Uşor cu pianina pe scări

Publicat în Dilema Veche nr. 435 din 14-20 iunie 2012
Prostănaci de fiecare zi jpeg

E neagră. Lacul, odinioară lucios ca o apă, e acum mătuit şi crăpat pe alocuri. Marginea capacului care protejează clapele şi muchiile picioarelor sînt uşor roase, se zăreşte culoarea dulce-mierie a lemnului. E bătrînă. A văzut un război, a trecut prin mai multe mutări. Prima oară a părăsit camera umbroasă unde o fetiţă blondă, căreia nu-i ajungeau încă picioarele la podea de pe scaunul scund şi rotund, obişnuia să-i atingă firav şi stîngaci clapele de fildeş. A ieşit din camera aceea umbroasă a unei case aşezate. A ieşit cumva clandestin, precipitat – mă rog, cît de precipitat poate ieşi totuşi o grăsană ca ea – şi a ajuns într-o altă casă, într-o singură cămăruţă în care oamenii ei abia puteau respira. De acolo a mai avut o scurtă aventură, nesemnificativă, într-un spaţiu ceva mai mare.

Apoi s-a mutat la bloc. La două camere. Un apartament ca toate apartamentele. Şi aici arăta straniu, masiv şi mult prea nelalocul ei. Părea că absoarbe cu lacul ei negru cu tot absolut orice fir de lumină care intra pe geamuri, care se reflecta din tavanul scund. Aici părea şi burtoasă, şi caraghioasă şi, mai ales, mută. Fata blondă care o însoţise în zecile de ani era deja în vîrstă. Îi ştergea praful, o mai acorda la cîţiva ani, îi mai mîngîia clapele puţin, se mai aşeza pe scăunelul cel rotund pentru cîteva acorduri, nu multe, că se auzea prea tare la vecini.

Într-o bună zi, stăpîna n-a mai apărut. S-a aşternut tăcerea şi praful, preţ de cîteva săptămîni, pînă cînd în apartament s-a aşezat un cuplu de chiriaşi. Doi oameni tineri, teribil de ocupaţi. Ea ajunsese doar o mobilă greoaie de care se lovea toată lumea. Au plecat şi tinerii. A rămas iar de capul ei într-o linişte ţiuitoare. Şi apoi a urmat – poate – ultima ei călătorie.

Căci am decis să o aducem acasă. Acolo unde credem că-i era locul. Şi am căutat, din capul locului, o firmă de mutări specializată în căratul de piane şi pianine. Imaginaţi-vă că era ultimul lucru la care să mă gîndesc pînă să găsesc de cuviinţă că am unde să adăpostesc rătăcitoarea pianină, martor constant al istoriei unei jumătăţi de familie. Am căutat pe Internet şi am descoperit că sînt o grămadă de firme care susţin că mută „cu profesionalism, în orice locaţie“ asemenea instrumente. Am vorbit la telefon cu un domn care părea foarte sigur pe el. Care părea că mută piane cu coadă, şi în somn. I-am explicat că, în afară de faptul că pianina asta trebuie cărată două etaje jos, ea mai şi trebuie urcată încă două pe o scară în melc şi destul de abruptă. Şi că o avea vreo trei sute de kile. „Aaaa, nici o problemă – zice – am mutat o grămadă aşa.“ „Nu vreţi totuşi să veniţi să vedeţi scara?“, am insistat eu. „Nu doamnă, staţi liniştită“, a rîs plictisit omul. Citisem că pianele şi pianinele astea nu se mută oricum, că se aşază pe nişte platforme speciale şi că există un sistem ingenios, o maşinărie cu care poate fi urcată mai uşor pe scări. În ziua stabilită m-am întîlnit cu mutătorul. Stăpînul de sclavi perfect. Burtos şi asudat, călăuzea din comenzi scurte patru tineri. Care n-aveau cu ei nici o platformă, nici o maşinărie, nimic. Doar ei cu braţele lor. Şi o camionetă.

La coborîre, a fost cum a fost. L-am întrebat de platforme, de maşinării, de mutarea cu schepsis. Se vedea că burtosul mă dispreţuia profund. Aşa cum îşi dispreţuia propriii muncitori. „Păi – zice –, am cumpărat una din America, da’ nu prea îmi vine s-o folosesc. E scumpă – zice – şi n-am vrut s-o inaugurez cu dumneavoastră că nu ştiu sigur dacă funcţionează cum trebuie.“

Nu mai aveam ce face. Cei patru tineri şi-au rupt spinările cărînd bătrîna pianină. Neînsufleţită, necîntată şi părăsită de atîta timp, se lăsa şi ea ca moarta în braţele lor. Mi-a fost milă de oameni. Burtosul dădea indicaţii. Ăia se speteau de ieşea sufletul din ei. Maşinăria burtosului, care le-ar fi făcut viaţa mai uşoară, zăcea nefolosită la firmă. La plecare, unul dintre ei mi-a aruncat o privire obosită şi încărcată de ură. Dar, zău, nu a fost vina mea.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.