Sarajevo (I) – oraşul

Publicat în Dilema Veche nr. 707 din 7-13 septembrie 2017
Sarajevo (I) – oraşul jpeg

Revelația din călătoria mea prin țările ex-iugoslave din vara aceasta a fost Bosnia, o țară în care nu mi-am dorit neapărat să ajung, deși tînjeam să văd Sarajevo după ce ascultasem o mică parte din poveștile lui Filip Florian, care își petrecuse acolo o lună, într-o rezidență literară, și rămăsese îndrăgostit iremediabil de oraș. De altfel, mi se pare aproape imposibil să nu te îndrăgostești de Sarajevo încă din primele zece minute, doar dacă nu ești cumva fan al turismului de tip butaforie, cu orașe „la cheie“, sau doar dacă nu ești sîrb ori croat, cu oareșce tendințe naționaliste. De pildă, tînărul croat care ne găzduise la Posdrana ne-a sfătuit să nu mergem la Sarajevo pentru că nu avem ce vedea acolo – „e aglomerat și foarte poluat“. Însă el era atît de mîndru de Croația lui natală, de insulele și lagunele ei pe care se bazează, de altfel, aproape întreaga economie a țării, încît nu l-am luat în seamă. Ce „să vezi“ în Bosnia-Herțegovina? Un loc suspendat în timp, de fapt în mai multe timpuri suprapuse care, deși se leagă între ele, în istorie, sînt atît de diferite – cel al lui Herzog, al Marelui Duce și al Imperiului austro-ungar (moneda oficială este și acum marca convertibilă, KM), timpul pașalîcului și al stăpînirii otomane, cel al comunismului lui Tito și, cel mai recent, timpul războiului din Bosnia, care a lăsat urmele cele mai vizibile. Ce să „vezi“ în Sarajevo? Un oraș cu case albe, cu acoperișuri roșii, cocoțate pe munte, același munte de unde lunetiștii sîrbi au tras la liber în oamenii de pe străzi, în timpul asediului care a durat de trei ori mai mult decît asediul Stalingradului, același munte împînzit astăzi de cimitire – 10.000 de morți, printre care 1.500 de copii – și, totuși, un oraș cu totul special care reușește să-și păstreze identitatea, cu un mix de culturi cum nu mai întîlnești altundeva în Europa de Est.

Doar două sute și ceva de kilometri de la Split, pe care i-am parcurs în vreo patru ore, cu ochii pe harta de pe telefon, studiind cum toate hărțile acestor țări ex-iugoslave se îmbină ca într-un puzzle, întrebîndu-mă ce poate face Bosnia cu biata ei fîșie de 20 de kilometri de la Marea Adriatică și gîndindu-mă la ce ar mai fi utile granițele, într-o lume ideală. Două sute și ceva de kilometri pe un drum pustiu care șerpuiește printre munții bosnieci, spectaculoși și diferiți de munții noștri și chiar de munții Serbiei, colțuroși și verzi deopotrivă, cu lacuri de un albastru ireal, cu cele mai slabe și murdare oi pe care le-am văzut vreodată, oi rahitice. Două sute de kilometri printr-o țară ce pare nelocuită. La un moment dat, în vîrful unui deal, se termină asfaltul. Coborîm din mașină, sîntem în mijlocul unei sălbăticii absolute, o vulpe traversează drumul fără să-i pese de nimic, în înaltul cerului vedem planînd un vultur. Apoi, cînd apar primele sate, alcătuite din cîteva case și o moschee, dar și primele babe care cară donițe cu apă și seamănă perfect cu babele noastre, ne dăm seama că ne apropiem de o oareșce civilizație. Drumul devine județean, apoi național, se aglomerează treptat, pe marginea lui sînt bannere care anunțul festivalul de film din august de la Sarajevo, în sfîrșit se vede și orașul și aproape imediat ne pomenim bară la bară pe străzile lui periferice, ne amintim ce a spus tînărul croat despre aglomerație, ne claxonează mașini care cu siguranță au prins războiul bosniac.

