„Ziariştii se tem să fie taxaţi ca extremişti dacă rostesc adevărul“ - interviu cu jurnalistul Petre IANCU

Publicat în Dilema Veche nr. 632 din 31 martie - 6 aprilie
Cum mai înţelegem presa jpeg

Acum doi ani ne-aţi acordat un interviu în care am vorbit pe larg despre libertatea presei în România. Am vorbit atunci despre reincriminarea calomniei şi insultei, despre linşajele mediatice și campaniile dirijate. Sîntem în 2016. Întrebările ar putea fi aceleaşi. Cum comentaţi această stagnare sau, mai degrabă, revenire în cerc asupra aceloraşi probleme?

Aş vrea să fie vorba doar de o stagnare. Mi se pare un regres. Presa, o putere-cheie, oglindeşte societatea. E deschisă? Democratică? Sau, dimpotrivă, mînată de conflicte intense pentru putere, între tabere care numai democratic-liberale nu sînt? Societatea românească e afectată, încă, de veacuri grele de izolare într-un colţ de lume asediat de varii imperii, de propria mitologie, de secolul totalitarismelor, care s-a lăsat, nu doar economic, ci, mai cu seamă, la nivelul mentalităţilor, cu sechele dintre cele mai grave. O grevează şi restanţe dintre cele mai regretabile. De pildă, lipsa lustraţiei, a aplicării punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, reforma accelerată, terapia de şoc etc. Evitarea celor din urmă a costat scump. Deschiderea societăţii nu se face, în aceste condiţii, prea lesne. Sînt la mijloc nu doar obstacole de mentalitate, morale şi culturale foarte anevoios de lichidat, ci, înainte de orice, piedici politice, bine camuflate de forţele care s-au instalat la cîrmă şi încearcă să fenteze partea dinamică, modernizatoare a societăţii, să pună pe butuci reformele cerute de ea. De pildă, cele din justiţie, care le-au acordat oarecare independenţă magistraţilor şi ameninţă grav imperiul economico-politico-mediatic edificat de oligarhie. Acest sistem nu se prăbuşeşte doar pentru că unii din capii oligarhiei, de felul lui Adrian Năstase ori Dan Voiculescu, ajung la un moment dat să înfunde puşcăria, uneori pentru un interval redus puternic prin manevre de genul „scrisului“ de cărţi cu „negri“. În acest context, linşajelor mediatice li se atribuie o partitură bine determinată. Rolul lor e, în parte, discreditarea celor care militează eficient pentru asumarea în fapt a drepturilor acordate nominal, prin aderarea la UE şi NATO. Extrem de rentabilă pentru oligarhie e, fireşte, tîrîrea în noroi a celor care se angajează credibil pentru democratizarea, liberalizarea, occidentalizarea, pe scurt, pentru reformarea ţării astfel încît să devină un stat de drept funcţional, ieşind din starea sa actuală, pe care aş caracteriza-o drept tipică pentru o democraţie defectă. Discreditarea personalităţilor democratice şi demobilizarea potenţialului lor public merge, tehnic, mînă în mînă cu intimidarea lor şi a susţinătorilor lor, astfel încît să se transmită simultan şi masei, mereu sensibilă tocmai la aspectul forţei, semnalul lipsei de putere a celor linşaţi, sugerîndu-i-se utilitatea aderării la cauza autorilor linşajelor. În fine, aceluiaşi scop îi servesc violenţa de limbaj, tupeul, obrăznicia, lovitura sub centură, impostura cît mai şocantă. Fiindcă toate sînt extrem de atrăgătoare din unghiul omului masificat, al individului de regulă neinstruit, needucat, slab, anemiat de boli sau vîrstă, cu o identitate precară şi un intelect submediocru, dezechilibrat de ceea ce i se par o modernitate şi o globalizare ameninţătoare, de care e nevoie pentru construcţia unui stat totalitar. Astfel de inşi sînt dispuşi, spre a li se lua de pe umeri povara propriului destin, să creadă orice, să cotizeze la conspiraţionisme şi propagandă, de pildă antisemită şi, totodată, să-şi delege răspunderea şi eul, ascultînd de orice tiran în măsură să le promită, minţindu-i frumos, că-i scutesc de sarcina de a fi persoane responsabile, de a răspunde la pariurile vieţii şi cetăţii în calitate de cetăţeni. Masificarea oamenilor e calea cea mai simplă spre statul poliţienesc totalitar. Televiziunile şi pseudojurnaliştii care o urmăresc prin propagandă prelungesc, conştient sau inconştient, eforturile structurile totalitare, de la legionari şi fascişti antonescieni la comunişti şi securişti, de blocare a progresului României spre o democraţie veritabilă.

