Românii şi fondurile europene

Tudor IORDĂCHESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 782 din 14-20 februarie 2019
Românii şi fondurile europene jpeg

În zorii aderării României la Uniunea Europeană se inaugurase un obicei foarte lucrativ, cel puţin pentru tagma interpreţilor de conferinţă. Se lua una bucată grup de funcţionari publici şi se deplasa acest minunat colectiv (format cel mai adesea din 12-15 persoane) într-unul din vechile state membre ale Uniunii Europene – Franţa, Spania, Belgia, Regatul Unit, Germania etc. – cu scopul nobil de a fi martori direcţi ai procesului de bună cheltuire a banului public european pe parcursul perioadelor anterioare de programare (aşa cum se numesc demodatele cincinale socialiste pe stilul nou şi eficient al Uniunii, acum remodelate pentru un parcurs de șapte ani, capabil să consume imensul buget venit de la Bruxelles). Obiceiul continuă şi în ziua de astăzi, însă mai cu fereală, uneori disimulat sub alte denumiri, pentru că e greu să mai explici funcţionarului european care îţi plăteşte 75% în plus la salariu (cum este cazul personalului care lucrează în administrarea fondurilor europene) de ce ar mai fi nevoie în continuare de „creşterea capacităţii instituţionale“ şi de plata unor diurne, cheltuieli de transport şi cazare consistente pentru grupuri mari de români la peste un deceniu de la integrarea noastră în UE.

Aceste excursii minunate purtau (şi încă mai poartă) denumirea de „vizite de studiu“ şi am avut bucuria să însoţesc cîteva dintre ele de-a lungul ultimilor 15 ani. Însă nici una nu s-a asemuit cu vizita de studiu desfăşurată în Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit. În primul rînd, curiozitatea mă împinsese să accept rapid propunerea de a participa la această deplasare, pentru că aveam să văd cu ochii mei urmele războiului civil purtat timp de peste 50 de ani pe teritoriul unuia dintre pilonii Europei unite (atunci) şi aş fi vrut să înţeleg resorturile unui astfel de conflict în sînul unei societăţi care, de afară, pare atît de tolerantă. Acolo aveam să aflăm, parţial, secretul rezolvării acelei situaţii aparent insolubile: prosperitatea, adusă, în mare parte, şi de fondurile europene.

Să nu sărim, însă, etapele. La sosirea pe aeroportul din Belfast (faţă de care bietul nostru Aeroport Băneasa pare un fel de nod al transportului internaţional, un Schiphol), avionul a aterizat atît de aproape de clădirea principală, încît nici nu a mai fost nevoie de autobuz care să ne transporte (despre burduf nici nu putea fi vorba, oricum), pur şi simplu am parcurs pe jos cei 150 de metri pînă la intrare, sub o ploaie măruntă, deasă şi rece, aşa cum te poţi aştepta întotdeauna să te întîmpine insulele britanice. Pe partea cealaltă a clădirii, grupul nostru era aşteptat de un microbuz, condus de un şofer dolofan, între două vîrste, cu obrajii parcă pictaţi în roşu, a cărui singură dorinţă în viaţă fusese, probabil, să devină ghid turistic. Şi, pentru că nu reuşise să îşi îndeplinească visul, se mărginea să povestească vrute şi nevrute, însă plin de mîndrie, despre oraşul său natal. Acesta a fost, de altfel, şi momentul în care mi-am dat măsura capacităţii mele de interpret pe parcursul respectivei vizite: deoarece, după cum vă puteţi lesne închipui, bravul nostru şofer nu vorbea ceea ce s-ar putea numi o engleză literară. La momentul respectiv, aş fi spus că nu vorbea engleză deloc, însă nu doream să le comunic aşa ceva distinşilor mei companioni, pe care urma să îi însoţesc în cele cinci zile de vizită. Aşa că, mînat de curajul inconştienţei, am purces la traducerea spuselor ghidului nostru de ocazie, pe jumătate ghicind, pe jumătate completînd cu cunoştinţele mele de cultură generală explicaţiile date cu mult aplomb.

