Scripta volant – zmeie şi literatură

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
Scripta volant – zmeie şi literatură jpeg

„Stau de douăzeci de ani în Timișoara, însă cum deschid gura, oamenii de aici îmi spun: tu nu ești bănățean!“ – îmi povestește un taximetrist jovial și cu chef de vorbă. Se zice că, dacă vrei să iei pulsul unui oraș străin, să te familiarizezi cu el, trebuie să te conversezi cu taximetriștii. La mine s-a verificat de fiecare dată, însă deja nu mai consider Timișoara un oraș străin. Nu mă simt aici „ca acasă“ pentru că e foarte diferit față de București, într un sens bun, însă îmi dă o stare de fiecare dată aceeași. De tihnă, de relaxare. „Păi, și de unde sînteți?“ – îl întreb. „Din Mehedinți. O vreme am lucrat ca agent de vînzări pentru companii mari și nu prea știam eu cum să îmbîrlig clienții, să i fac din vorbe. Colegii mi-au spus: tu nu ești nici oltean!“ Am rîs amîndoi. „Cred că de la olteni am moștenit cumva faptul că vorbesc repede și mult… atît! Însă nici eu nu mai știu ce sînt“ – a adăugat taximetristul. Aș fi vrut să-i spun că eu îl văd ca pe un timișorean get-beget. Orașul e amestecat, însă are un spirit care se simte în fiecare dintre locuitorii săi. Oameni de treabă, în mai multe sensuri. Cred că și eu, dacă aș sta mai mult de cîteva luni la Timișoara, aș sfîrși prin a deveni timișoreancă. „Te molipsești“ repede. Deși timișorenii „autentici“ spun că orașul s-a „stricat“, că au venit aici cei „de pe sate“, a năvălit peste ei tot județul Mehedinți (și jumătate din Caraș). Este firesc să fie așa, șomajul în Timișoara e sub 1%, „numai cine nu vrea nu muncește“ – zice taximetristul. De fapt, vorbim despre problema eternă a orașelor mari – și clujenii se plîng de moldoveni, ieșenii de cei de peste Prut, bucureștenii se plîng de toți, chiar și de ei înșiși. „La Agronomie ați zis că mergeți? E ceva festival acolo?“

Pe Marilena am cunoscut-o la ultima ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. Toți oamenii care au organizat FILTM m-au încîntat, însă Mari a fost cea mai caldă și mai empatică. În momentul în care mi-a povestit pe mail despre „un festival de zmeie“ (și, cu ocazia asta, am descoperit că pluralul nu e „zmee“, așa cum credeam) pe care îl organizează, pornind de la o carte-zmeu sau un zmeu-carte a lui Șerban Foarță, și m a invitat să particip la cîteva ateliere de scriere creativă cu copiii, i-am răspuns imediat că n-aș rata așa ceva, „e de poveste“. Cu toții, cred, avem o fascinație și un soi de nostalgie legată de zmeie chiar dacă n-am înălțat niciodată vreunul cîtă vreme am fost copii. Nici acum, la Timișoara, n-am avut „zmeul meu“, însă vreme de două zile i-am observat pe ceilalți. Copii, dar și oameni în toată firea, unii trecuți de 50 de ani, care trăgeau cu mai multă sau mai puțină îndemînare de sforile lor, le înfășurau pe mosoare, așteptau adierea de vînt potrivită sau o căutau, tropăiau și alergau cu pași aproape coregrafiați și cu privirile fixate doar pe cer. Acel cer fabulos de la începutul lui iunie, cu nori ca de vată de zahăr.

De fapt, aceasta a fost și imaginea cu care am rămas în minte cînd am ajuns pe cîmpul de la marginea orașului unde avea loc festivalul – cîteva zeci de zmeie, de toate formele și mărimile, unele care se ridicau indecise deasupra pămîntului, altele care deveniseră doar niște puncte pe cer, printre ele și zmeiele profesioniștilor (au venit la festival „flyeri“ din Germania, Austria, Ungaria și Turcia, unul dintre ei a scris și trei cărți despre zmeie), zmeie tridimensionale, un urs, un fluture, o pasăre, un cal care galopează în văzduh.

