Reinventarea comunităţii

Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

Zilele trecute am asistat la conferința unui fost masterand întors din Anglia după un doctorat în cultura bicicletei. Lumea aceasta a bicicletei, așa cum a prezentat-o Cosmin Popan, este răsturnarea ideală și ideatică a lumii automobilului, asta o știm cu toții. Mai interesante sînt diversele roluri și semnificații care i s-au atribuit bicicletei de-a lungul timpului, de la loisir și sănătate la funcțiile sale economice, ecologice, urbanistice și, nu în ultimul rînd, politice și morale. Ivan Illitch, de pildă, a atras atenția mai demult asupra relației invers proporționale dintre viteză și echitate, aducînd în poziție dominantă „clasa capitaliștilor rapizi“. Rețelele slow traffic ale bicicliștilor sînt astfel – adesea explicit și militant – forme de protest și soft power, care nu se opun atît – sau doar – hegemoniei fast traffic a automobilului, cît stilului și calității vieții pe care o implică acesta: „Bicicleta introduce sociabilitatea în mobilitate“ – a atras atenția la un moment dat Popan. Și chiar mi-a atras atenția!

Există tot mai mult și în tot mai variate forme o revenire la „comunitate“, o reinventare pe alte baze a sociabilității. Discuția este, desigur, una veche și intrinsecă majorității criticilor modernității. La Tönnies, de pildă, aceasta ia forma celebră a tensiunii dintre comunitate (Gemeinschaft) și societate (Gesellschaft). Şi cum vin cu drum de fier, / Toate cîntecele pier – spune și Eminescu, reticent față de aceeași „artificialitate“ a modernității și destrămare a comuniunii cu natura și a comunității tradiționale dintre oameni. Mult mai tîrziu, neo-comunitariștii americani reiau problema, opunînd liberalismului un ideal de solidaritate și individualismului un ideal de sociabilitate, iar Charles Taylor se întreabă: „De cîtă comunitate are nevoie democrația?“ Mai aproape de viața cotidiană, corporațiile introduc și încep să se întreacă în strategii de team-building vizînd, într-una dintre variantele sale strategice, întărirea coerenței și încrederii interpersonale a echipelor de lucru, piața generează, mai mult reactiv, sharing economy, iar ONG-urile se preocupă de community-building în cartiere urbane destrămate. Ca să nu mai vorbim de rețelele sociale ale Internetului, deja ubicue și îmbrăcînd la rîndul lor cele mai diverse forme, după cum am discutat mai sus.

Cea mai interesantă și simptomatică formă de „neo-sociabilitate“ mi se pare însă coworking. Provine tot din lumea afacerilor, dar este gestionată de așa numita „clasă creativă“, devenită însă mai degrabă o clasă a „proiectoriatului“, care iese din „planificatul“ instituțional și se retrage în proiecte individuale pentru a evita „precariatul“. Din acest punct de vedere, coworking este o continuare și o răsturnare a team-building-ului corporatist: team-building, da, dar out of the box și după criterii elective personale, nu după reguli colective impuse. Sociabilitate, desigur, dar pe cont propriu și pentru a nu cădea pradă izolării. Mai important poate, după cum rezultă dintr-un studiu realizat de Colleoni și Arvidsson în 2014, deși coworking este în primul rînd un mod de working care urmărește tot reușita pe piață, ceea ce îi aducea în spațiile de coworking pe 48% din clienții întrebați era „nevoia de a se simți într-o comunitate“. Important este pe cine întîlnești acolo – spun mai toți. Important ca resursă pentru business, bineînțeles, dar important și în sine, ca relație socială „de calitate“.

Bringing back the social – titra un jurnalist, trecînd în revistă fenomenul coworking în lume. Desigur, în toate cazurile invocate, există și motivații societale și pragmatice: biciclete pentru a decongestiona traficul, sharing economy pentru a rentabiliza costurile de zi cu zi, team-building pentru a spori eficiența companiilor, neo-comunitarism pentru a echilibra relația politică dintre individ și societate, community-building pentru a reduce violența și alienarea în spații urbane suprapopulate, chiar și coworking pentru a permite infuzii de creativitate într-o piața suprasaturată de standardizare. Există însă în toate aceste cazuri și o componentă motivațională personală, o nevoie existențială de comunitate, de refacere a „atașamentului“, cum ar spune Bruno Latour. „Comunitatea“ poate fi deci un mijloc pentru atingerea unor scopuri supraindividuale, dar și un scop în sine, pentru împlinirea unor nevoi personale de sociabilitate. O comunitate la purtător, de fapt, pe care o alegi și/sau în care ești ales, nu una în care te naști sau ești plasat prin forța lucrurilor și căreia trebuie apoi să i te supui.

Dar mai este ceva interesant în aceste reveniri la comunitate: decuplarea de la timpul societății, o reacție la fast prin aderarea la slow movement, de la slow food inițiat de Carlo Petrini la slow science, promovată de Isabelle Stengers și trecînd prin slow development și chiar o reevaluare a slow economy.

Este ca în cazul „tradițiilor“, îmi trece mie prin minte. Acestea re-produc trecutul, evident, dar o fac selectiv și electiv: îmi aleg trecutul care mi se potrivește, nu mă las determinat de acest trecut, nu practic obiceiurile moștenite din neam pentru că fac parte din neam și n-am încotro, ci pentru că – și în măsura în care – constituie o experiență care mă îmbogățește spiritual pe mine, aici și acum, dar cînd și cît îmi doresc: nu locuiesc într-o casă țărănească, dar mă duc să vizitez și să mă bucur de casele din Muzeul Satului sau îmi (re)fac o casă „tradițională“ pe gustul meu. Așa și în cazul acestor neo-comunități: nu fac parte dintr-o comunitate în care socializez după cum îmi dictează uzanțele acesteia, ci îmi construiesc propria comunitate a unor valori electiv împărtășite. Și o fac în felul și în ritmul meu, nu cel dictat de time is money: merg în spații coworking, dar cînd mă scol și fără a socoti rentabilitatea economică a fiecărei ore petrecute acolo; pot să stau și pur și simplu de plăcerea socializării. Pe scurt, împărtășesc cu alții în măsura în care eu sînt liber să o fac; în măsura unei sympathia dintre autenticitățile noastre individuale?…

În 1927, Hugo von Hofmannsthal lansa conceptul paradoxal de „revoluție conservatoare“, o critică și o reacție față de modernitate din interiorul acesteia. Pe această filieră și pentru a ne adapta la contextul postmodern al acestor neo-comunități, am putea vorbi, se pare, despre o „neo-revoluție conservatoare“… 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.