Tac şi fac

Publicat în Dilema Veche nr. 436 din 21-27 iunie 2012
Prostănaci de fiecare zi jpeg

Nu vă doriţi cîteodată aşa ceva? Să vă cufundaţi în deplină tăcere şi să faceţi ceva palpabil cu mîinile dumneavoastră? Orice, în limitele posibilităţilor fiecăruia: un gard de lemn, o oală de lut, un scaun, poate nişte şosete din lînă? O suna banal, o suna pe alocuri a miorlăială previzibilă a unor oameni care pretind că muncesc cu mintea, dar, Doamnee!, uneori aş prefera să sap o grădină mărişoară cu soarele în creştet, decît să stau zece ore în faţa calculatorului! Că după două zile, o săptămînă, o lună de făcut acelaşi lucru îţi va veni probabil să fugi unde vezi cu ochii, asta e altă poveste.

Am prietene care s-au apucat să facă diverse obiecte în timpul liber. Din mîinile lor ies mici bijuterii de argint, lemn, email, sticlă şi sclipiciuri. Una dintre ele ia o pauză de la toate agitaţiunile cotidiene desenînd, făcînd schiţe şi apoi asamblînd cu răbdare de chinez măruntele podoabe. Alta croşetează. Şi-a îmbrăcat toţi amicii cu mănuşi, fulare şi căciuli. Cînd ies toţi împreună în oraş par a fi o sectă a tricoturilor în bob de orez. M-am gîndit la ce fel de talent de manufacturier ar putea să zacă şi în mine. Pare destul de complicat. Confecţionarea de bijuterii m-ar depăşi total. Sîrmuţele fine, mărgelele minuscule nu stau în mîinile mele etern agitate interior de o grabă şi nerăbdare fără temei. M-aş potrivi însă la muncile necalificate. La săpat, cum ziceam. La pigulit flori, la tuns boscheţi, la bătut cuie. Am schimbat odată o broască de la o uşă iar istoria asta e un triumf personal pe care îl povestesc cui vrea şi cui nu vrea să audă.

Cred însă că marea miză a refugiului într-o muncă pur fizică e tăcerea. Exclus, aşadar, împăturirea de şerveţele în grup, ikebana sau olăritul în douăzeci de oameni. Tăcerea deplină. Noncomunicarea. În faţa calculatoarelor vorbim. Transmitem mesaje. Trimitem e-mail-uri. Scriem ştiri. Stăm pe mess, pe Facebook. Citim ce cred alţii. Scriem ce credem noi. Telefoanele mobile sînt deja parte a anatomiei noastre. O excrescenţă cu acces la net, la share-uit imagini, la împărtăşit mesaje. Mi s-a întîmplat de cîteva ori să ies din casă fără mobil, iar cînd mi-am dat seama că nu îl am, mi s-a căscat literalmente un gol în inimă. Panica a fost desăvîrşită. M-am întrebat ce naiba făceam pe vremea cînd nu aveam acces la Internet şi nu ştiam ceva. Semnificaţia unui cuvînt, o capitală exotică a nuştiucărei ţărişoare. Cînd a murit Bach. Documentarea pentru un articol. Sigur că alergam şi puneam mîna pe o carte. Una adevărată. DEX-urile şi enciclopediile stau acum prăfuite. Căci turez la maxim motoare de căutare.

Nu-mi aduc aminte cînd am tăcut ultima oară pentru (măcar) o zi întreagă. Cînd am putut sta în singurătate cîntărind cinstit cine sînt şi ce pot. Pentru că, în trăncăneala zilnică, vindem întotdeauna imaginea profesionistului, a celui care poate, a celui care ştie, a informatului, a omului în priză, capabil, întotdeauna cu ochii pe ceas. Am vorbit atît de mult că am uitat cine sînt. De aia întreb, cît de oportun ar fi, din cînd în cînd măcar, un mic jurămînt de tăcere? Aşa, cam ca în mînăstirile trapiste. O tăcere deplină, palpabilă aproape. O tăcere non-egoistă, sută la sută sinceră. O tăcere care te scuteşte de neobosita obligaţie de a te vinde public. O tăcere care îndeamnă la ascultare. O tăcere care reaşază o modestie elementară într-o persoană în continuă viermuială socială.

Cînd bunică-mea se sătura de vorbe, îşi punea o salopetă şi văruia în alb orbitor pereţii exteriori ai casei. Multă vreme am privit-o ca pe o ciudăţenie pe care, oricum, toată lumea o accepta ca atare. Ea, o persoană care respira prin plămînii legăturilor sociale, niciodată singură, arareori acasă, intra periodic în transa asta a văruitului pe muteşte.

Acuma încep să pricep. Era, pasămite, un moment de adunare interioară. De pe urma căruia rămîneau pereţi impecabil de albi, gata să fie scrişi la loc cu snopuri de vorbe.

Bine că n-avea, biata, Facebook. Te pomeneşti că-şi ştergea contul o dată la cîteva luni!

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.