainterpretarea apocaliptică a unor biete "răspunsuri" pe care Papa Benedict al XVI-lea şi-a pus, formal, sigiliul magisterial. Ei da, catolicii mărturisesc primatul petrin. Pentru ei, Sf. Petru nu e primus inter pares (aşa cum cred ortodocşii, care scot de aici "principiul colegialităţii sinodale"), ci Prinţ al Apostolilor, "piatră" pe care Hristos şi-a întemeiat Biserica. Actualul Papă - care este deopotrivă german, profesor de dogmatică şi fost prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei - nu a provocat nici o revoluţie. S-a întors (încă de la documentul Dominus Iesus, aprobat de Ioan Paul al II-lea), la rădăcina ecleziologiei catolice. Succesorul lui Wojtyla repetă ceea ce nici unul dintre predecesorii săi nu a negat vreodată. El îşi afirmă pur şi simplu convingerea că adevărul subzistă în Biserica Romei (şi rezistă în celelalte Biserici, tocmai pentru că şefii acestora au ieşit din comuniunea cu urmaşul lui Petru). Imediat, confesiunile "necatolice" au sărit ca arse. Dar e aici o neînţelegere, dacă nu cumva o grandioasă ipocrizie. Pentru că orice Biserică (incluzînd-o pe cea a profetului congolez Simon Kimbangu) susţine despre ea însăşi exact acelaşi lucru, şi anume că deţine adevărul în deplinătatea la care "alţii" nu au acces. Marea îngrijorare ar fi că, din cauza radicalismului dovedit, Benedict al XVI-lea periclitează delicatele rezultate obţinute în dialogul ecumenic. Nimic mai fals. O dată pentru că Suveranul Pontif s-a adresat credincioşilor catolici, pentru a le întări fidelitatea faţă de Biserica lor. Apoi pentru că Bisericile Ortodoxe sînt, astăzi, mai retractile ca oricînd faţă de "progresele" cauzei ecumenice. Alături de cele protestante (care au luat-o complet razna faţă de imperativele Tradiţiei biblico-patristice), ele s-au blocat într-un sectarism naţional care le face să nu-şi mai vorbească nici una alteia, d-apoi să mai "contribuie" la apropierea de catolicism. Acum însă, bavarezul acesta lipsit de precauţii tactice le-a dat tuturor celorlalţi cel mai spectaculos pretext pentru a striga în gura mare: "iată cine sabotează unitatea creştinilor!" În sfîrşit, paiul din ochiul pontifical a devenit cu mult mai vizibil decît bîrna din ochiul cristalin al consorţiului ortodoxo-protestant. Ne-am liniştit. Întrucît am descoperit vinovatul universal, vacanţa noastră duhovnicească - petrecută cît mai departe de Iisus Hristos - poate continua nestingherită.

6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.

Parteneri

Supermarket - cumparaturi - casier FOTO Shutterstock
Un casier la Lidl câștigă în Germania aproape 3.000 de euro. Cât primește în România
Un casier la Lidl câștigă în Germania aproape 3.000 de euro.
Sala cavalerilor  Foto Muzeul Castelului Corvinilor (4) jpg
Restaurare unicat în Castelul Corvinilor. Secretul ceramicii folosite, produsă de aceeași fabrică după un secol și jumătate
Sala Cavalerilor din Castelul Corvinilor își recapătă aspectul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu aceleași materiale folosite la restaurarea de atunci: plăci ceramice produse de o faimoasă fabrică din Ungaria, înființată de peste un secol și jumătate.
Bezid. Sursa Foto Csibi Attila Zoltán (2) jpg
Sate șterse brutal de pe harta României comuniste: „Am sperat că Dumnezeu se va îndura de noi, dar n-a fost să fie”
O mulțime de sate au dispărut brutal în comunism, după ce regimul a decis să dea altă destinație terenurilor lor. Localnicii care au trăit acolo de generații s-au văzut puși în fața faptului împlinit. În unele locuri, monumente emblematice au păstrat amintirea dispariției tulburătoare a satelor.
dieta keto 2 jpg
Dieta Keto poate ajuta în lupta cu depresia? Ce spun specialiștii
Dieta Keto poate ajuta în lupta cu depresia? Ce spun specialiștii.
aeroport atac cibernetic jpg
„Atacul cibernetic” care a paralizat marile aeroporturi „ar putea fi un test pentru ceva mai mare”
Un presupus atac informatic a provocat sâmbătă disfuncţionalităţi majore în mai multe aeroporturi internaţionale, inclusiv Heathrow (Londra) şi Bruxelles, unde sistemele de check-in şi îmbarcare au cedat brusc, generând haos printre pasageri şi personal.
Netanyahu jpg
Lista celor mai influenți 50 de evrei din lume în 2025 e deschisă de premierul Netanhahu, dar pe ea se regăsește și omologul rus
Publicația israeliană The Jerusalem Post a publicat recent ediția anuală a clasamentului celor mai influenți 50 de evrei la nivel global. Lista include lideri politici, oameni de afaceri, personalități din cultură și religie, iar în 2025 ea vine într-un context internațional tensionat, marcat de răz
image png
Șampon natural de casă care oprește căderea părului și stimulează creșterea rapidă
Căderea părului poate transforma orice dimineață într-un mic coșmar, mai ales înainte de întâlniri importante, interviuri sau selfie-uri pe rețelele sociale.
jeleuri vitamina jpg
Vitaminele pe care o farmacistă le evită. Mulți oameni le consumă în fiecare zi: „Mai bine îți iei o bomboană”
Nenumărați oameni din întreaga lume iau diferite vitamine și suplimente în fiecare zi, pentru a oferi o mână de ajutor organismului lor. Însă, astfel de produse se pot dovedi a fi adevărate capcane.
drona Vectis jpg
Lockheed Martin a prezentat drona de luptă a viitorului. Ce poate să facă noua armă invizibilă pe radar
Gigantul american al industriei de apărare Lockheed Martin a dezvăluit planurile pentru „Vectis”, o dronă de luptă invizibilă pe radar, concepută să opereze fie independent, fie în tandem cu avioane pilotate precum F-35.