Vulgarizarea catastrofei (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg

În lumea postiluministă, în vremuri în care se găsesc explicații din ce în ce mai spectaculoase pentru orice, dimensiunile eticii se mută într-o altă zonă a gîndirii. E un proces lent, început cu multă vreme în urmă, și mutat, treptat, din teritoriul practicilor sociale, în zona gîndirii teoretice. Nu, ideea de etică nu a dispărut din viețile noastre, dar a intrat într-o eră a hermeneuticii, a diversificării fantastice a înțelesurilor sale, a devenit o scenă a dezbaterii teoretice, un spectacol cultural al ideilor care se mișcă în virtutea unor mecanici trecute în zona cuanticii.

Exercițiul cultural al analizei și al înțelegerii a înlocuit orice formă posibilă de culpabilitate. Antropologia, psihologia, sociologia și toate combinațiile epistemologice care decurg din ele deschid la vedere universul uman, suspendînd inevitabil responsabilitatea individului, pe măsură ce avansează în explicarea tuturor resorturilor care îl pun în mișcare. Neînțelegerea sau inadecvarea devin „diferențe culturale“, iar imposibilitatea condamnării ferme a unor practici inacceptabile pentru felul contemporan de înțelegere a lumii devine „particularitate locală“. Vina de a face ceva contrar umanului se disipează în explicații și matrice analitice. Știm absolut tot ce ni se întîmplă, iar atenția ne e concentrată pe acest proces. Nimeni nu mai e atent la direcția în care ne îndreptăm, ci doar la viteza cu care ne deplasăm.

Toate aceste lucruri, tot acest „marș al progresului“ se face cu prețul unei tensionări a umanului. Oricît de alert ar fi drumul spre lumea postindustrială, nu participăm toți la acest maraton. Nu toată lumea e înrolată în felul nostru entuziast de a contempla mișcarea ideilor. Așa cum pentru unii funcționează extazul privirii în abis, pentru alții lucrurile concrete sînt la fel de importante și de necesare. Nu poți condamna un refugiat din Africa – un om căruia i se refuză accesul în „lumea civilizată“ – pentru că forțează intrarea spre locul în care dorește să trăiască. Ar însemna să suspenzi noțiunea de drepturi ale omului, pe care se sprijnă o bună parte din edificiul lumii în care trăim. Nu poți condamna un compatriot pentru că votează într-un anumit fel. Ar însemna să suspenzi piatra de temelie a noțiunii de democrație. Dar toate aceste lucruri, și încă multe altele, se desfășoară cu prețul unei tensionări generale care acumulează cantități din ce în ce mai mari de energie.

În asemenea situații, tentația egalitarismului înlocuiește puterea de a discuta despre diferite tipuri de egalitate. Lupta pentru construirea unui context necesar existenței egalității șanselor se transformă în lupta pentru egalitate cu orice preț. Chiar și pentru egalitatea în suferință. Cu cît lucrurile sînt mai nuanțabile, pentru unii dintre noi viața devine ceva mai aproape de coșmar. Nevoia de lucruri precise, de concretețe a temeiurilor, de semne de circulație ale drumurilor firii devine una dureroasă. Nu toți avem darul, cheful, plăcerea de a dezbate. Nu toți avem preocuparea de a ne privi din exterior și de a ne studia comportamentul. După cum nu toți sîntem fascinați de circulația temelor, de contaminări și de metamorfoze ale felurilor noastre de a vedea lumea. Iar cînd ne deranjăm atît de rău unii pe alții, cînd situația devine insuportabilă, în mințile multora răsare ideea unui soi sinistru de răzbunare.

Mai întîi e ca o presiune a unei stări neplăcute, după care devine, încet, o convingere. Convingerea că nu se mai poate, că doar o catastrofă mai poate potoli lucrurile. Iar traiul împreună cu germenii, apoi cu pădurile luxuriante ale acestor idei, suspendă treptat orice licărire de umanitate. Totul, de la un cuvînt rostit pe stradă, pînă la votul introdus în urnă, hibernarea și autoabandonul în fața televizorului, relațiile cu ceilalți și felul întreg de a vedea lumea devin variante ale unei singure dorințe. Aceea de răzbunare. Și pentru că frica de moarte ne oprește să sperăm în apariția meteoritului gigant care rezolvă problema, începem să ne dorim teroarea. Pedepsirea tuturor, pentru că „umanitatea nu merită nimic bun“.

Atunci începem să ne spunem că un regim totalitar, sau măcar unul autoritar sînt, totuși, bune la ceva. „Mai potolesc lumea și mai pun lucrurile la punct.“ Pentru că Divinitatea nu ne mai poate potoli, ia să votăm noi pe unul care gîndește aidoma nouă, unul care pedepsește în locul nostru, iar noi putem trăi satisfacția de a vedea asta din fotoliu, fără să simțim că ne-am murdărit mîinile cu ceva. Pentru că avem senzația tembelă că, în vremurile astea, un regim autoritar se poate urmări ca un serial lung și captivant, la televizor.

Unii zîmbesc acum și se amuză superior pe seama acestor „empirisme nostime“. Pare că drumul spre „civilizație“ nu mai poate trece prin așa ceva. Pare puțin probabil ca o „gripă“ de felul ăsta să mai producă o asemenea „febră“ a gîndirii. Ei bine, se vor găsi întotdeauna unii dintre noi, unii despre care nici nu ne-ar trece prin cap că ar putea face așa ceva, gata oricînd să demonstreze contrariul. Nu e obligatoriu deloc să se numească într-un fel. Comunism, sau cine știe cum altfel. Teroarea e mereu amabilă și întreabă: „Cum mă numesc?! Dar tu cum vrei să mă numesc?“

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
Horoscopul zilei, 3 decembrie. O zodie se va confrunta cu probleme mari
Horoscopul zilei pentru ziua de sâmbătă, 3 decembrie, este realizat de astrologul Click, Lorina, și vine cu predicții complete pentru toate zodiile.
Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.