La începutul lui 2016, an electoral în România, au fost înregistrate mai multe controverse legate de libertatea presei şi libertatea de expresie. Legea lui Dragnea, filajele pe care le-a acuzat jurnalistul Cătălin Tolontan în timp ce ancheta cazul clubului Colectiv, scandalul public provocat de către Trustul Intact, scrisoarea publică adresată de o jurnalistă a Antenelor copilului de 10 ani al unui jurnalist care a ironizat mitingul pentru apărarea Antenelor… Sîntem abia la început?

Numitorul comun al tuturor acestor episoade e obiectivul lor liberticid, fie că au simultan un scop electoral sau de punere sub control a justiţiei şi a ziariştilor care îi susţin independenţa. Ele nu mi se par nişte accidente, de vreme ce încercările cu pricina, de restrîngere a libertăţii presei şi de intimidare a celor care o apără, sînt aparent deliberate. Ce-i de făcut împotriva acestor manevre? Instituirea unor consilii de control al presei cu dinţi. N-ar fi, desigur, din cele jenante, care, precum CNA, se dedau ele însele unor manevre nedemne, de protejare a răufăcătorilor, de vreme ce comasează imprescriptibile crime jurnalistice spre a percepe la pachet, în mod penibil, pentru odioase fapte ca interviul trunchiat cu şefa DNA Kövesi şi atacul manipulant la copilul unui ziarist independent, ambele comise de jurnalişti ai Antenei 3, portavocea clanului Voiculescu, amenzi jalnice pentru o televiziune, de 30.000 de lei. O sumă pe care împricinaţii şi-o scot în cîteva clipe de spot publicitar.

Puteţi să ne faceţi o comparaţie cu derapajele existente în presa din Germania? Cum sînt „amendate“ derapajele în Germania? Ce reacţie are publicul?

Există varii tipuri de derapaje şi în Germania. Problematice, din unghiul meu, pentru democraţie, sînt mai ales cele care trunchiază ori falsifică şi edulcorează adevărul, de pe poziţii „politic corecte“, de toleranţă faţă de intoleranţă. Nu mai puţin rele sînt şi cele ce ţin de discriminarea unor grupuri, nu neapărat doar minoritare. Nu poate face bine credibilităţii democraţiei, puterilor statului de drept şi echilibrului dintre aceste puteri, între care şi a patra, deci presa, dacă se minte, fie şi în scopuri declarat nobile sau, aparent, umanitare. Ori dacă se promovează prejudecăţi extremiste, dacă se culpabilizează predilect diverşi ţapi ispăşitori, de la evrei, străini, arabi şi musulmani, în presa xenofobă ori rasistă, la israelieni şi americani, în mass-media apropiată de stînga radicală. Există însă în Germania un Consiliu al Presei, care depistează şi amendează derapajele, încercînd în mod special să descopere neadevărurile şi manipulările. Acest Consiliu, bucurîndu-se de multă autoritate, pînă de curînd, s-a întrunit ca reacţie la carenţele strigătoare la cer ale presei germane, care, din raţiuni de corectitudine politică, a imitat Poliţia din Köln, trecînd sub tăcere, zile în şir, excesele şi abuzurile sexuale comise, de Revelion, de refugiaţi şi migranţi, originea şi fundalul lor cultural, arab, maghrebin şi musulman. Consiliul a discutat dacă e cazul să-şi relaxeze recomandările cerînd jurnaliştilor să evite orice menţiuni discriminatorii privind originea etnică sau religioasă a unor delincvenţi. Pînă la urmă a optat să nu le relaxeze. Ceea ce e problematic, fiindcă, uneori, ziariştii se tem să fie taxaţi ca extremişti dacă rostesc adevărul, în contextul în care menţiunea respectivă este necesară pentru înţelegerea substanţei unor fărădelegi.

În România, sondajele asupra presei mainstream indică o scădere a încrederii publicului în libertatea presei. Acest lucru nu pare să mai surprindă pe nimeni. Însă cînd acelaşi lucru se întîmplă în Germania (Der Spiegel publicînd, de curînd, o analiză a unui sondaj conform căruia 40% din respondenţi declară că presa nu mai e demnă de încredere), lucrurile par să devină destul de grave. Ce provoacă această scădere a încrederii?

