Violoncelul metaforic: integrare – dezintegrare – reintegrare

Carmina FRANCIS
Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Violoncelul metaforic: integrare – dezintegrare – reintegrare jpeg

Nu plănuisem niciodată „să plec“ în Anglia, deşi în anii de liceu de filologie la „Zoia“ – acum Școala Centrală – locuiam într-un Giuleşti rece, gri şi proletar, ascultînd Radio Europa Liberă serile şi visînd la normalitatea, căldura şi culorile „Occidentului“. Scriam cu conştiinciozitate toate comentariile literare, dar mintea mea era plină de muzica Beatleşilor şi de un Liverpool imaginar, situat între miticele Strawberry Fields şi Penny Lane. Ce coincidenţă stranie ca, după aproape treizeci de ani, să ajung, totuşi, să locuiesc la Liverpool şi chiar să şi fac muzică aici…

După decembrie ’89, cum realitatea românească redevenise subit vie, am lăsat perspectiva unei cariere profesorale pentru implicarea în democratizare – pe care o înţelegeam ca revenirea ţării la o viaţă decentă şi umană după barbariile regimului Ceauşescu –, lucrînd ca ziaristă la România liberă, alături de foşti disidenţi şi tineri jurnalişti la fel de entuziasmaţi ca şi mine. După cîţiva ani, pentru dezvoltarea mea profesională şi academică, am urmat cîteva cursuri post-universitare, la Praga şi la Londra, unde am scris o lucrare de cercetare (MPhil) pe tema evoluţiilor politice post-comuniste din România, după care am revenit în ţară. Dintr-un job temporar într-altul, am ajuns pentru un an şi în Franţa (la Curtea Europeană a Drepturilor Omului), după care m-am stabilit la Londra prin căsătoria cu un fost coleg de masterat.

Revenirea la Londra a însemnat luarea de la capăt cu găsirea unui alt job, aşa că am început să lucrez ca traducătoare şi cercetătoare pentru tribunale şi firme de avocaţi specializate în imigraţie, majoritatea clienţilor, înainte de admiterea României în UE în 2007, fiind romi care fugiseră de discriminarea din România, femei traficate sau minori neacompaniaţi care deciseseră să-şi caute o viaţă mai bună în străinătate. De data aceasta nu mai aveam de-a face cu înalte concepte academice politice, ci cu realitatea dură a unor români care îşi părăsiseră ţara din cauza unor motive foarte brutale, sociale şi economice. În paralel cu acest job, am avut ocazia de a face voluntariat la organizaţia Amnesty International, care apoi m-a angajat pe poziţia temporară de campaigner (organizator de campanii), centrată pe monitorizarea drepturilor omului din cîteva ţări UE.

Apoi viaţa personală iar a decis să facă un alt pas – soţul obţinînd un post la universitatea din Liverpool, ne-am mutat acolo, împreună cu băieţelul nostru. Eram fericită să părăsesc Londra, după atacurile teroriste din iulie 2005, pentru calmul, aerul curat şi apropierea de mare a provinciei Merseyside. Eram acasă la Beatleşi!

Nu mi-am închipuit, însă, cît de greu va fi să obţin un nou job – am continuat să fiu self-employed ca traducătoare, de data aceasta lucrînd în mediul medical, pentru românii care veniseră angajaţi prin fel de fel de agenţii pentru job-uri dure, care nu aveau căutare printre britanici: cules de căpşuni, cărat şi descărcat pachete grele din camioane sau fabrici de mobilă, împachetat produse de carne în depozite unde se lucra la temperaturi scăzute. Unii veniseră şi cu familia, părinţii fiind gata să lucreze în condiţii grele pentru a le asigura copiilor „un viitor mai bun“. Aceşti copii erau înscrişi imediat de către autorităţile britanice în şcoli, unde deveneau elevi cu English as an Additional Language (EAL – „elevi cu engleza ca limbă adiţională“). Școlile locale nu prea aveau experienţă cum să îi integreze, pentru că nu vorbeau deloc engleză, dar trebuiau să acceseze curriculum-ul naţional. Astfel am ajuns să lucrez ca EAL teaching assistant în ultimii ani, ajutînd copiii români să înveţe limba engleză în şcoli. În ultimul an am decis să obţin calificarea de profesor, aşa că acum am redevenit studentă, urmînd un curs de masterat în educaţie la Liverpool -Hope University. A patra mea universitate, după Bucureşti, Praga şi Londra…

Viaţa mea personală nu a decurs, din păcate, prea bine, au existat tensiuni care au condus la divorţ, aşa încît în ultimii opt ani am devenit şi single mother. Nu este uşor fără sprijinul unei familii, dar viaţa merge înainte, fiul nostru are rezultate foarte bune la învăţătură, a fost inclus într-un grup de pregătire pentru intrarea la universităţile din Oxford şi Cambridge. Nu este nici o deosebire între mine şi ceilalţi părinţi români aflaţi la lucru aici, toţi sîntem gata de orice efort pentru binele copiilor noştri. Bineînţeles că, după şocul Brexit-ului şi atmosfera antiromânească din Marea Britanie, am dorit să revin acasă, dar în epoca Dragnea pur şi simplu nu aş fi în stare să mă descurc…

