Voluptatea nenorocirii

Publicat în Dilema Veche nr. 559 din 30 octombrie - 5 noiembrie 2014
Mîrlanii cu palat jpeg

Am un prieten pe strada mea cu care stau la poveşti de fiecare dată cînd ne întîlnim. După spusele lui, el ar avea cam 70 de ani, după cum îl văd eu, să aibă vreo 130. De fiecare dată cînd ne vedem, cîte un zîmbet larg ne lăţeşte amîndurora gurile. Ne spunem rînjind sincer „Ce mai faceţi? Foarte bine, dar dumneavoastră“, ne mai spunem una-alta, iar apoi primesc negreşit o mică informare asupra sănătăţii sale. De fiecare dată îl doare cîte ceva, altceva. Buletinul medical e comunicat prompt şi cu oareşce mîndrie. Prietenul meu e mîndru de inventivitatea trupului său bătrîn.

Vine şontîcăind pe stradă. Îşi trage un picior, se sprijină în baston şi priveşte lumea prin nişte lentile de ochelari groase şi fumurii. Gîdilă cu vîrful bastonului cîte o mîţă din tîrla de pisici care-l însoţeşte pînă la colţul străzii. Le hrăneşte împreună cu nevastă-sa, iar mîţele, ale naibii, se dau recunoscătoare, cum îl văd, cum se trîntesc cu burţile albe în sus, precum cîinii. „Aaa, bună ziua, stimată doamnă!“, mă ia moşul meu la politeţuri exagerate. „Bună ziua, bună ziua, răspund, ce mai faceţi?“ „E, ce să facem, tîrîş-grăpiş, azi mă doare rău piciorul, cred că e de la vremea asta“, mă pune el la curent. „Ia spuneţi-mi“, zice, „sînteţi cumva din Negru-Vodă?“ Fac ochii mari, apoi îmi pică fisa. O fi văzut tătari cu ochii oblici pe acolo. „Nuuu, zic, sînt de aici, părinţii-s din Constanţa“, completez ca să nu-l las nedumerit. „Aha, se explică“, zice moşul precaut. „O ţigară mai aveţi de dat?“, sondează el apoi un teren deja prietenos, căci obişnuiam să-i hrănesc viciul ca pe al meu, de fiecare dată cînd avea nevoie. „Oooof“, zic, „nu mai am, că m-am lăsat de fumat.“ „Nu mai spuneeeeţi...“, zice, plesnindu-se cu palma peste piciorul sănătos, ca la auzul unei nenorociri. „Da, din păcate“, zic şi eu cu multă tristeţe nedisimulată şi ne despărţim aşa pînă la următoarea întîlnire.

Ca mulţi alţii de vîrsta lui, bietul meu prieten găseşte în fiecare nimic cîte ceva care să-l scoată din şontîcăiala zilnică a unei vieţi care se apropie de final. Cele mai savurate poveşti sînt cele despre cunoştinţe care s-au îmbolnăvit, sau care au căzut şi şi-au rupt şoldurile prin baie. Poveştile astea sînt ascultate şi repovestite apoi cu un amestec bizar de părere de rău bine manifestată şi o voluptate a disecării nenorocirii altuia. Ca mulţi alţii, o sta cu ochii ţintă la televizor şi s-o înfiora la auzul ştirilor apocaliptice despre lipsa gazelor la iarnă, de pildă. „Vai, ce nenorocire“, îi auzi zicînd cu o anticipare a nenorocirii care o să vină. Îi impresionează şi montajele astea idioate, găselniţa habar n-am cui, în care îţi trec rapid prin faţa ochilor scene cu bolnavi însîngeraţi, medici înfricoşaţi, soldaţi cu arma la picior, totul pe o muzică de filme de groază – „Ebola în Europa!“ – scrie mare pe ecrane, iar lumea se aşază mai bine în fotolii, în aşteptarea grozăviei.

Tot aşa, mai găseşti pe cîte unii care-ţi răspund cu un oftat din rărunchi la întrebarea „Cum a fost în vacanţă?“ În vacanţa lor s-au întîmplat toate nenorocirile. Nevasta a făcut intoxicaţie alimentară, maşina de închiriat s-a stricat, preţurile erau mari, ospătarii cam nesimţiţi. Omul povesteşte despre vacanţa asta ratată tot cu un soi de plăcere masochistă. Îţi pomeneşte de toate neplăcerile, cu o faţă pe care străluceşte autonom un bronz sănătos.

Unii se simt bine cînd se scaldă în nefericire. A lor sau a altora. Prietenul meu de pe stradă şi-o poartă la piept, ca pe o medalie. Trăieşte în ea, o împărtăşeşte, o caută şi la alţii. Ar fi bun de luat pe undeva printr-o redacţie de ştiri. E ca personajul ăla al lui Oz, Tzivi Provizor îi spune, căruia îi plăcea să dea toate veştile proaste. Avioane prăbuşite, cutremure, feriboturi scufundate, cancere ale cunoscuţilor sau ale celebrităţilor, erupţii de vulcane. Parcă-l văd intrînd la noi în redacţie cu ochii strălucind: „Ai auzit, iar i-a chemat pe ăştia la DNA!“  

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.