Un asistat social – românul de mîine
Pe un foarte cunoscut post de televiziune rulează un spot publicitar în care tinerii sînt invitaţi să se înscrie la cursurile unei şcoli de televiziune. Cu alte cuvinte, o şcoală ai cărei absolvenţi vor fi noua generaţie de redactori, moderatori, prezentatori de ştiri, cameramani, reporteri etc., adică cei care vor avea ca instrumente de lucru, pe lîngă cele specifice, limba română şi o serioasă formaţie de cultură generală. Oferta senzaţională este semnalată cu litere mari roşii: se pot înscrie şi, deci, absolvi această şcoală, şi cei care nu au luat bacalaureatul. Mai departe: diverse universităţi particulare au avut, nu de mult, iniţiativa lucrativă de a înscrie pe băncile lor tineri care, la fel, abia de au reuşit să îşi scrie numele corect pe foaia de examen de la sfîrşitul liceului. De curînd, Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2014 acordă paragrafe întregi, dar şi bani fără număr de la buget, tot – aţi ghicit – liceenilor fără noroc la examenele finale estivale: licee şi universităţi laolaltă trebuie să facă un hei-rup anual şi să raporteze rezultate de succes ale promovării examenului de bacalaureat. Cum? Organizînd o a treia sesiune de examene, alocînd perdanţilor loc, timp, bani, spaţii, profesori-meditatori, adunîndu-i de pe stradă, ţinîndu-i departe de ajutorul de şomaj. Ofertele curg gîrlă, deci, pentru cei care nu au reuşit să smulgă un 5 onorabil de la profesorul examinator. Generaţia actuală de liceeni pendulează între statutul de neputincioşi care au nevoie de protecţie socială, şi rolul de Goe căruia mamiţa, mam’ mare şi tanti Miţa încearcă să îi alunge melancolia (inexistentă, de altfel) unui eşec şcolar printr-o excursie la Bucureşti.
E firesc ca statul român să fie preocupat de cei care nu au reşit să treacă bacalaureatul: ei sînt primii candidaţi la statutul de şomer, la cereri nesfîrşite de ajutoare sociale, la absorbţia lor de către grupuri infracţionale, la înfrîngeri repetate în faţa iluziilor de îmbogăţire rapidă în afara graniţelor etc. Fără un loc de muncă şi, deci, fără o sursă de venit, fără posibilitatea de a-şi continua pregătirea şcolară şi profesională, tinerii noştri, tot mai mulţi, de la an la an, vor fi, într-adevăr, copleşiţi de culoarea neagră a viitorului lor.
Dar soluţiile pe care le oferă statul seamănă cu tichia de mărgăritar dăruită chelului: mai întîi, mulţi dintre adolescenţi au nevoie în primul rînd de haine, mîncare, protecţie, cărţi, caiete şi pantofi cu care să parcurgă kilometri întregi pînă la liceul sau şcoala frecventată. Tinerii aceştia au nevoie de şcoli în care să înveţe o meserie, nu de statutul iluzoriu de viitor student, la fel de inutil pe piaţa muncii ca şi cel real.
Pe de altă parte, sesiunile de bacalaureat multiplicate la nesfîrşit, cazurile de corupţie din timpul examinărilor, plagiatul la nivel înalt, CV-urile umflate, facultăţile private care fentează legea şi bunul-simţ, doar pentru a avea studenţi cărora să le livreze diplome inutilizabile, doctorate făcute la fără frecvenţă, toate şi multe altele anulează orice prestigiu al oricărui demers formativ: poţi fi, iată, redactor de televiziune şi fără bacalaureat.
Problema liceenilor care nu iau bacalaureatul este, într-adevăr, una îngrijorătoare. Dar la fel de importantă este şi problema tinerilor care îl iau, dar cărora diploma aferentă nu le foloseşte la nimic, fiindcă ori acoperă competenţe puţine, ori prelungeşte iluzoriu, neeficient, statutul de asistat. Şi cred că prima dintre ele nu va putea fi rezolvată înaintea celei de-a doua. Drumul elevilor către o diplomă valoroasă poate fi întreţinut şi stimulat doar prin exigenţă şi prin propunerea unor modele consistente de reuşită.
Maria Iordănescu este psiholog.
