Viaţa după broşură

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
Oameni pe stradă jpeg

„Un cadou special pentru cea mai înrăită cititoooaaareeee…“ Ridic ochii din carte și văd un cap mare, ba nu, un cap imens, monstruos de mare, cu o gură zîmbitoare și niște ochi micșorați de plăcere și amuzament – ambele false. Omul pare un personaj ieșit din Lewis Carroll. De unde naiba îl știu pe tipul ăsta, îmi bat eu capul și mintea mea e goală și vraiște ca o peșteră din care au zburat toți liliecii. Munții împietriți de guano din capul meu sînt singuri.

Stau sprijinită de un stîlp în stația de metrou de la Victoriei. Recitesc On Writing al lui Stephen King și mă gîndesc la imaginea scriitorului alcoolic, tripat, halucinat, care scrie cu dopuri de vată în nas ca să nu-i dea sîngele pe dinafară de la atîta cocaină, cînd apare acest personaj cu capul făcut din miere. Îi picura miere din gură, din vorbe, din ochi. O băltuță de miere i se strînsese la picioare în cele cîteva zeci de secunde cît s-a aplecat spre mine. „Cine naiba ești și ce vrei?“, putea el citi în ochii mei mirați. Mă gîndeam că poate mă știe de undeva, poate mă confundă, tonul era foarte direct și fără echivoc. S-a dovedit că nu ne cunoșteam și că oricum nu ar fi dat un ban pe eventuala noastră cunoștință. Eu trebuia să dau banii. Omul vindea niște brățări galbene din ațică prinsă cu un soi de mărgele, ceva. Numai că schema de vînzare era ceva mai elaborată și exact aia m-a băgat în ceață. Tipul venea cu texte personalizate – cea mai înrăită cititoare la mine, cea mai roz prezență – probabil, la fata de alături, care era pembe din cap pînă-n vîrful unghiilor, cea mai simpatică baborniță, poate, pentru bătrîna cu un pechinez lătrător în brațe. După textul ăsta strecurat cică abil, omul întindea un soi de broșurică pe care, dacă instinctiv întindeai mîna s-o iei, n-o scăpa neam dintre degete. Am tras amîndoi de broșurica aia pînă a apucat să-mi zică și partea cea mai importantă „Cinci lei numai pentru copiii…“ N-am înțeles exact ce copii, pentru că mi-am luat seama, i am zis „Pardon, îmi pare rău“ și am dat drumul bucățicii de hîrtie de care trăsesem amîndoi ca disperații. În fracțiunea de secundă în care a realizat că am înțeles despre ce e vorba și că n-o să contribui pentru alinarea nu știu căror suferințe imaginare, mierea din ochii lui s-a topit. A dispărut așa cum a apărut, un Humpty Dumpty stricat, pe partea cealaltă a zidului.

Întotdeauna am refuzat cu greu sau mai degrabă deloc lumea care împărțea, cerea, avea nevoie de cîte ceva pe stradă. De aia ajung acasă cu teancuri de broșuri pentru că nu las niciodată cu mîna întinsă pe nici unul dintre copiii ăștia care împart flyere pe la metrou și pe trotuar. Cursuri de engleză, machiaj, tîrg de universități, unghii false, pizza din cuptor pe lemne, catering pentru serbări, costume de Halloween. Pe fundul genților mele zac straturi de memorie stradală. Mai îndrăznesc să sap cîteodată pe acolo într-un fel arheologie a memoriei scurte: uite, niște misionari sud-coreeni au găsit de cuviință să mă invite la o predică despre dragostea universală a lui Iisus. Un pastor – Sung, ceva –, la o adresă prin sectorul 3. Ar fi fost interesant de mers. Apoi teancuri întregi de la tipul care asasinează pe toată lumea la Romană cu niște flyere care îndeamnă doamnele și domnișoarele să se apuce de videochat, că, uite, își pot lua apartament într-o lună. Omul stă cu niște pancarte galbene atîrnate de gît și împarte fără discriminare la tot soiul de femei – grase, slabe, bătrîne, tinere, șuchii, boccii, frumoase de pică. O bătrînă vinde batiste de hîrtie la Unirii. M-am umplut de batiste pentru trei sezoane de răceli.

În fine, zilele trecute veneam spre casă. Mi-era foame și recunosc că eram tare amărîtă. „Nu vreți să fiți un supererou pentru…“, aud o voce extraordinar de veselă a unei fete care nu știu ce voia și de la mine. „Nu“, i-am zis slab, și mi-am continuat drumul. Am lăsat-o puțin nedumerită în drum, iar de părut rău îmi pare și acum. Al doilea refuz în cîteva zile. Am oare o piatră în loc de inimă? 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.