Atelierele au avut loc la cortul pe care scria „Literatură“ (exista și un cort al artelor vizuale, și un altul unde copiii învățau să-și meșterească propriile lor zmeie), și au fost neconvenționale. Co­piii veneau de rînd, aduși de părinți sau pentru că erau curioși ce se întîmplă, n-am avut grupe de vîrstă, au fost și copii de 6-7 ani care abia dacă învățaseră să scrie, așa că își însoțeau textele de desene, dar și adolescenți care se pregăteau pentru Capacitate, și am povestit un pic despre toată rutina școlară din care își doreau să evadeze, despre ce citesc – de la romane fantasy și de dragoste, la filozofie, Republica lui Platon. La un moment dat, au intrat și adulții în joc, au încercat să-și dea seama „ce pot face cu două cuvinte“, binomul fantastic al lui Gianni Rodari din Gramatica fanteziei care s-a potrivit perfect aici (chiar dacă o fetiță mi-a spus „știu jocul ăsta, l-am făcut și la școală!“), două cuvinte alese la întîmplare și lansate în neant, precum zmeiele, înainte de a și găsi locul într-o povestire (mie mi-au picat, de pildă, „empatie“ și „izmene“). Cei foarte mici au propus cuvinte conceptuale – „dragoste“, „ură“, „prietenie“, în vreme ce copiii mai mari și adulții s-au gîndit la lucruri mai concrete – „înghețată“, „prințesă“, „carte“ (cu toții au fost de acord: cartea e un cuvînt cu conotații pozitive). Un băiețel s-a chinuit ceva cu perechea carte/cancer, însă pînă la urmă a ieșit o povestire minunată despre o carte care s-a îmbolnăvit de cancer, foile i s-au îngălbenit și i-au căzut, pînă cînd un cititor i le-a lipit la loc și a vindecat-o. Cei foarte mici o mai zbugheau de la atelier în momentul în care zăreau cîte un zmeu mai șmecher care începea să se înalțe, își lăsau „compunerile“ baltă și se întorceau la ele după o jumătate de oră, uneori uitau să se mai întoarcă, dar și textele astea neterminate își aveau farmecul lor, în fond literatura nu este ceva impus, nu este „o temă“ sau „o lecție“, așa cum sînt de multe ori copiii educați la școală. Cel mai mult mi a plăcut legătura subtilă și diafană dintre literatură și zmeie pe care copiii probabil că n-au înțeles-o acum, însă asocierea dintre cele două cuvinte, ca în cazul „binomului fantastic“ al lui Rodari, le va rămîne undeva întipărită în minte.

La cortul literaturii, m-am conversat cu Anastasia, o fată grozavă care e într-a unșpea și se pregătește pentru Bac, îi place mult să citească (deși tatăl ei îi reproșează că citește cărți „ușurele“), îi place și să scrie, însă s-a hotărît să-și aleagă o meserie mai pragmatică, probabil că va da la Poli, își dorește să fie pe picioarele ei, să-și găsească un job part-time și să aibă o independență financiară față de părinți. Știam deja că generația de acum gîndește altfel decît noi, cei care nu ne-am putut desprinde de părinți pînă pe la 30 de ani. Am cunoscut o și pe Diana, o fată din Chișinău despre care am crezut inițial că are 17 ani, însă are 23 și e studentă la Drept în Timișoara, unde îi place mult „pentru că oamenii sînt altfel, sînt prietenoși, ies în oraș, se distrează… la noi, chiar și tinerii stau mai mult prin casă“. Diana și-a dedicat povestirea surioarei ei, cea mai mică din cele patru pe care le-a lăsat acasă. Mi-am dat seama că îi era dor de acel „acasă“ de la Chișinău, însă în același timp era o lume pe care o lăsase deja în urmă, știa că nu poate să se mai întoarcă la ea. Diana era deja „din Timișoara“, la fel ca taximetristul care venise aici în urmă cu douăzeci de ani din județul Mehedinți.

Festivalul „Scripta volant“, prima lui ediție, s-a încheiat cu lansarea cărții lui Șerban Foarță O enciclopedie a zmeielor, o carte în formă de zmeu care a apărut la Editura Universității de Vest în parteneriat cu Fundația Interart Triade. La lansare, cartea s-a trasformat la propriu în zmeu și s-a înălțat șerpuitor filă cu filă în aer, în timp ce Șerban Foarță povestea despre cuvinte-zmeie, gînduri-zmeie, zburători. Soarele era aproape de asfințit, umbrele zmeielor se lungeau pe pămînt, copii de toate vîrstele continuau să le înalțe și să alerge ca într-un dans în jurul lor, cîmpul era plin de culori, de glasuri, de rîsete, totul era cumva în afara realității și mă gîndeam că dacă, în acel moment, la marginea orașului Timișoara ar veni sfîrșitul lumii, ar fi o apocalipsă blîndă.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?