Sssst, vorbesc copiii!
„Una dintre caracteristicile principale ale unui copil normal este aceea că nu se comportă prea des ca fiind normal.“ (anonim)
În lumea celor mici, nu de puţine ori, am tăcut, am ascultat şi am băgat la cap. Ce? Lecţiile pe care mi le-au servit copiii. Temele abordate de ei au fost dintre cele mai diverse, despre lume şi viaţă, tratate cu înţelepciune şi umor, aşa cum rareori oamenii mari pot să o facă. Iată cîteva dintre ele şi explicaţiile aferente:
● „De la adulţi adunate şi înapoi la adulţi date“. Adelina (4 ani), după un moment în care iritarea mea în faţa unui comando de nestăvilit, de 20 de copii, colegi cu ea, ajunsese la cote maxime: „Dacă eşti obosită, aşază-te patru minute pe scăunel“ (soluţie propusă de mine însămi lor, atunci cînd deveneau agresivi sau nu respectau regulile de joc).
● „Vorba lungă, sărăcia omului“. Mihai, 5 ani, în mijlocul unei lecţii luuuungi de cunoştinţe despre natură: „Dar ceva de joacă n-ai?“
● „Ai părinţi, ai probleme“. Irina, 5 ani, rugată de mama ei să-şi ceară iertare pentru că a întîrziat la grădiniţă: „Dacă nu treceam pe la tati, la serviciu, să-ţi iei laptopul, nu întîrziam.“
● „Prieteni îmi sînteţi, dar mai prieten mi-e adevărul“. Florin, 5 ani, în faţa cadourilor primite de ziua lui, de la colegii de grădiniţă: „Maşinuţa îmi place, elicopterul i-l dau verişorului meu, că mai am unul la fel, jocul ăsta i l-am cerut lui Moş Crăciun, cu mingea o să mă joc cu tata, tricoul i-l dau lu’ mama să facă ceva cu el, pijama nu-mi trebuie, mulţumesc, îmi plac toate dar mai ales maşinuţa.“
● „Om sînt şi nimic din ceea ce este omenesc...“. Angela, 4 ani, după ce am vărsat pe foaia ei de desen paharul cu apă: „Nu-i nimic, ai fost neatentă.“
● Silogismul perfect. Cerasela, 4 ani, mamei ei care se temea s-o lase în balansoar, unde se aflau alţi copii de aceeaşi vîrstă: „Dar eu de ce nu am voie, şi ceilalţi copii au? Ei cum nu se lovesc?“
● „Proprietatea este garantată şi ocrotită prin lege“. Andrei, 6 ani, educatoarei care insistă să împartă jucăriile cu ceilalţi colegi: „Dacă-i dau lui Florin maşinuţa, eu ce mai pun în garajul pe care l-am făcut pentru ea?“
● „Minciuna are picioare scurte şi bronz natural“. Alt Andrei, 5 ani, se scuză pentru că a lipsit de la grădiniţă: „Am fost răcit, şi mama a avut zi liberă şi-a zis că mai bine plecăm de vineri la mare, ca să stăm mai mult.“
● „Lăsaţi piticii să vină la mine“. Ioana, 5 ani, educatoarei: „Nu-mi place să fiu mama vitregă la serbare, fiindcă eu sînt bună cu Albă ca Zăpada!“
● „Prietenii mei sînt la fel de inteligenţi ca mine“. Ciprian, 6 ani, certat de mama lui că nu a luat un calificativ la fel de bun ca prietenul Gabi: „Las’, că şi mama lui zice la fel cînd iau eu o notă mai mare!“
Dar copiii nu spun şi nu fac numai lucruri trăsnite. Am primit, de-a lungul timpului, de la ei, şi altfel de lecţii: fără cuvinte. Doar cu fapte. De la altfel de copii: cei abandonaţi de părinţi. I-am văzut jucîndu-se, fără teamă sau prejudecăţi, cu tineri infestaţi cu HIV.
Pregătind mîncare şi făcînd curat într-un azil de bătrîni. Sau jucînd şah cu ei şi cîntîndu-le colinde. Dăruind din jucăriile şi hainele lor, altor copii mai necăjiţi decît ei. Alinîndu-i pe noii veniţi în organizaţia lor de copii orfani. Împărţind cu familia naturală cadourile primite de la diverşi sponsori. I-am auzit dorindu-şi o familie, cu copii de care să aibă grijă. Sau visînd cu voce tare la meseria de asistent social sau educator. Certîndu-i pe oamenii mari din preajma lor că nu şi-au făcut cum se cuvine temele pentru acasă.
Maria Iordănescu este psiholog.
