Sinaia (Cumpătu) forever

Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Sinaia (Cumpătu) forever jpeg

Cînd aveam, cred, șase ani, mama m-a dus pentru prima dată la Cumpătu, un cartier din Sinaia. Împreună cu prietenul meu din cărucior, născut la o zi după mine, și cu gașca ei de prietene. Într-un context feminin și feminist, în special pentru epoca în care ne aflam, cea de sfîrșit de ani ’70.

Am descoperit, de atunci, la Cumpătu, o oază în care puteai întîlni oameni interesanți, toată „floarea cea vestită“ a scriitorilor, muzicienilor, actorilor etc. momentului, concentrați pe cuprinsul a cîteva vile ce se întindeau de la calea ferată spre pădure. Era ceea ce pe vremea comunistă se numea „casă de creație“, un loc în care o parte a oamenilor muncii etichetați drept intelectuali se puteau duce să se recreeze și, mai cu seamă, să creeze. De asta casele de creație erau situate în locuri izolate și mai toate camerele aveau cîte un birou în ele.

Nu știu cît „creau“ acolo scriitorii și artiștii momentului (probabil că se întîmpla și asta), dar cu siguranță dobîndiseară, cu ocazia acestei gîndiri sindicaliste, și o serie de avantaje. Căci, indiscutabil, Cumpătu era un loc privilegiat, măcar pentru că la cantina de acolo se puteau mînca trei mese bune și ieftine pe zi. Ba mai mult de atît, puteai achiziționa de la aceeași cantină o serie de produse altfel de negăsit ale momentului, precum cacao sau alune. Iar atmosfera de acolo, dată fiind concentrația ridicată de minți creative, era, evident, alta decît cea dintr-o întreprindere socialistă standard sau chiar decît la școală.

Era o atmosferă efervescentă, de concurență intelectuală și nu numai. În lumea adolescenților, cel puțin, competitivitatea, asociată cu teribilismul de rigoare, era o trăsătură dominantă a grupurilor prin care mă nimerisem. Spun „mă nimerisem“ pentru că, în mod real, nu făceam parte din lumea lor: mai bine-zis, părinții mei nu se integrau în lumea părinților lor, decît, sigur, prin faptul că erau și ei „creatori“ (regizor și scenarist). Dar ei se țineau departe de latura „lumească“ a profesiei, în sensul în care nu socializau cu cea mai mare parte a oamenilor care veneau acolo și nu participau la evenimente sociale și mondene decît într-o mică măsură. Tatăl meu se izolase, aproape că nu mai ieșea din casă decît atunci cînd avea cu adevărat treabă și, oricum, lucra de acolo, iar mama avea cercurile ei, care nu prea aveau legătură cu modele ori cu sistemul.

Așa că, pe scurt, m-am trezit într-o lume diferită de cea a prietenilor mei din copilărie, și ei citiți și la curent cu toate cele, dar mai toleranți, într-o lume destul de crudă. În care, dacă voiai un loc mai în față sau, pur și simplu, un loc, trebuia să te zbați, chiar (sau cu atît mai mult) adolescent fiind. Trebuia să faci față întîi vestimentar, pentru că, în ciuda epocii, copiii de acolo se îmbrăcau cu haine din pachet (adică trimise sau chiar aduse de peste mări și țări, din lumea pe care o știam din filme). Apoi, la conversații, pentru că puștii de acolo, cei mai mulți dintre ei, erau citiți. Aveau „la bază“ (cuvînt hidos folosit prin epocă), majoritatea, „lecturile fundamentale“ – cele pe care părinții mei mi le recomandau (Tolstoi, Dostoievski, Stendhal, Flaubert, dar și Camus, Kafka). Le stăpîneau și, culmea, cei mai mulți dintre ei puteau să discute despre ele, nu doar să le povestească, ci și să le analizeze. Cunoștințelor literare li se adăugau unele de arte plastice, care includeau diverse curente artistice ale secolului 20, precum cubismul sau fovismul, despre care, de pildă, nu știam destule și-mi propuneam să mă documentez.

Tuturor acestora li se adăuga și o chestiune de atitudine. Adolescenții din grupul ăsta, mulți dintre ei, aveau o siguranță de sine atunci cînd își exprimau opiniile pe care nu o mai întîlnisem și care mă dezarma. Era dată, probabil, de celebritatea părinților, amestecată cu educația de „prințișori“, necircumscrisă contextului. Întîlnirea cu grupul respectiv a fost, pompos spus, o școală a vieții: am învățat să mă apăr, să am un cuvînt de spus și chiar să știu cînd sînt „învinsă“ și s-o iau de la început. Ca orice grup de copii și adolescenți, și acesta presupunea o doză de cruzime: sancționarea, cu glume (uneori ca niște lopeți în cap), a greșelilor de orice fel, discriminarea celor mai slabi, neadaptați ori mai puțin dotați fizic sau altfel. Desigur, totul cu niște limite (care, însă, uneori, deveneau cam străvezii).

La Cumpătu, în anii ’80, am avut parte, astfel, de cea mai bună inițiere posibilă (pentru vremurile și vîrsta de atunci), cu valențele ei crude cu tot. Mi-a folosit, m-a călit „într-ale vieții“ și m-a obligat să mai pun mîna pe cîte o carte sau un album (pe atunci nu era net-ul) ca să fac față. Și toate astea s-au întîmplat la Cumpătu, la o aruncătură de băț de Sinaia. Mi-au revenit în minte cînd, de sărbătorile recente, am văzut că Sinaia a reînflorit, părînd a-și depăși chiar perioadele din vremurile considerate bune. Are chiar cinematograf, un multiplex.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Coreea de Nord FOTO Shutterstock
Dezertorii nord-coreeni, despre viața sub regimul lui Kim Jong-un: „Mai bine mori”
Viața din interiorul regimului totalitar al lui Kim Jong Un diferă drastic de fațada puterii pe care autoritățile o proiectează în lumea exterioară. Mai multți dezertori din Coreea de Nord au povestit ce înseamnă să trăiești într-o astfel de țară.
barbat arestat jpeg
Femei violate în propria casă. Cazuri șocante trase la indigo în nordul Moldovei
Un tânăr de 24 de ani dintr-o comună din Botoșani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că a intrat peste o femeie, în casă, și a violat-o. Cazul nu este singular.
Arme nucleare Rusia FOTO Shutterstock
Șansele Ucrainei de a se apăra împotriva unor potențiale arme nucleare tactice, potrivit unui expert militar
Forțele armate ucrainene s-ar putea apăra împotriva unor potențiale arme nucleare tactice pe care Rusia le-ar lansa asupra Ucrainei doar în anumite condiții, spune expertul militar Mihailo Samus.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.