Spre sud-est, cu modele din nord

O știre despre o faptă bună pierdută printre zecile, sutele de știri despre fapte rele: un profesor din Rădăuți Prut (jud. Botoșani), domnul Vasile Postolachi, organizează, pe timpul și banii proprii, excursii pentru copiii de dincoace și de dincolo de Prut. Deși preluată de multe site-uri și de multe ziare, știrea a rămas „nemestecată“ de opinia publică, în dezbaterile din mass-media.

Și e păcat. Breasla profesorilor rareori reușește să-și pună în valoare, să-și mediatizeze oamenii cei mai buni. Să le dea contur clar în paginile de ziar, în emisiunile televizate, în revistele de specialitate (or mai fi existînd?). Bun, așteptăm de ani mulți reforme care să vină de la vîrful școlii românești. Dar pînă atunci, mă gîndesc că n-ar fi rău să repunem pe piață tocmai vîrfurile pe care le avem, modelele pe care ni le dorim în învățămîntul românesc, virtuțile pe care le dorim cultivate în generațiile care vin. Poate că spunînd mai apăsat ce vrem de la educația școlară, răspîndind modelul de pedagog de care avem și vom avea nevoie, semnalînd mai insistent ce socotim acceptabil sau nu în școlile și universitățile noastre, vom forța, într-un fel sau altul, schimbările de la vîrf. Noi, părinții, educatorii, elevii, studenții acestei țări.

Există, cu siguranță, zeci, sute, mii de profesori buni, pedagogi cu har, formatori care știu meserie. Și care rămîn anonimi sau, în cel mai bun caz, personaje cu ecou restrîns, în comunitățile din care fac parte. În condiții normale, un asemenea statut ar fi cel firesc. N-ar avea nevoie să fie „vedetizat“. Dar cum școala românească de azi ajunge să fie cunoscută și mestecată de mass-media doar prin portrete jalnice, prin cazuri de abuz și prin nepricepere pedagogică, poate că n-ar fi rău să existe o „contraofensivă“ perceptibilă a binelui. A normalului. A științei de carte și de pedagogie.

Vom descoperi astfel, treptat, ce avem bun deja și cu ce putem porni la drum, pentru vindecarea învățămîntului: dezbateri locale sau naționale (vizibile!) pe teme de pedagogie, reformă, programă școlară, cu participarea unor profesori cu merite recunoscute; proiecte editoriale care să vizeze tipărirea unor ghiduri profesionale performante pentru tinerii care aleg cariera didactică; lecții model susținute de specialiști pe diverse teme legate de materiile școlare; reviste glossy care să promoveze nu numai pe cei mai bogați afaceriști din România, ci și pe cei mai buni formatori autohtoni, precum și unele „rețete“ didactice ale școlilor performante din străinătate. Mă gîndesc deseori cît de util mi-ar fi fost, la început de drum ca educator, să fi asistat la o oră „model“ despre literatura română, susținută de un literat de marcă, într-o librărie sau într-o bibliotecă. Sau să primesc, odată cu nesfîrșita listă de îndatoriri birocratice cerute de la minister, și un manual, un îndrumător, o culegere de sfaturi, surse, bibliografie ajutătoare, astfel încît subiectele programei să devină prilej de reflecție și de noi întrebări, și nu să rămînă doar un criteriu de examinare.

Revenind la personajul de la care au pornit reflecțiile de mai sus, domnul profesor de religie Vasile Postolachi, cel care își consumă resursele proprii pentru a-i duce pe copii în excursie și pentru a dărui cărți sau a forma biblioteci, iată ce spune unul dintre copiii beneficiari ai generozității lui: „A fost excursia vieţii mele. Nu am mai fost niciodată acolo. Îmi doream mult, citeam la şcoală despre mormîntul lui Ştefan cel Mare, despre cetatea Neamţului, despre Palatul Culturii din Iaşi şi îmi părea rău că nu le pot vedea. De multe ori visam să merg în aceste locuri.“ (Știre preluată din ziarul Adevărul. Mă întreb – în treacăt – pentru cîți dintre noi vizitarea mormîntului lui Ștefan cel Mare sau a Palatului Culturii din Iași mai reprezintă un vis?!) Pentru asemenea vise, rare în vremurile noi pe care le trăim, cred că povestea profesorului din Rădăuți Prut merită cunoscută mai în detaliu. Și spusă des. Cu detalii despre cum putem participa și noi, ceilalți, la reașezarea lucrurilor. Cu o carte, un ban, o privire recunoscătoare, o vizită, un gînd bun. Fiecare cum poate. 

Maria Iordănescu este psiholog.