Nu mică mi-a fost surpriza să constat, ulterior, că la aceste eforturi avea să se limiteze întreaga mea contribuţie la respectiva vizită de studiu, plătită din banii de asistenţă tehnică pe care îi încasa la momentul respectiv unul dintre ministerele însărcinate cu gestionarea fondurilor europene. Mai bine zis, a doua zi, de dimineaţă, cînd ne-am prezentat la sediul unei agenţii locale care avea un rol similar celui jucat de organismul intermediar care beneficia de această vizită de studiu (adică distribuia mai departe fondurile europene către autorităţile locale şi companiile interesate să îşi asume proiecte de mai mică sau mai mare anvergură), la momentul în care am dat să deschid gura după prima rundă de prezentare din partea gazdelor, pentru a asigura traducerea, mi s-a comunicat sec că nu este nevoie, „ne descurcăm şi singuri, ştim şi noi engleză“. M-am conformat şi am rămas undeva în spatele sălii, ca un participant conştiincios, ascultînd cu atenţie poveştile interlocutorilor britanici, cu toate că, din experienţa didactică şi de interpret, simţeam că două-trei persoane din grup, dacă nu mai multe, chiar ar fi avut nevoie de servicii de interpretariat, mai ales în condiţiile unui accent irlandez păcătos, care varia de la vorbitor la vorbitor, riscînd să facă înţelegerea aproape imposibilă. Însă, atunci cînd cineva se hotărăşte să îţi facă un cadou generos, precum un sejur plătit într-o capitală de provincie britanică, pe bani europeni, nu e cazul să te împotriveşti prea tare…

Mai tîrziu (însemnînd chiar la sfîrşitul primei zile de „vizită de studiu“) aveam să înţeleg de ce nimeni nu părea să acorde vreo atenţie schimbului de idei, bune practici şi cunoştinţe cu gazdele noastre nord-irlandeze, de ce întrebări nu se prea adresau la finalul prezentărilor (deşi teama de a vorbi direct în engleză putea reprezenta o motivaţie, ca şi, la fel de probabil, simpla neînţelegere a subiectului discuţiilor, dacă tot se renunţase la serviciile de interpretariat…): membrii delegaţiei aşteptau cu nerăbdare ora închiderii programului oficial pentru a se năpusti în magazinele din centrul Belfastului, în căutarea unor chilipiruri nemaivăzute, pesemne.

O întrebare-două tot au răzbătut, chiar şi în aceste condiţii, din partea română, pe parcursul acestei săptămâni „de lucru“ petrecute în Irlanda de Nord: ele aveau de-a face, în primul rînd, cu obsesia funcţionarului public de a înţelege cum poate să îl pedepsească pe beneficiarul de fonduri europene din România, cum poate să îl controleze mai bine (a se citi „la sînge“), cum poate să se asigure că nici un leuţ (respectiv euro) nu părăseşte fără o justificare temeinică, fără semnătură şi fără ştampilă grămezile de bani care i-au fost încredinţate de Bruxelles spre păstrare şi pe care el/ea are misiunea sfîntă de a le apăra de cheltuire cu preţul vieţii. Spre mirarea imensă a unora dintre participanţi, răspunsul pe care l-au primit a sunat cam aşa (şi aveam să îl aud repetat de la experţii care au oferit asistenţă tehnică României în anii care au urmat, experţi care spuneau că la fel au stat lucrurile şi în ţările lor de origine, în speţă, Portugalia, Grecia, Republica Irlanda): am primit banii de la Bruxelles, am organizat o selecţie de proiecte (un apel la propuneri de proiecte, cum sînt ele denumite „ştiinţific“ în jargonul bruxellez) de o manieră cît mai transparentă posibil, am informat şi chemat toate companiile locale (din oraş şi din jur), pentru a se asigura că lumea ştie de existenţa fondurilor şi participă la alocarea lor, apoi am împărţit banii şi i-am lăsat pe oameni să îi cheltuiască cît de bine s-au priceput pe ce au declarat că îi vor cheltui. Cum aşa, fără controale din lună în lună, fără restricţii nenumărate legate de ce aveau şi ce nu aveau voie să achiziţioneze, fără discuţii interminabile despre persoanele angajate şi calificarea acestora, fără audit şi supra-audit, fără Curte de Conturi, DLAF şi OLAF, fără plîngeri penale (cum s-a ajuns, în unele cazuri, în poveştile unora dintre beneficiarii noştri de fonduri europene)? Fără.

