Un „caz Skripal“ de acum 40 de ani – interviu cu Dorian GALBINSKI

Cazul Skripal îi redeșteaptă unui fost redactor la BBC România amintiri de acum 40 de ani, din timpul Războiului Rece. Atunci era asasinat la Londra, cu o umbrelă otrăvită, jurnalistul bulgar Gheorghi Markov.

În Marea Britanie și-au găsit sfîrșitul în condiții neelucidate mai mulți disidenți din estul Europei, fie că vorbim de cei de astăzi, fie că ne referim la cei de dinainte de 1989. Dar dacă Serghei Skripal, agentul dublu atacat la Salisbury la începutul lui martie, a scăpat dintr-un astfel de atac (și recent, potrivit britanicilor, a fost externat din spital), alții nu au fost la fel de norocoși. Și-i putem aminti aici pe un alt agent rus, Alexandr Litvinenko, sau pe magnatul Boris Berezovski. Un caz celebru la vremea lui a fost cel al lui Gheorghi Markov, un jurnalist la secția bulgară a BBC World Service, otrăvit cu ricină pe stradă, cu ajutorul unei umbrele special modificate. Martor al acelor zile din 1978, cînd cazul Markov făcea furori la Londra precum astăzi cazul Skripal, Dorian Galbinski își amintește cum a fost receptată la Bush House, sediul BBC World Service, vestea atacării unui coleg din secția bulgară. Dorian Galor, cum îl știu ascultătorii din România după numele de microfon, spune că și atunci, dar și acum, „semnătura“ de pe cele două atacuri îi pare aceeași. (I. I.) 

Vreau să pornesc de la ce îmi spuneați, că redacțiile în limbile română și bulgară erau vecine.

Da, erau ambele la etajul 5 în aripa sud-estică a clădirii Bush House din centrul Londrei în care pe atunci își avea sediul BBC World Service. Birourile noastre erau alăturate. Gheorghi Markov a venit la BBC prin 1972, adică la doi ani după ce am ajuns eu acolo. Era un tip -înalt, nu foarte volubil, chiar aș spune că destul de retras.

Vă întîlneați ocazional, prin redacții sau prin clădire?

Ne întîlneam și prin clădire, pe holuri, dar dacă era vreo problemă, ceva care se întîmpla în Bulgaria, intram la ei în birou și îi întrebam. Sau invers, dacă era nevoie, veneau ei la noi. Aveam relații colegiale foarte bune.

Vă știați deci de aproximativ șase ani cînd s-a întîmplat, în septembrie 1978, atacul cu umbrela otrăvită.

O, sigur că da! Îl știam foarte bine, ne întîlneam aproape zilnic. Ori pe coridor, ori veneam la el în birou, ori ne întîlneam jos la cantină, se mai întîmpla să mîncăm împreună.

Și ce spunea? Cum era ca om? Markov era și scriitor, și un analist politic al ac-tualității de atunci din Bulgaria.

Culmea este că noi nu știam multe despre el, abia după ce a fost asasinat am aflat o mulțime de lucruri. Știam că a scris în Bulgaria, că a publicat cărți, că era cunoscut, dar de exemplu noi nu am știut că el transmitea și pentru Europa Liberă acele analize acide privind regimul Todor Jivkov. Noi semnaserăm un acord cu BBC-ul că nu putem scrie sau vorbi la alte posturi de radio decît cu aprobarea expresă a BBC-ului, or’ BBC-ul – atunci și nu numai atunci – nu a făcut o presă de genul atacării directe a liderilor comuniști, mai ales personal, cum a făcut Markov. Am fost foarte mirat că el a primit permisiunea să lucreze și pentru Europa Liberă.

În ’78, pe 7 septembrie, cînd el a fost înțepat cu umbrela otrăvită, erau deci șanse să fiți de serviciu amîndoi.

