Studiile excepţionale care nu fac rating

Rezultatele a două cercetări extrem de importante, referitoare la educaţia şi protecţia copiilor noştri, au fost făcute publice în ultimele două luni: una privind implicarea copiilor în diverse proceduri judiciare (realizată de Centrul de Resurse Juridice), iar cealaltă, privind „lumea manualelor de azi“ (realizată de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti). Ambele descriu cu acurateţe simptomele unei societăţi căreia nu-i prea reuşesc eforturile de resuscitare a propriului interes pentru felul în care îşi duc copilăria cîteva zeci de mii de cetăţeni ai acestei ţări. 

Să le luăm pe rînd. 

În 2012, Centrul pentru Resurse Juridice a realizat un studiu asupra felului în care copiii-victime traversează un parcurs judiciar, de la anchetă şi pînă la proces. Concluziile compun o imagine de secol XIX, o imagine din care lipsesc cu desăvîrşire protecţia, empatia, procedurile, oamenii care să îi ajute pe cei mici să răzbată prin momentele dificile ale unui demers justiţiar. Iată cîteva aspecte semnalate în raport: 1) procedurile penale şi civile se desfăşoară în mare parte în conformitate cu reglementările şi procedurile aplicabile adulţilor; 2) nu există nici o metodologie naţională care să ghideze specialiştii în ceea ce priveşte maniera în care ar trebui să conducă audierea copiilor şi nici o metodologie cu privire la informarea şi pregătirea copilului pentru proceduri; 3) au fost semnalate şi alte probleme: audieri repetate (cu efect traumatizant asupra copilului), spaţii de audiere inadecvate, audieri publice (care expun copilul victimă sau martor la contactul cu făptuitorul), lipsa specializării profesioniştilor implicaţi şi absenţa serviciilor de sprijin; 4) dreptul copilului la informare nu este asigurat în mod adecvat, nici un specialist nu are responsabilitatea să informeze sau să verifice dacă copilul implicat în proceduri judiciare a primit informaţii. 

Tot imagini de secol XIX relevă şi studiul asupra manualelor realizat de Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti. Ilustraţiile şi textele din manuale creionează personaje stereotipe, neconforme cu realitatea secolului XXI: „bunicii sînt sedentari şi nu aud bine, femeile sînt mai ales mame care pregătesc masa, învăţătoare sau doctoriţe – în timp ce bărbaţii apar într-o diversitate de meserii, dar prea puţin ca taţi“; „autorităţile statului sînt dominant prezentate prin personaje masculine; la fel şi figurile marcante ale istoriei României. Personajele feminine par să aibă autoritate şi prestigiu doar în familie şi în sala de clasă“; grupurile minoritare sînt foarte slab reprezentate, ca şi copiii cu dizabilităţi. Rezultatele studiului aduc la lumină, desigur, multe alte exemple ale felului în care realitatea este modificată clişeistic, datat, discriminatoriu, precum şi clarificări asupra modului în care acest fapt are efecte negative în educaţia copilului. 

Ambele studii oferă date extrem de utile tuturor celor care au în grijă, într-un fel sau altul, destinul copiilor: părinţi, educatori, profesori, psihologi, judecători, procurori, asistenţi sociali etc. Prin urmare, îmi imaginez că emisiuni, conferinţe, dezbateri pe marginea lor ar aduce ceva rating, pînă şi celor mai nepricepuţi dintre iniţiatori. Şi totuşi, cu cîteva mici excepţii, teme ca acelea de mai sus nu par să suscite curiozitatea publică. Nu s-a auzit nici un cuvînt nici despre copiii implicaţi în procese, nici despre manualele învechite. Mi se pare, totuşi, în contextul dat, că vorbim prea mult despre caniculă. 

Maria Iordănescu este psiholog.