Păi, şi nu au venit europenii să vă controleze, nu v-a întrebat Bruxelles-ul: oare aţi procedat bine, oare beneficiarii nu au îngropat banii prin vreun paradis fiscal sau prin vreun cimitir, oare nu v-aţi grăbit? Nu. Şi da, cînd Bruxelles-ul a întrebat organismele intermediare din domeniul competitivităţii economice (cum era cazul aici) ce aţi făcut cu banii europeni, răspunsul a fost unul simplu: i-am dat. Banii s-au cheltuit în economia locală, pe achiziţia de bunuri şi servicii în interiorul economiei britanice (şi, prin extensie, a celei irlandeze), pe salarii plătite angajaţilor şi pe impozite datorate statului (nu puţine), din care şi statul britanic a avut foarte mult de cîştigat. Şi da, Bruxelles-ul a fost întrebat care este penalitatea pe care trebuie să o plătească micuţa provincie a Irlandei de Nord pentru faptul că, poate, lucrurile nu au fost făcute întotdeauna ca la carte, că anumite achiziţii publice s-au desfăşurat pe repede-înainte, că anumite contracte s-au mai dat şi între cunoscuţi, nu doar pe baza liberei competiţii… Iar Bruxelles-ul a cerut 70 milioane de euro înapoi din fondurile alocate, iar Irlanda de Nord a rămas cu 700 de milioane de euro cheltuite în acest domeniu, ceea ce pentru un teritoriu de dimensiunea a cel mult trei judeţe mai mici din România nu e chiar de ici, de colo. A rămas cu Internet gratuit în foarte multe dintre comunităţile locale de dimensiuni mici, cu antene şi conexiuni de fibră optică pînă în cele mai îndepărtate cătune, a rămas cu dezvoltarea adusă de folosirea rapidă şi fără piedici a fondurilor europene…

Din păcate, la ora la care se dădeau aceste răspunsuri într-o sală de şedinţe din clădirea Primăriei din Belfast, nu prea mai era picior de român să le asculte. Erau deja toţi strînşi în holul mall-ului, întrebîndu-se fiecare în ce direcţie să o apuce.... 

Tudor Iordăchescu este traducător și interpret.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

cropat traian savu foto linkedin jpg
Chirurg român de excepție, mort în Franța într-un teribil accident cu bicicleta
Traian Savu, chirurg român stabilit în Franța, a murit într-un accident de bicicletă. Vehiculul său a rămas blocat într-o șină de tramvai, iar doctorul a fost proiectat pe carosabil izbindu-se cu capul de asfalt.
Arsenal nuclear Rusia FOTO Shutterstock jpg
Arsenalul nuclear al Rusiei. De ce arme dispune Moscova și cât de puternice sunt
Putin amenință cu arsenalul său nuclear, dar în constă acesta și cât de puternic este? Rusia poate lansa bombe nucleare de pe bombardiere strategice, rachete intercontinentale și submarine.
Generalul Mark Hertling FOTO EPA-EFE
Bătălia Crimeei va fi „dificilă” pentru armata ucraineană, afirmă fostul comandant al trupelor americane în Europa
Bătălia pentru Crimeea va fi „dificilă” pentru armata ucraineană în cazul în care va ajunge în situația de a elibera peninsula din Marea Neagră, apreciază fostul comandant al trupelor americane în Europa, generalul în rezervă Mark Hertling.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.