Răzgîi electoral

…Şi s-a dat o nouă Lege a învăţămîntului. O nouă viziune, reformatoare, desigur, asupra felului în care şcoala românească ar trebui să funcţioneze. Din tot tăvălugul de excepţii şi excepţii la excepţii privind normele vechii legi (vezi OUG 49/2014), ies în evidenţă intenţiile abia voalate ale guvernanţilor: a oferi, acum, în an electoral, elevilor – şi prin ei, părinţilor –, dar şi rectorilor, niscaiva stimulente de vot. (Cele mai „sensibile“ norme, care ar putea naşte şi au născut deja vociferări, au o explicaţie mereu la îndemînă: şi în ţările occidentale există cutare reglementare. E ca şi cum doctorii noştri ar spune, în faţa unui pacient bolnav pe care îl anunţă că trebuie să îşi cumpere medicamente şi faşe singur, că şi în ţările civilizate există legea sponsorizării spitalelor.)

Dar să revenim la ce cadou minunat le face OUG49/2014 liceenilor noştri care nu reuşesc să ia bacul nici din prima, nici din a doua: îl pot lua din a treia încercare. Nu oricum: statul le oferă meditaţii din banii contribuabililor.  

Avem, într-adevăr, o problemă cu ratele scăzute de absolvenţi cu bacalaureatul luat. Şi mi se pare că nu se discută îndeajuns de mult despre cauzele acestui fapt: 1. Programele şcolare făcute anapoda, făra nici o legătură cu particularităţile de vîrstă şi individuale ale beneficiarilor, cu interesele şi curiozităţile lor şi cu cererile de pe piaţa muncii, cu noile provocări pe care le presupune adaptarea la viaţa postşcolară. Programele şcolare complicate, scrise într-un limbaj greu de asimilat, nu fac decît, în cel mai bun caz, să-i invite pe cei mai buni dintre elevi la un joc cu mărgelele de sticlă, steril, fără alt efect decît acela de a-i îmbuiba cu informaţii complet nefolositoare. 2. Pregătirea pedagogică a celor mai mulţi dascăli este sub nivelul acceptabil 3. Salariile proaste ale celor care lucrează în învăţămînt nu constituie deloc un stimulent de natură să-i motiveze în eforturile lor de dezvoltare profesională şi să-i atragă pe cei mai buni absolvenţi de universitate în faţa catedrelor. 4. Sărăcia generală, efortul părinţilor de a asigura subzistenţa familiei lasă pe ultimul loc interesul pentru educaţie. Şi, nu în ultimul rînd: 5. Carenţa autorităţii sub orice formă, fie ea profesională, morală, legală, dar şi lipsa unor modele adecvate, cîtă vreme cele existente sînt subminate de ignoranţa, impostura şi corupţia care bîntuie societatea românească. Toate astea duc la absenţe cu carul în catalog, acte de violenţă în curtea şcolii, dezinteres masiv faţă de o pregătire cu noimă pentru viitor.

Pe de altă parte, o problemă cu adevărat importantă este: ce facem cu absolvenţii de liceu, fie ei cu bacalaureatul luat sau nu? Şcoala nu îi ajută în nici un fel să se pregătească pentru cererile pieţei de muncă, licenţele luate pe bandă rulantă nu mai reprezintă de mult un scop educativ, ci unul strict (chiar dacă iluzoriu) lucrativ, iar ajutoarele de şomaj cerute imediat de proaspeţii absolvenţi împovărează, fără măcar iluzia unei minime recuperări, o dată mai mult, bugetul statului. 

Şi atunci, la ce bun să îi mai rugăm pe liceeni să mai încerce încă o dată, a treia oară, să ia bacalaureatul? Meditaţii li se oferă şi pentru prima sesiune de bacalaureat, şi pentru a doua. Pe ce răsturnare spectaculoasă de conştiinţe mizează Guvernul, între septembrie şi februarie, astfel încît să creadă că soluţia unui examen de bacaluareat întins la nesfîrşit, pînă la sfîrşitul vieţii, ar putea da o generaţie de tineri de viitor?

În fapt, noua măsură a Guvernului nu e decît un răzgîi electoral, o iluzie vîndută pe post de mici şi bere pentru părinţii şi elevii care trăiesc sub spectrul unui viitor nesigur.  

Maria Iordănescu este psiholog.