Sarmale cu kimchi

Publicat în Dilema Veche nr. 541 din 26 iunie - 2 iulie 2014
Să priveşti un rîu de ţară în ochi jpeg

„Păi ce, nene? Aşa se face şaşlîcu’?! Ce-i cu maclavaisul ăsta? Şi cît costă! Incredibil!“ Cam aşa părea că spune clientul rus din faţa noastră, în timp ce lăsa să-i cadă moale şi dezabuzat lingura pe muşamaua înflorată a restaurantului uzbek Samarkand. Restaurantul, ca mai toate restaurantele noilor imigranţi, e înghesuit pe o străduţă în competiţie liberă cu strada Sforii din Braşov, lîngă cea mai mare piaţă de bunuri din Seul, Dongdaemun – Marea Poartă de Est. Gestul nemulţumitului client nu mişcă cu nimic sictirul blajin al patronului restaurantului, care îi reumple calm farfuriuţa de plastic, tipică unui aperitiv coreean de restaurant de cartier, cu cîteva murături. Şahriur, patronul uzbek, nu e deloc impresionat. Înghesuitul lui restaurant din „cartierul rusesc“ al Seulului, cu televizor deschis pe canale ruseşti şi cu bere Baltica îndesată lîngă sticle de votcă şi pungi cu ceapă verde, a apărut într-un travelog CNN – se poate vedea din screenshot-ul uşor blurat, aşezat mîndru pe perete – iar el crede reconfortant despre sine că e printre pionierii (dacă nu e chiar primul absolut!) care au introdus carnea de miel în Coreea.  

Carnea de miel nu a fost introdusă de uzbeci în Coreea, o avuseseră chinezii în meniu mai de mult, pe nişte ţepuşe făcute pe un mic jăratec, de mîna proprie a clientului. Dar Şahriur trebuie să creadă asta, pentru că altfel nu ar avea ce poveste să spună clienţilor pe care el îi vînează cu adevărat –  localnicii.  

În Coreea – ca, de altfel, oriunde altundeva –, îmi plăcea să merg la restaurantele imigranţilor de dată mai recentă. Mi se pare interesant să observi concesiile făcute gustului şi manierei locale de a face lucrurile, iar în Coreea reţeta nu e deloc complicată: trebuie să aibă o poveste care să înceapă cu: „noi sîntem primii care“ – noutatea absolută, să fie iute, să fie din belşug şi să fie asezonabile cu specialităţi locale, aici incluzîndu-se de la sine Cass şi Hite, berea locală. Iar dacă mai îmbină şi misteriosul cu niscai doze de umor, fie şi involuntar, e totul perfect. Dar, ca peste tot, ca să poată fi digerată cum se cuvine, noutatea nu trebuie să fie cu totul şi cu totul excentrică. Străinul nu trebuie să fie cu totul extraterestru, că nu cade prea bine la digestie. La începuturile poveştii, pentru coreeni a fost destul de simplu. Toţi caucazienii trebuie că sînt mai întîi oegugin, străinii absoluţi, apoi, în faza mai clarificată a imaginii, trebuie că sînt miguk saram, americani, în aceeaşi măsură uniformizatoare cu care, pentru un european, să zicem, toţi asiaticii sînt „chinezi“. Prilej de firească supărare pentru toate părţile vizate. Ei, şi cu cît reuşeşti să desfaci povestea asta în falduri mai specifice, cu atît capeţi o identitate. 

Şahriur o desfăcuse doar pînă la învelişul „rusesc“ al identităţii sale postsovietice, dar numai aşa putea să le îmblîzească gustul şi curiozitatea pentru samsa – pateuri uzbece cu carne. Restaurantele imigranţilor spun destul de multe, cred, despre identitatea permisă şi gradul de toleranţă al unei ţări faţă de aceştia. Cum coreenilor le place foarte mult să mănînce bine, în veselie (cam o treime dintre programele TV locale sînt adresate artei culinare), şi cum cultivă sănătos tradiţia mesei de împăcare (orice stare de tensiune trece dacă ştii să stai la masă cu cineva cu care eşti în – sau pasibil de – dispută), la care se adaugă orgoliul de a dovedi că sînt – spre deosebire de încrîncenatul lor termen de referinţă, japonezii – chiar toleranţi şi deschişi, atunci imigrantului de dată nouă, mai ales celui venit din spaţii estice, îi e mai simplu.

Cu cît ai o identitate mai cu blazon, cu cît ai o poveste verosimilă, amestec de tradiţie, prestigiu şi curiozitate mereu alimentabilă, cu atît bulevardele sînt ale tale în Coreea. Din punctul acesta de vedere, restaurantele americane, chinezeşti, japoneze, franţuzeşti, italieneşti, nemţeşti au de mult locul asigurat în traficul local cu identităţi fusion, stau ferm în panteonul economic al unui cartier precum Gangnam. Cele care nu au ajuns încă acolo sînt îngrămădite pe străduţe dosnice şi aşteaptă cuminţi ieşirea la bulevard, sau, ca restaurantul uzbec, din minicartiere identitare făcute din motive economice. Itaewon, cartierul străinilor, numără restaurante cu specific arab, australian, austriac, brazilian, bulgar, canadian, ceh, grecesc, indian, irlandez, irakian, mexican, nepalez, spaniol, turcesc, toate gestionate de imigranţi. Ca să vîndă bine, bulgarii şi grecii folosesc identitatea „balcanică“, austriecii pe cea „nemţească“, nepalezii pe cea „indiană“.

De ceva vreme, s-a deschis şi un restaurant românesc, care se cheamă, fireşte, Dracula’s Lounge, iar micii, sarmalele, tochitura şi papanaşii din meniu par dintr-un tablou „nemţesc“, teutonic. Noroc cu vinul Vampire şi cu bagheta înmuiată în vinaigrette, cu tuşele, că ai noştri au şi o tuşă franceză în plus pe piaţa integrării locale. Nemaivorbind de acea Bela Lugosi în bordel coloristic de pe pereţi. Patroana româncă e de ceva vreme acolo, ca să ştie cum merge treaba cu deschiderea spre lume a Coreei de Sud, în care modul amestecat al aşezatului mesei poate fi un semn al acceptării de mai tîrziu. N-am apucat să mănînc încă acolo, dar sînt sigur că inimoasa Jeni ar aduce de îndată, pe ritmul jucăuş al dansului Braşoveanca, farfuriuţa cu kimchi, ca să-i tihnească cum se cuvine sarmaua coreeanului. Şi amîndoi ar zîmbi foarte larg şi foarte cald.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.