Spectator pe marginea poveștii

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
Oameni pe stradă jpeg

Pe vremea lui Ceaușescu, am crescut în cartierul bucureștean Berceni. O alee scurtă, mărginită de blocuri scunde, cu patru etaje, bara de fier pe care se băteau cu rîndul covoarele și de care atîrnam noi, copiii, ca niște maimuțe mici, un spațiu betonat unde era un mare tomberon de gunoi, pururi zemuind, și grădinițele confiscate de cultivatorii de leuștean de la parter au fost o vreme lumea și universul meu.

Verile, toată viața din blocuri se revărsa afară. Uleiul se dădea la vremea aia cu cartelă, dar, nu știu cum, toată lumea prăjea cîte ceva. Cu geamurile și cu ușile de la apartamente deschise, mirosul individual al fiecărei case se amesteca fără rușine, aproape obscen, ca niște fuste ridicate în public, cu al celeilalte.

Mamăi, tatăi, vecini în maiou și gospodine legate la cap ocupau permanent băncuțele de lemn din fața scărilor. La televizor, în alea două ore, n-aveai la ce să te uiți, iar de citit, ce naiba să citești? Majoritatea aveau prin case cel mult cîteva basme obosite ale lui Creangă și un Slavici jerpelit din bibliografia copilului de la școală. Și Mersul trenurilor. Nu că ar fi trebuit mai mult.

Spectacolul era în stradă. Certuri între vecini, bătăile pe care le lua una, Lenuța, de la bărbatu-su, de apărea o dată la două-trei zile cu cîte un ochi vînăt, veselă și cotcodăcitoare ca o găină jumulită abia sculată de sub cocoș. Nu intervenea nici dracu’. Se știa că o bate ăla de ani de zile, că ea are gura mare și te înjură dacă te bagi, de miliție se ferea lumea ca de altceva, iar Lenuța o încasa în veselia ei tîmpă, într-un destin nenorocit colectiv. Îl vedeai a doua zi, după o bătaie, și pe bărbatu-su, proaspăt trezit din beție, spălat, cu pieptenele ud trecut peste creasta lui de cocoș ondulată, într-o mahmureală buhăită, dar recompus, săritor, politicos în politețea lui de mahalagiu care smulge mîna mirosind a ceapă a femeilor ca să le-o pupe. Pînă cînd se spărgea din nou în bucăți și-o bătea p-aia.

Din cînd în cînd, lumea de pe stradă avea parte și de un regal. Crizele de epilepsie ale Rozicăi. Rozica era și ea versiunea de bază, prototipul gospodinei în capot înflorat care țintuia în curul lat băncuța din fața blocului. Numai că, din cînd în cînd, ieșea din starea cotidiană de rumegat bîrfe și de povești de la țară, de la ea, ca să se tăvălească spectaculos pe jos. Spasmele puternice îi contorsionau trupul în cele mai nefirești poziții. Ochii îi cădeau în adîncul capului, de le vedeai doar albul străbătut de vinișoare roșii cum mișcă frenetic de la stînga la dreapta. Împingea cu papucii de plastic în asfaltul pe care era căzută cu toate degetele, cu toate tendoanele și cu toți mușchii zvîcnind independent, împrăștiată și recompusă și iar împăștiată în fracțiuni de secundă îngrozitoare. Nu chema nimeni nici o Salvare, că știau că se va ridica după un timp și-și va relua locul pe băncuță. Îi băgau în gura spumegîndă o lingură de lemn să nu-și înghită limba și îi dădeau la sfîrșit un pahar cu apă. Dar spectacolul strîngea acolo pe toată lumea disponibilă. Burtoși în șlapi și pantaloni scurți, suratele Vetei, gospodinele, noi, copiii.

Am urmărit și eu, ca toată lumea, zilele astea, povestea îngrozitoare a fetelor ucise la Caracal. Dincolo de implicații, demisii, demiteri, pasări de responsabilități, teorii ale conspirației, fake news și toate cele care au venit în siajul unei asemenea tragedii, m-am uitat cu fascinație la public. La oamenii ăia care s-au strîns la poarta criminalului. Burtoși în bermude și șlapi, mîncătoare de semințe, bețivi, nebuni cu acte, mamăi cu basmale, lume îmbrăcată cu hainele bune care a mîncat ardei umpluți la prînz și apoi a ieșit pe stradă, la spectacol, televiziuni care sugeau prin geamul ambulanței durerea agonizantă a unor mame simple. În televiziuni, talking-heads, capetele vorbitoare care au rostogolit cele mai aberante teorii, niște psihologi criminaliști, cică, cu discursuri cu profunzimi de birt, moderatori săriți de pe șine. Tot bîlciul în care am crescut, din care n-am ieșit niciodată. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Ivana Knoll FOTO Instagram png
Moment hilar în Qatar, cu doi bărbați care scot rapid telefoanele pentru a o poza pe Miss Croația | FOTO VIDEO
Una dintre cele mai provocatoare fane de la Mondialul din Qatar a fost Ivana Knoll, fotomodelul care a fost Miss Croația reușind să întoarcă privirile a mii de suporteri.
femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.
cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.