Unde se termină patriotismul

Publicat în Dilema Veche nr. 547 din 7-13 august 2014
Mîrlanii cu palat jpeg

„Dragă R.,

Îţi scrie un nomad etern care şi-a dorit toată viaţa să simtă că a prins rădăcini undeva şi că iubeşte profund acel undeva de oriunde îl va fi împins apoi viaţa. Ştii bine că îţi scrie cineva care şi-a dorit cu patimă să aibă o patrie, un individ paradoxal pentru că, în acelaşi timp, ar fi în stare să se simtă acasă în multe locuri ale lumii ăsteia. Mă uit acum la colţul de stradă pe care-l văd de la masa la care scriu. Îi cunosc toate pietrele din pavaj, ştiu bileţelele cu anunţuri lipite de stîlpul de iluminat, streaşina cam şubredă a casei de lîngă; le ştiu cu ochii închişi, le pot rememora, aerul de familiaritate al acestui loc e impregnat în creierul meu ca şleaurile săpate adînc în drum. De colţul ăsta mi-ar fi dor dacă aş pleca, ca de multe altele, strîns legate de mine; neînsemnate, modeste, nu stînci maiestuoase, nu plaiuri, nu pajişti cu margarete, nu. O zonă cu clădiri alandala, o stradă muncitorească din Berceni, nişte garduri sărăcăcioase de piatră, dobrogene – cam atît, un şir de tinichele preţioase înnădite de mine, pe care le voi tîrî cu zgomot oriunde aş ajunge în lumea asta. Dar divaghez... Dragul meu, sper că epistola asta te găseşte bine, în puteri şi cu spiritul sus. Sper că guta aia insuportabilă s-a mai descleştat din mîinile tale chinuite şi că poţi să duci la gură o ceaşcă de ceai. Şi uite cum sună scrisoarea asta, de parcă ar fi scris-o acum sute de ani vreun peregrin transilvan, sau muma lui Ştefan cel Mare, fir-ar a naibii să fie de şcoală asta a noastră băgată cu sila în cap. Dar iar divaghez... Voiam să-ţi spun că tînjeala asta, amorţeala şi langoarea şi dorul de secol 19 după o patrie anume m-au cuprins zilele trecute după o discuţie auzită întîmplător. Se făcea că cei care discutau erau patrioţi declaraţi, cetăţeni cu fruntea sus, chinuiţi necontenit de ideea unui odios rapt teritorial, cu identităţi clar definite, cu dragoste de plai, vatră, strămoşi, cetăţeni cu piepturile bombate. Cu Ucraina alături şi cu toată lumea asta razna – Sirii, Gaze, Hamaşi, ISIS-uri – veni vorba, în teorie, desigur, de posibilitatea unei mobilizări a cetăţenilor acestei ţări. Dragul meu R, aici se opreşte patriotismul. «Da ce, băi, pentru cine să mă duc eu la război? Pentru Ponta? Pentru Băsescu? Nu-s acasă pentru nimeni la nici o mobilizare, ce-mi dă mie, bă, ţara asta ca să mor pentru ea?» Şi atunci, dragul tău nomad, care tînjeşte după Drumul Taberei atunci cînd se simte ca peştele în apă printr-un plictisitor de comod orăşel german, s-a simţit gata să pună uniforma şi să plece la război. Caraghios, desigur, dar tu cunoşti loialităţile şi cavalerismele ridicole care mă animă, tu mă poţi ierta şi înţelege, dragă R. Cum mai e ţesătura asta socială în care sîntem prinşi? Ce ideal comun ne poate anima la o adică? Care bun comun, consolidat în mulţi ani de democraţie? Ce anume – o persoană, un serviciu public, o instituţie care să nu işte nesfîrşite discuţii contradictorii – cîtă solidaritate poate strînge în jurul ei? Cum a ajuns ţesătura noastră socială, dragă R., cu ochiurile atît de largi şi laxe, ca un ciorap cu firele duse, că uite cum cădem naibii din ea, jos, foarte jos şi în mare viteză. Dar iar încep să devin penibil, dragă prietene, amice, camaradule. Închei cu povestea unui domn istorisită mie de amicul nostru comun, A. Acest domn îi spune, la un moment dat, unui tînar de etnie germană (întîmplător germană, omul putea la fel de bine să fie bulgar, aromân sau turc), îi spune deci prieteneşte că el, tînărul, n-are cum simţi româneşte. Că n-are cum să fie patriot adevărat. Acel tînăr era proaspăt înrolat în armata obligatorie de dinainte de ’89. Domnul cu pricina abia îşi scutise propriul fiu de respectiva armată. Făcuse foarte bine, poate, aia nu era armată, era o bătaie de joc, dar mă gîndesc că ar fi putut măcar să tacă, nu-i aşa, dragul meu R.? Te sărut pe frunte, îţi doresc o toamnă glorioasă şi blîndă,

S.“

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.