În toată atmosfera complicată la nivel personal şi plină de confuzie la nivel naţional, am găsit, totuşi, un refugiu – deja suprarealist – în muzică. Timp de şapte ani, în copilărie, am studiat la o şcoală de muzică din Bucureşti, uneori trebuia să mă trezesc cu noaptea în cap să iau tramvaiul din Giuleşti pînă la Vergiliu, cu violoncelul după mine, tramvaiul era aglomerat cu oameni care mergeau la serviciu, un tovarăş îmbrăcat cu un halat chiar mi-a strigat „La muncă!“. Nu din cauza lui am decis să urmez filologia în locul muzicii, căci la 14 ani voiam să devin scriitoare „ca Nichita“ şi scriam poezii… Fiul meu fiind foarte muzical, l-am înscris şi pe el la o şcoală de muzică, prin care am aflat de existenţa unei orchestre care avea nevoie de violoncelişti. Aşa că, după o pauză de treizeci de ani, am redescoperit cîntatul la violoncel, iar acum sînt membră a mai multor orchestre şi grupuri locale. Ei nu mă percep ca pe o „străină“, deşi unii mă mai întreabă despre accentul meu, ci ca pe o violoncelistă, parte a marii familii de muzicieni.

777 21 xmas concert 1 jpg jpeg

Cînd am sosit la prima repetiţie cu Wirral Community Orchestra, nu ştiam pe nimeni, dar, în timp ce îmi aranjam tacticoasă violoncelul şi suportul de note, un domn foarte în vîrstă s-a recomandat a fi bibliotecarul orchestrei şi mi-a prezentat organizarea orchestrei cu care cînta la violă de vreo 50 de ani. Jeremy avea aproape 90 de ani, era fost profesor de latină, pe care o studiase la Oxford, un adevărat lingvist care a ştiut imediat să mi spună „Bună ziua“ în română. Împreună cu soţia lui, fuseseră în croazieră pe Dunăre şi îşi aminteau de România cu o plăcere sinceră. Chiar îşi notase cuvintele unui colind românesc pe care îl auzise la televizor în cursul unei transmisiuni duplex de Crăciun, pe care m-a rugat să i le traduc. Jeremy s-a stins la începutul lui 2018, şi m-am gîndit să-i spunem rămas-bun din partea prietenilor lui din orchestră printr-un moment muzical în cadrul serviciului religios de după înmormîntare. Cînd am început să cîntăm în memoria lui o „Sarabandă“ de Bach, ne-am dat seama că biserica era absolut plină, aproape două sute de oameni aşezaţi în linişte pe bănci, emoţionaţi pînă la lacrimi, rude, prieteni şi foşti colegi ai lui Jeremy, despre care am aflat atunci că fusese director al celei mai prestigioase şcoli locale.

Cînd, în septembrie, am început practica profesorală ca studentă într-o şcoală pentru copii cu dizabilităţi severe, m-am gîndit că ei s-ar bucura să asculte muzică live, mai ales în contextul de austeritate actual, în care bugetul şcolilor este din ce în ce mai redus de guvernul britanic, iar orele de muzică sînt aproape desfiinţate. Aşa că am format un trio cu prietenii mei Pam, la vioară, şi Matt, la pian, şi le-am prezentat copiilor un concert de Crăciun, în care s-au putut implica şi ei prin cîntarea de colinde tradiţionale englezeşti. Unul dintre elevii mei, aflat pe spectrul autistic, chiar a cîntat la pian în faţa întregii şcoli. Ca profesoară, m-am simţit foarte mîndră. Ca grup de muzicieni, am fost fericiţi că am reuşit să facem ceva special for the kids.

Nu ştiu de ce alte întorsături de situaţie voi mai avea parte în viitor. În mod sigur, Brexit-ul ne va da tuturor viaţa peste cap, dar, cel puţin pînă acum, am învăţat că, oricît de multe şi dese ar fi „dezintegrările“, reintegrarea poate avea loc, mai ales dacă există şi un violoncel alături de noi, metaforic sau nu. 

Carmina Francis este profesoară la Liverpool.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Becali
Conference League, „căpușată“ de FCSB și CFR Cluj: Pro TV, decizie drastică după ultimele evenimente
După două etape, FCSB și CFR Cluj au depus deja armele în Conference League, fiind doar preocupate să mai „ciupească“ niște bani.
Spioni ruşi FOTO SHUTTERSTOOCK
Rușii își intensifică acțiunile de spionaj în România: „Vor să știe tot”
Spionii ruși vor să știe tot, de la ce resurse minerale avem până la starea drumurilor sau a căilor ferate din România, atrag atenția experții.
facturi
Românii vor plăti 2-3 facturi deodată la energie electrică. Furnizorii nu au putut modifica softurile la timp
Românii ar putea plăti câte două-trei facturi deodată la energie electrică, pentru că furnizorii nu au avut timp să modifice softurile, având în vedere că OUG 119 a fost aprobată la 1 septembrie.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.