Păi, da, chiar așa a fost. În acea seară, după program, eram cu băieții, cu cîțiva colegi în clubul BBC-ului, beam o bere, cînd a apărut un prieten de-al lui Markov, care lucra și el în secția bulgară. Bine, prieten… poate e cam mult spus, era un mare admirator al lui Markov, era codița lui… îl adora. Bulgarul acesta făcuse cu mulți ani înainte o călătorie în Australia și acolo și-a pierdut piciorul într-un accident stupid. Menționez episodul pentru că a primit o mulțime de despăgubiri pe care el le bea, în fiecare seară era la club. Ca și în seara respectivă, de 7 septembrie, cînd a apărut transfigurat – nu o să îi uit niciodată fața –, s-a așezat la masa noastră și ne-a spus că „au încercat să îl asasineze pe Markov“.

Întîmplarea cu Markov a avut loc în felul următor: el venea spre serviciu și aștepta autobuzul în stație, a fost înțepat, iar odată ajuns la birou a început să se simtă rău.

Da, de la serviciu a fost dus la spital. Iar colegul acesta al lui, după ce Markov a fost dus la spital, a venit jos la club să ne spună. Adică nu să ne spună nouă, să spună cuiva și întîmplarea a făcut că ne a găsit pe noi.

Exista deja suspiciunea de tentativă de asasinat?

Da, Markov, cînd a ajuns la BBC, a văzut că nu îi trece durerea de la înțepătură, s-a uitat, a văzut o mică umflătură și i a spus lui: „Cred că am fost otrăvit“. Și asta ne-a comunicat și el în aceeași seară, că Markov rîdea că a fost o încercare nereușită de asasinare. Sincer, inițial nu l-am crezut, mai ales că avea reputația că bea destul de mult, am zis că halucinează, că iarăși era beat.

Dar Markov era deja în drum spre spital.

Era deja dus, dar noi nu știam. A doua zi ne-am lămurit… că exista suspiciunea că fusese victima unei tentative de lichidare. Culmea este că, la cîteva zile după aceea, buletinul de seară de la BBC a început cu știrea că un al doilea membru al secției bulgare a fost găsit mort în locuința sa. Era vorba de un tînăr sub 30 de ani care, într-adevăr, a fost găsit mort în josul scărilor din casă, dar se pare că a fost un accident. De această dată noi nu am mai crezut că a fost un accident, eram convinși că și el a fost asasinat. Dar pînă la urmă s-a dovedit că a fost un accident.

Și ce s-a întîmplat apoi? Ce se discuta a doua zi despre cazul Markov?

Nu s-au spus prea multe, toată lumea se întreba cum a fost posibil ca el să transmită și pentru Europa Liberă, acesta era principalul subiect.

Dar după trei zile el a încetat din viață, adică nu au putut să îl salveze. A fost -luată atunci în considerare ipoteza asasinatului?

Da, bineînțeles, pentru că în Marea Britanie orice moarte neexplicată sau inexplicabilă trebuie să fie discutată în fața unui așa-numit „coroner“ (medic legist – n.n.), care face un fel de anchetă și la urmă dă un verdict. Cîteodată verdictul este „deschis“, numit și „open verdict“, pentru că nu sînt dovezi în nici o direcție. Nu mai țin minte ce verdict s-a dat în cazul lui, cred că s-a dat un verdict în sensul de omucidere cu autori necunoscuți. Bine, bănuieli existau că autorul a fost serviciul secret bulgar pentru că Markov, în tinerețe și în primii ani ai maturității lui, era foarte cunoscut în Bulgaria, era scriitor, dramaturg, făcuse parte din elita bulgară. Cunoștea pe toată lumea, le cunoștea multora secretele și se spune că începuse să le transmită la radio. Se spune că a fost avertizat să se oprească, dar el, fiind un disident neîmpăcat al regimului, a continuat. La un moment dat, nu știu dacă nu era chiar un intim al lui Jivkov, însă e destul de sigur că Jivkov ar fi vrut tare mult să îl aibă în anturajul lui.

Apropo de Jivkov, s-a făcut o legătură între moartea lui Markov și faptul că liderul comunist bulgar semnase un decret prin care autoriza serviciile secrete bulgare să acționeze, citez: „prin orice mijloace pentru a-i reduce la tăcere pe opozanții regimului“, un decret din ’77, așadar cu un an înainte de atacul de la Londra.

