90-60-90

Probabil că 90-60-90 şi lui Dumnezeu îi place. De-asta ne-a dat Cosmo, jogging, fitness şi SPA, dieteticieni şi nutriţionişti, botox, liposucţii şi lifting. În Occident, în ultima jumătate de secol, standardele relativ robuste din anii ’50 au fost înlocuite de manechinele filiforme, pe la începutul anilor ’70, apoi modelele sportive din anii ’80 au fost schimbate cu frumuseţile androgine şi skinny.

Nici că se putea alege un moment mai potrivit pentru a vorbi despre forma corpului. Acum, în plină vară, fiecare dintre noi ajunge sau măcar visează să ajungă pe o plajă în care să nu mai rămînă, din tot ce este, din tot ce crede despre sine, decît un trup pierdut printre alte trupuri, fără griji, fără termene-limită, fără altă preocupare decît corpul.

Noroc că evoluţionismul nu are o estetică intrinsecă. Şi nici o morală ataşată acestei estetici. Evoluţionismul propune mai degrabă o estetică cauzală. Îţi spune de ce a ajuns x sau y să fie considerat frumos. Şi nu face consideraţii calokagatice, de tipul „este bine şi adevărat că x sau y sau veta e frumoasă“.

„Ce m-am îngrăşat, fatăă! Uită-te şi tu ce şunci am pus pe mine! Dacă nu slăbesc la loc, mă sinucid. Pe bune.“ Era mărturisirea supremă a disperării pe care am auzit-o sub diferite forme în toţi cei patru ani de liceu. Fete înalte, fete scunde, fete cu coşuri pe faţă, fete urîte sau frumoase, fete cu piepturile aproape plate şi cu trupurile încă în formare ...

Dacă vreo civilizaţie extraterestră monitorizează conţinutul mediatic din spaţiul euroatlantic, există o singură concluzie la care poate ajunge: cultura noastră e obsedată de pierderea în greutate. Zilnic, prin intermediul mass-mediei, sîntem bombardaţi cu sfaturi şi studii: ce dietă e la modă, ce alimente sînt nesănătoase, ce alimente sînt sănătoase, dar bogate în calorii, care e cea mai eficientă rutină de exerciţii fizice etc.

„Beautiful? Oh, screw beautiful. I’m brilliant. If you want to appease me, compliment my brain!“ Replica a fost rostită de Cristina Yang, medic chirurg, personaj în serialul Grey’s Anatomy, şi m-a făcut să-mi pară rău că n-am formulat-o eu, pentru că de gîndit, sigur o gîndisem deja.