Strada unde se afla garsoniera pe care am rezervat-o pe Booking nu există. De fapt, există, însă nu este o stradă pe care să poți intra cu mașina, e o stradă în trepte. Ne învîrtim în jurul ei, nu avem unde să lăsăm mașina, evităm să sunăm gazda, pentru că roaming-ul costă aici cît nu face. Pînă la urmă ne sună un băiat care ne turuie într-o engleză din care nu pricepem nimic. Apoi ne sună o fată, iubita lui, iar engleza ei e ceva mai acceptabilă. Ne-au văzut de două ori trecînd cu mașina, ne așteaptă în capătul străzii. În vreme ce băiatul rezolvă cu parcarea, într-un garaj minuscul din apropiere, fata îmi povestește despre Sarajevo. Nu și-ar dori să trăiască în altă parte, este cel mai frumos oraș din lume, are aici tot ce îi trebuie, atît liniște, cît și distracție, doar cînd i se face dor de mare dă o fugă pînă în Muntenegru, care e aproape, în nici un caz în Croația, e nesimțit de scumpă. În timp ce fata îmi vorbește, fumez o țigară și mă uit cum apune soarele peste toate acele străduțe în pantă, care îmi amintesc de străzile din Sinaia, de pe Furnica, peste casele cu acoperișuri roșii și mici grădini inundate de verdeață, cu garduri pe care lîncezesc pisici, la modul în care cade lumina, o lumină de miere, aproape o lumină de toamnă, deși sîntem abia în iulie, acea lumină de crepuscul în care orașul Sarajevo pare unul nemuritor. Da, e atît de multă pace aici, de ce să-ți dorești să trăiești în altă parte?

Aceeași atmosferă de tihnă o întîlnim și în centrul orașului. Dacă Belgradul e exuberant, erupe, Sarajevo e mai degrabă setat pe modul chill. Întrebăm unde e bazarul și ne dăm seama că e, de fapt, aproape peste tot, o țesătură de străduțe, pasaje, ganguri, printre gherete și coșmelii, te învîrți în cerc, senzația e una de amețeală plăcută, reconfortantă, caști gura la te miri ce, pînă te pomenești în curtea umbroasă a unei moschei, toate drumurile duc acolo, apa fîntînii susură ca-n poveștile Șeherezadei, bărbați și femei se roagă separat, în tăcere, turiști se odihnesc pe băncuțe de piatră, ai putea să-ți petreci aici o după-amiază întreagă, cu o carte în mînă, în liniște, fără să aparții nici unei religii, nici unei dogme, doar ție însuți. Străzile bazarului ar trebui să fie împărțite pe bresle, însă nu se mai păstrează o ordine anume, se vînd alandala șaluri, baticuri, alămuri, ibrice, cărți, însemne ale fostului regim comunist, narghilele, magneți. Însă nu obiectele te fascinează, ci negustorii, oamenii care par că n-au nici o treabă, așteaptă în fața prăvăliilor, pe cîte un scăunel de lemn, le mai vine în vizită cîte un prieten, mai beau cîte un ceai din acela turcesc, parfumat și roșiatic, în pahare mici, se uită la lume, cască, zîmbesc, oftează. Cîrciumile sînt și ele amestecate – cafenele și ceainării în care nu se consumă alcool, în schimb se joacă table și se fumează „lula“ (narghilea), mici restaurante unde localnicii se îndoapă cu cevapi (un soi de mici, mult mai aromați ca ai noștri, într-o lipie caldă) și beau ayran, alături de wine bar-uri cu vinuri și servire sofisticate, pub-uri cu cîteva mese afară, unde poți bea un single malt, la un preț nesperat. Și lumea e amestecată, femei cu văl, în grupuri gureșe, mai multe generații, femei fără văl, găști vesele de tineri, bătrîni cu tabieturi de seară, turiști. Se vorbește mult, dar nu tare, se rîde mult, dar nu zgomotos, euforia balcanică se îmbină perfect cu sobrietatea musulmană, unii sînt amețiți, alții treji. Te gîndești că, într-un astfel de oraș, oricine își găsește locul, fără să-i deranjeze pe ceilalți, și parcă așa a fost dintotdeauna. Ororile recente prin care a trecut ți se par implauzibile, ai crede că fac parte dintr-o distopie sau o realitate paralelă, dacă n-ai vedea clădirile cu urme de gloanțe. Tot ce simți acum este un oraș viu, lipsit de orice fel de ipocrizie. Și mai simți un soi de solidaritate între locuitorii săi, un soi de „ce-a fost a fost, viața asta merită trăită atît cît ne-a mai rămas din ea“.