Neîncrederea în presă, ca instituţie-cheie a democraţiei, alimentează mefienţa faţă de democraţii, a căror criză e, înainte de orice, una a credibilităţii. Iată de ce, din unghiul tuturor tiraniilor, trebuie discreditate site-urile, ziarele, televiziunile şi revistele atente să nu deraieze în extremism. Nu e deloc de mirare că mefienţa e întreţinută savant de conspiraţionismele promovate de mass-media cu agendă antidemocratică şi antioccidentală. De pildă, de publicaţiile apropiate de putinism şi de ideologii euroasiatici de la Moscova. De pildă, de cele ale securiştilor şi legionarilor. Or, medii similare, cu tot cu postacii lor plătiţi de Kremlin sau de oligarhii din afara Rusiei, sînt extrem de active şi în Occident. Ele alimentează o neîncredere pe cale de generalizare în presa germană. Avem de‑a face aici cu forme de luptă indirectă împotriva societăţilor deschise şi statelor de drept, care trebuie asfixiate prin minciuni, propagandă şi ură. Presa mainstream încearcă, de regulă, să le dilueze veninul. Ţinta bătăliei împotriva celei din urmă e deci, pînă la urmă, divizarea şi slăbirea so­cie­tăţilor deschise şi alianţelor occidentale, astfel încît, înveninată propagandistic, Europa să se disocieze de americani şi să ceară ajutorul Rusiei lui Putin în lupta contra terorismului, a decreştinării, a Germaniei lui Merkel, a corectitudinii politice. Cea din urmă conferă, din păcate, credibilitate unora din aceste atacuri imunde.

Ce părere aveţi despre social media? Este o supapă sau o pervertire a transmiterii informaţiilor?

Cred că ar fi în egală măsură greşit s‑o demonizăm ori s-o idealizăm. Şi ea ne oglindeşte felul de a fi. Sîntem mai educaţi? Sau dimpotrivă? Sîntem capabili să ne depăşim impulsul de a da vina oricăror rele exclusiv pe alţii, proiectînd spre exterior neajunsurile noastre lăuntrice? Reţelele de socializare mi se par, pe de o parte, o mană cerească, întrucît răspîndesc rapid informaţii vitale apărării sau cuceririi libertăţii. Pe de alta, pot fi un vehicul al urii şi al vărsărilor de sînge. Fiindcă răul, după cum ne lămuresc Scrierile Sfinte, dacă mi-e permis să le parafrazez, decurge adesea din (ori se învecinează cu) înşelăciunile buzelor noastre, cu minciuna şi cu ura belicoasă, fanatică şi liberticidă. În timp ce finalitatea binelui e pacea.

a consemnat Stela GIURGEANU

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.

image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png
p 20 Nichita Stanescu adevarul ro jpg
Alte vieți
Toate aceste vieți se hrănesc cu posibilul, mai mult decît cu realitatea lumii în care se petrec.
image png
Degetul lui Lazăr
Deși îl vor vedea pe celălalt Lazăr revenind din mormînt, în carne și oase, unii dintre martori nu vor crede.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Radu Cosașu ar fi împlinit săptămîna trecută, pe 29 octombrie, 93 de ani.
image png
Cine ascultă o casă? – despre reutilizarea fondului construit existent –
Pe 8 noiembrie este sărbătorită la nivel mondial Ziua Urbanismului, care aduce în prim-plan problemele și efectele urbanizării asupra societății și a mediului.
image png
Auriu și umbră
Ci păstrîndu-ne, dacă nu auriul, măcar aspirația către el. Și o portiță de acces.
image png
Avoidant sau secure? Mai există limba română?
E un cuvînt care reprezintă o categorie importantă în viața lor de cartier – deduc eu din ce povestesc ei.
image png
Prețuirea incompetenței
Această bursă de merit nu mai are nici o legătură cu valoarea sau cu succesul.

Adevarul.ro

image
John Travolta, momente critice la manșa unui avion: „Am crezut că totul s-a sfârșit”
John Travolta a povestit că o experiență pe care a trăit-o la limita dintre viață și moarte, în timp ce pilota un avion în 1992, l-a inspirat să accepte rolul din noul scurtmetraj Disney+ "The Shepherd".
image
Declarația de dragoste a unui vlogger străin la adresa României: „Am fost uluită de acest oraș superb”
Datorită unei vloggerițe de travel din Australia, Gabby Boucher, un oraș din Transilvania a fost inclus într-un top mondial al celor mai bune destinații, din afara circuitelor turistice populare.
image
Invenția unor cercetători români care salvează terenurile poluate. Medalii de aur în Canada și Londra
O echipă de cercetători de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a inventat un material care, împrăștiat pe terenuri poluate, le poate depolua în mod ecologic. Invenția a fost înregistrată la OSIM și a primit două medalii de aur în Canada și Londra.

HIstoria.ro

image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.
image
Cum a fost reclasificat un împărat roman ca femeie? Controversele antice și ce a dus la această decizie
Muzeul North Hertfordshire a luat decizia invocând mai multe dovezi în acest sens, inclusiv faptul că textele clasice susțin că împăratul a spus o dată „nu îmi spuneți Domn, întrucât sunt o Doamnă”. „Este doar politicos și respectuos să fim sensibili față de identificarea pronumelor pentru persoane