Tinerii la interviu

De cîţiva ani încoace am parte, datorită meseriei, de discuţii ample cu potenţiali angajatori. Oameni care conduc firmei mai mari sau mai mici şi care „vînează“ tineri pentru diverse posturi. Şi care găsesc cu greu ceea ce îşi doresc. Am să scriu, poate, cu alt prilej, despre misiunea grea pe care cred că o are, în România zilelor noastre, cineva care îi oferă unui proaspăt absolvent un loc de muncă, misiune care nu se rezumă la un contract semnat şi la fişa postului livrată pe fugă, ci şi la formarea viitorului angajat.

Deocamdată am să mă rezum la cîteva observaţii despre felul în care se prezintă la interviu tinerii candidaţi, subliniind, totuşi, că există şi excepţii lăudabile de la portretul conturat, în cîteva puncte, mai jos.

1. Ar fi de spus, mai întîi, că tinerii aflaţi în faţa primului lor interviu şi a primei posibile slujbe habar nu au să dea răspunsuri omeneşti, „româneşti“, cinstite, autentice. Învaţă de pe tot felul de site-uri de doi lei care sînt răspunsurile „cu noroc“ la întrebările angajatorului şi le livrează precum automatele de cafea: „sînt proactiv/ă“, „interrelaţionez cu succes“, „defectul meu este că sînt prea sincer/ă, meticulos/oasă, sensibil/ă“, „caut un mediu motivaţional“ etc.

2. Ştiu, CV-ul unui candidat este primul test dat în faţa angajatorului, aşa că el trebuie să fie cît mai convingător. Însă tinerii au iluzia, inoculată de aceleaşi site-uri pline de sfaturi prost traduse din engleza corporatistă, că trei pagini pline de aşa-numitele cursuri de dezvoltare personală şi nici una, măcar, cu niscaiva luni de voluntariat sau practică în meseria pentru care au aplicat îi vor aduce mai aproape de slujba mult visată, fie ea una de manichiuristă sau de secretară.

3. Există cîteva răspunsuri cu efect hipnotic în rîndul tinerilor, dar care nu au nici o legătură cu ceea ce caută un posibil angajator. Spre exemplu, la întrebarea „ce ştii să faci cel mai bine?“, răspunsul cvasi-unanim este: „să comunic cu oamenii (!)“, cu varianta „să relaţionez“, ca şi cum toţi ar vrea să se angajeze la firma lui Mark Zuckerberg.

4. Ideea că pentru tinerii de azi computerul este o lume în care păşesc cu nonşalanţă şi ale cărei teritorii le sînt extrem de familiare este total falsă. Mulţi dintre ei termină o facultate fără să ştie să introducă un alineat în Word sau să aranjeze un tabel în Excel după un algoritm dat. Nici cu Google-ul nu stau prea bine: dacă le dai să facă o documentare pe un subiect, rîvna de a căuta cele mai serioase site-uri păleşte după primele zece rezultate afişate, iar discernămîntul şi cultura necesare în a detecta sursele de referinţă valide le lipsesc cu desăvîrşire.

5. Atunci cînd li se oferă posibilitatea de a adresa la rîndul lor întrebări, foarte rari sînt cei care au curiozităţi în ceea ce priveşte responsabilităţile slujbei scoase la concurs. În general, întrebările sînt despre beneficii, orele peste program, posibilităţile de avansare. Sigur, este îmbucurător că tinerii de azi îşi cunosc drepturile, mai ales că piaţa muncii din România oferă nenumărate exemple de abuzuri din partea angajatorilor. Dar niţică îngrijorare şi interes faţă de sarcinile pe care le vei avea de rezolvat nu strică.

Pentru toate acestea şi pentru multe alte lipsuri din formarea lor pentru piaţa muncii nu ei sînt (singurii) vinovaţi. Tot ceea ce e prost în şcoala românească – programe, manuale, pregătire profesională – se reflectă în modul în care tinerii absolvenţi de liceu sau de facultate sînt lăsaţi de izbelişte în faţa drumului greu către un loc de muncă onorabil.

Maria Iordănescu este psiholog.