Ca la un consemn, cînd umbrele serii încep să se lase, se aprind „lulele“, starea devine una contemplativă, orașul se învăluie treptat într un fum subțire, albăstrui. Tragi aer în piept și simți cele o mie de mirosuri, cu cele mai subtile nuanțe (Sarajevo este pe departe orașul care miroase cel mai bine din cîte mi-a fost dat să văd și să amușin) – cafea, vanilie, lavandă, lămîie, kebab, burek, mentă, coajă de portocală, mosc, pîine caldă. Ești rupt de realitate, ești în altă parte.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Planuri Urbane și Portret în Albastru png
Istoria marilor cartiere clujene, spusă de urbanistul care le-a ridicat în perioada comunistă: „Am făcut ordine, dar s-a ales dezordine“
Emanoil Tudose a fost unul dintre urbaniștii care au gândit extinderea Clujului în anii ’60 și ’70. A proiectat marile cartiere ale orașului și a modelat o idee de urbanism în care ordinea și logica spațiului contau mai mult decât forma.
image png
Marius Lulea a găsit un cap de porc în fața locuinței și îl acuză direct pe George Simion: „Comportament sociopat”. Ce spune liderul AUR
Marius Lulea, cofondator al AUR și unul dintre cei mai vocali critici ai liderului formațiunii, George Simion, susține că a fost ținta unei acțiuni de intimidare după ce a descoperit un cap de porc în fața porții locuinței sale din județul Ilfov. Politicianul a sesizat Poliția.
politie anglia marea britanie istock jpg
Imagini cu arestarea tatălui vitreg al Carlei, românca ucisă în Anglia! Detaliile tulburătoare dezvăluite de procurori
Poliția britanică a publicat imagini cu arestarea tatălui vitreg acuzat de uciderea Carlei Georgescu, studenta româncă găsită moartă în cămin, la Preston.
12 PNG
Cum trăiește femeia care nu poate uita nicio zi din viață
Rebecca Sharrock, o australiancă de 36 de ani, descrie cum este să trăiești cu o memorie autobiografică excepțională: amintirile revin neinvitate, iar emoțiile unor experiențe dureroase sunt greu de lăsat în urmă.
insula iubirii jpg
Prima despărțire de la „Insula Iubirii” 2026! Ce surpriză le-a pregătit producția concurenților
Ruptură neașteptată la „Insula Iubirii” 2026! Primul cuplu a renunțat la talismane, iar imaginile au șocat întreaga țară.
Elicopter SMURD FOTO Facebook DSU jpg
Explozie urmată de incendiu la o fabrică de amidon din Medgidia. Două persoane cu arsuri au fost preluate de elicopterul SMURD - LIVE TEXT
Două persoane au fost rănite duminică în urma unei explozii urmate de un incendiu produse la o fabrică de amidon din Medgidia. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv un elicopter SMURD.
image png
Opulență: imagini din satelit cu iahtul de lux al lui Kim Jong Un, cu piscină și tobogane. „Oamenii se luptă să obțină măcar o masă pe zi”
Noi imagini din satelit analizate de BBC arată un impresionant iaht de lux, lung de aproximativ 80 de metri, ancorat în repetate rânduri în apropierea complexului de vile folosit de liderul nord-coreean Kim Jong Un pe coasta orașului Wonsan. Ambarcațiunea se remarcă printr-o piscină de 50 m.
image png
Tragerile Speciale Loto ale Toamnei, duminică, 18 octombrie: premii suplimentate și jackpoturi de peste 2,9 milioane de euro
Loteria Română organizează duminică, 18 octombrie, Tragerile Speciale Loto ale Toamnei, punând în joc premii suplimentare și reporturi de milioane de euro la principalele jocuri. Pentru această ediție specială, fondul de câștiguri al categoriei I a fost majorat cu 100.000 de lei la Loto 6/49.
banner marina almasan jpg
Au făcut pace! Marina Almășan l-a iertat pe Leonard Miron, care o numise „oportunistă”: „Nu-i port pică, amândoi suntem bolnavi de televiziune!”
Au făcut pace! Marina Almășan l-a iertat pe Leonard Miron, care o numise „oportunistă”. L-a avut invitat în emisiunea ei, „Poarta Pangrati”