Da, în orice caz, ce pot spune este că asasinatul ne-a pus pe gînduri, ne-am gîndit că dacă au început cu chestii din astea, mai ales că au fost și cazurile de la Europa Liberă, după bătaia pe care a mîncat-o Monica Lovinescu la Paris în anul precedent, deci începuseră să devină din ce în ce mai agresivi împotriva noastră.

Și cum era atmosfera în redacție în aceste condiții?

A fost o atmosferă foarte, foarte sumbră. Se spune că mulți șefi de secții est europene încetaseră să mai mănînce la cantina BBC-ului, că își aduceau de acasă sandvișuri ca să fie siguri că nu vor fi otrăviți. Mă rog, nu știu dacă e adevărat sau nu, dar știu că dintr-odată parcă deveniserăm puțin mai atenți.

Regulile de pază și de acces în clădire s-au schimbat?

În perioada respectivă, în Londra și în Marea Britanie în general era foarte prezent și terorismul irlandez. Măsurile de securitate care s-au luat la Bush House și la celelalte clădiri ale BBC-ului nu știu dacă erau atît împotriva unor potențiali asasini, cît împotriva terorismului irlandez. Noi obișnuiam să ne parcăm mașinile în curtea unei clădiri vecine de vizavi, dar apoi nu am mai putut să parcăm acolo. Apoi au intervenit legitimațiile de intrare în clădirea BBC ului, au început să fie încuiate studiourile. Securitatea s-a înăsprit după asasinarea lui Markov, bănuiesc că atacul asupra lui a jucat un rol, dar schimbările s au făcut în așa fel încît să nu sperie pe nimeni.

Dar în interiorul redacției BBC în limba română s-a discutat despre cazul Markov?

Da, s-a discutat mult și oricum ne-a afectat pe toți. Mulți au sperat, mai ales serviciile britanice, mai ales după ’89, odată cu prăbușirea comunismului, că se va afla cine a dat ordinul asasinării lui Markov… Nu s-a aflat. S-au făcut tot felul de speculații, au fost tot felul de zvonuri, dar în general e greu să afli cine poartă responsabilitatea finală a deciziei asasinării lui. Și, pînă la urmă, versiunea care a rămas în mintea oamenilor este că a fost asasinat de un agent al serviciilor secrete bulgare care a cerut ajutorul Uniunii Sovietice pentru otrava folosită și pentru umbrela modificată, și așa mai departe.

Da, a fost vorba de ricină. Rămîne cazul Markov cel mai grav incident în care a fost implicat un membru al unei redacții BBC World Service în timpul Războiului Rece?

Da, cu siguranță, pentru că el a fost ținta unui atac al serviciilor secrete ale unui stat comunist. Și noi am făcut o paralelă mai tîrziu, cînd a fost asasinat Litvinenko, chiar și acum, recent, cu Skripal. Toți acești oameni puteau fi asasinați de serviciile secrete (sovietice, bulgare sau oricare ar fi ele) în liniște. Ori un accident de mașină, ori un jaf pe stradă, se puteau face ușor înscenări. Nu era nevoie de atîta publicitate pentru că era clar că o umbrelă modificată și o otravă care nu se găsea în farmacii nu pot veni decît de la un serviciu secret. Cu alte cuvinte, a fost un mesaj foarte clar transmis și celorlalți disidenți: „Fiți atenți, uite ce se poate întîmpla dacă nu vă potoliți“. Și am făcut o comparație cu ce i s-a întîmplat lui Litvinenko, care a fost și el otrăvit, cu plutoniu, și cu ce i s-a întîmplat mai recent lui Skripal, cu otrava foarte sofisticată, care nu poate fi făcută decît într-un laborator.

Elementul comun fiind că toate aceste atacuri erau purtătoare ale mesajului „Iată, aici e clar semnătura noastră, noi sîntem“.

Exact, „Nu puteți dovedi nimic, dar e clar că noi sîntem, așa că aveți grijă“. Astfel că și acum 40 de ani și acum 40 de zile, să zic așa, nu știu cît e exact de la cazul Skripal, am avut impresia că avem de-a face cu același tip de mesaj.

a consemnat Ionuţ IAMANDI